La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc care se va desfăşura după coordonatele de mai jos.

În primul semestru al anului 2017, sub genericul „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, vor fi evidenţiate următoarele teme: apariţia icoanei şi a picturii în Biserică, teologia icoanei, prevederi canonice, juridice şi ermineutice privitoare la icoane şi pictură bisericească, icoana în cultul ortodox, icoana în viaţa creştinului ortodox, icoana în şcoală, pictorul de icoane, tradiţia iconografică românească; actualitatea, importanţa şi necesitatea sfintelor icoane pentru viaţa şi misiunea Bisericii astăzi.

În acest context, facem precizarea că în anul 2017 se împlinesc 1230 de ani de la întrunirea Sinodului VII Ecumenic (Niceea, 787), care a condamnat iconoclasmul şi a restabilit cultul sfintelor icoane.

În al doilea semestru al anului 2017, sub genericul Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, va fi evidenţiată personalitatea şi moştenirea misionară a Patriarhului Justinian la împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, precum şi jertfelnicia unor ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile care au mărturisit şi apărat credinţa creştină ortodoxă în timpul regimului comunist (prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmiterea credinţei, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană).

În timpul anului 2017, Patriarhia Română va organiza un congres teologic internațional dedicat Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi un simpozion bisericesc internațional dedicat Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

De asemenea, în anul 2017, Patriarhia Română va organiza a VI-a ediţie a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”. 

Eparhiile şi instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române vor organiza, în anul 2017, congrese, colocvii şi seminarii sub genericul 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Cele două teme ale anului omagial şi comemorativ – 2017 vor fi prezentate şi aprofundate, de asemenea, în timpul conferințelor pastoral-misionare semestriale de primăvară şi toamnă organizate în eparhiile Patriarhiei Române.

Agenţia de Pelerinaj BASILICA Travel şi centrele de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la bisericile şi mănăstirile care sunt înzestrate cu icoane şi picturi renumite pentru frumuseţea lor şi reprezentative pentru arta creştin-ortodoxă.

La sfârşitul lunii octombrie 2017, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod în care va fi prezentată o sinteză a evenimentelor organizate de către eparhiile din ţară şi străinătate în anul 2017.

Manifestările organizate în 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română – vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, mass-media bisericească eparhială şi presa laică receptivă la valorile credinţei creştine.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE