Acţiune caritabilă în Parohia Zizinca

70 de familii cu o situaţie materială dificilă din parohia Zizinca, protopopiatul Vaslui, au primit, prin intermediul Episcopiei Huşilor, ajutoare şi daruri cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. 

Acţiunea s-a realizat datorită parteneriatului încheiat de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor cu Parohia ortodoxă română „Sfântul Macarie cel Mare” din Leeds, Marea Britanie, păstorită de părintele Ciprian Nedelcu. Aceste familii, prin copiii lor prezenţi în mare parte, în biserica parohială, au primit ajutoare constând în haine, încălţăminte, jucării şi dulciuri. Bucuria şi nerăbdarea au putut fi citite pe chipurile copiilor care, în cor, au cântat colinde şi au promis că în prima zi de Crăciun, cu toţii vor participa la Sfânta Liturghie şi Îi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile primite. Acţiunea caritabilă va fi finalizată la Zizinca în Ajunul Naşterii Domnului când şi restul beneficiarilor vor primi darurile şi ajutoarele pregătite.