„Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

Pe întreaga durată a lunii lui Mărțișor, în numeroase orașe și localități din România și Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2017, serie de manifestări dedicată femeii și prețuirii darului vieții, al cărei punct culminant este chiar Marșul pentru viață 2017, ce va fi organizat sâmbătă, 25 martie.

Atât marșul, ajuns deja la cea de-a a VII-a ediție națională, cât și întreaga perioadă stau sub îndemnul: „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, dându-se astfel posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină. Manifestările nu au un organizator unic la nivel național, ci vor fi derulate de organizatori locali independenți din partea diferitelor organizații și instituții pro-viață locale, în Capitală marșul și celelalte manifestări dedicate acestei cauze fiind organizate de Asociația „Studenți pentru viață“.

România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală, fiind depășită doar de Rusia. În perioada 1958 – iunie 2016, în România s-au făcut 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, față de o populație de 19.760.000 de locuitori la 1 ianuarie 2016.

Dat fiind faptul că civilizația tradițională și spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și de existența unei mentalități publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada și în ideologia comunistă.

Vulnerabilitatea celei care dă viață

Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare, cărora femeia însărcinată nu reușește să le facă față. Ea apare în momentul în care femeia ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Cele mai des întâlnite cauze ale crizei de sarcină sunt bărbații: tatăl copilului fie nu-și dorește copilul, fie o părăsește pe cea care urmează să devină mamă, fie îi cere să facă avort, mai ales atunci când aceasta depinde financiar de el. Acestor cauze se adaugă situația precară a femeii aflate într-o relație violentă cu cel de lângă ea, precum și teama ei, mai ales dacă nu este căsătorită, de ostracizarea din spațiul public, dacă va naște copilul. Criza de sarcină este accentuată mai ales de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort. Potrivit unui studiu publicat în 2004 în prestigioasa revistă medicală Medical Science Monitor, 64% din femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă acest lucru.

În majoritatea cazurilor, femeile în criză de sarcină doresc să aibă și alte opțiuni în afara avortului, însă aceste opțiuni devin disponibile numai dacă o altă persoană le sprijină. Lipsa suportului duce la lipsa de alte opțiuni. Astfel, alegerea avortului nu mai este o alegere propriu-zisă, ci pare singura cale de ieșire din criza de sarcină. Decizia de avort în criza de sarcină este sintetizată cel mai potrivit de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu dorește să facă avort așa cum își dorește o înghețată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care își roade picioarele pentru a scăpa”.

Relatările persoanelor care au făcut avort (www.avorturiregretate.ro) și relatările persoanelor care au ales să nască copilul, deși au luat în calcul și avortul (www.femeifericite.com), arată cât de traumatizantă este criza de sarcină. În plus, în cazul avortului, ea se continuă adesea cu tulburarea de stres post-avort, care poate ajunge până la sinucidere. Studiile arată că femeile care au făcut avort prezintă un risc de suicid de 6 ori mai mare.

Consecințele unei mentalități pro-avort

Legalizarea avortului la cerere de către regimul comunist prin Decretul 463 din 1957 nu a avut impact doar asupra persoanelor care doreau să facă avort, ci a transformat mentalitatea publică și societatea în ansamblu. Așa se explică curba ascendentă a numărului de avorturi în primii ani de după legalizarea avortului la cerere în România: 112.100 (1958), 578.000 (1959), 774.000 (1960), 865.000 (1961), 967.000 (1962), 1.037.000 (1963) și 1.100.000 (1964).

Prin asocierea „este legal, deci este corect” și prin prezentarea avortului ca o emancipare oferită de comunism femeii în compa­rație cu regimul anterior, avortul a fost valorizat pozitiv. Astfel s-a ajuns la o mentalitate publică pro-avort, potrivit căreia avortul este opțiunea unică, sigură și eficientă în criza de sarcină. După căderea comunismului, avortul a fost prezentat ca o emancipare față de societatea comunistă, care îl restricționase în 1967 din cauza scăderii populației.

Instaurarea mentalității pro-avort în societate a eliminat aproape complet înțelegerea corectă a crizei de sarcină, exis­tența alternativelor la avort și firescul de a sprijini o femeie în criză de sarcină. Din punct de vedere practic, membrii societății au dezvoltat indiferență față de femeile în criză de sarcină, iar legislația nu s-a dezvoltat în direcția stimulării alternativelor la avort.

Printre consecințele în spațiul public ale unei mentalități pro-avort amintim: lipsa de informare despre deplina umanitate a copilului în fiecare etapă a vieții intrauterine, lipsa de informare despre realitatea dureroasă și complexă a crizei de sarcină, lipsa de sprijinire într-o măsură suficientă a femeii aflate în criză de sarcină, precum și minimalizarea vocilor publice pro-viață și incriminarea acestora ca fiind anti-femeie.

În aceste condiții, în lipsa informației și a sprijinului, femeile sunt practic împinse să facă avort, iar protejarea vieții copiilor nenăscuți este privită ca o dovadă de lipsă de civilizație. În realitate însă, avortul este o dovadă de lipsă de civilizație, o lipsă de compasiune și de respect, o lipsă de dragoste pentru femeie și pentru copil!

Avortul a afectat România mai mult decât orice război

În anul 2018, România va sărbători 100 de ani de la Unirea din 1918. Pentru România, implicarea în Primul Război Mondial, prin care s-a reușit Unirea, a însemnat circa 1.125.000 de români care au murit pentru a fi posibil actul de la 1 Decembrie 1918. Nu în acest război, și nici în celelalte mari conflicte armate din perioada modernă și-au pierdut viața cei mai mulți români, căci în Războiul de Independență au murit circa 4.300 de români, iar în al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 833.000 de români. Cei mai mulți români și-au pierdut viața prin avort: 22.743.390 de avorturi chirurgicale doar în spitalele de stat din țară: 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani), 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (23 de ani), și alte 7.925.888 avorturi în perioada de liberalizare 1990–iunie 2016 (27 de ani). Media în primele 6 luni din 2016 a fost de 185,4 avorturi chirurgicale efectuate pe zi în spitalele de stat.

La aceste date trebuie însă adăugate următoarele categorii de avorturi care nu sunt raportate în statisticile din România: avorturile care se efectuează în clinicile particulare, avorturile medicamentoase, prescrise în spitalele de stat și în clinicile particulare, precum și avorturile făcute în străinătate de persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate. De asemenea, nu este cunoscut nici numărul avorturilor ilegale din perioada regimului comunist, nici cel de după 1990. Dacă s-ar avea în vedere și aceste avorturi, care nu sunt înregistrate în statistici, probabil că s-ar ajunge la un număr total dublu al avorturilor față de cel din statistici.

În Republica Moldova, a cărei populație la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 de locuitori, statisticile arată că în perioada 1960 – 1 ianuarie 2016 au fost înregistrate 2.112.158 avorturi chirurgicale în spitalele de stat. Aceste date fac ca Republica Moldova să se afle pe locul 10 în lume în privința raportului număr de avorturi/populația actuală a țării. Și pentru Basarabia, în statistica reală ar trebui adăugate avorturile medicamentoase și avorturile făcute de către persoanele tinere și mature aflate la muncă în străinătate.

Un proiect de țară: sprijinirea femeii și prețuirea darului vieții

În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital al românilor din dreapta și din stânga Prutului este responsabilizarea societății față de darul vieții, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor. Cum să realizăm acest proiect? În primul rând, fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină! Experiența celor care s-au implicat arată că sprijinul din partea tatălui copilului, a unei prietene, a unui psiholog sau a unui cleric o poate determina pe viitoarea mamă să părăsească ideea avortului și să îmbrățișeze viața propriului său copil.

În al doilea rând, societatea, în ansamblu, poate crea o serie de instrumente prin care să sprijine femeia în criză de sarcină. Iată câteva sugestii în acest sens: acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indem­nizații pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii; înființarea de centre de sprijin al femeii însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criză de sarcină; legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot depune în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, aceste instalații pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt prezente în numeroase țări din lume; legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedați la scurt timp după naștere și nebotezați; crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină care este utilizat în S.U.A., Marea Britanie, Australia; legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice; valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității dispre­țui­toare la adresa copiilor adop­tați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau a părinților care își încredințează copiii spre adopție când consideră că nu se pot ocupa corespunzător de creșterea lor.

Posibilitățile enumerate mai sus nu vizează în primul rând statul și instituțiile lui, ci mai ales societatea, în diferitele ei forme de organizare, precum organizațiile non-guvernamentale. Nu putem aștepta de la stat să facă ceea ce noi, individual și prin posibilitățile asociative existente astăzi, nu facem! Aceasta înseamnă solidaritate, iubire și civilizație. Fără o informare corectă și fără înființarea la nivel național de centre de sprijin al femeilor în criză de sarcină, trauma avortului va afecta în continuare copiii, mamele, familiile și societatea în general.

Dinamica organizării Marșului pentru viață din ultimii trei ani este de luat în seamă. În 2014, 40 de orașe din România au participat, în 2015 numărul lor s-a ridicat la 77 (75 din România, 2 din Republica Moldova), iar în 2016 numărul lor a crescut la 130 (110 din România, 20 din Republica Moldova). Cât despre organizarea din acest an, începând cu 1 martie, pe site-ul www.marsulpentruviata.ro vor fi accesibile informații de la organizatorii locali.

Luna pentru viață și Marșul pentru viață sunt apolitice și neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase și a formațiunilor politice. Prin Marșul pentru viață nu se promovează interzicerea legală a avortului și nici un fel de violență împotriva femeii, ci din contră, responsabilizarea societății și sprijinirea femeii pentru a naște viața pe care o poartă în ea.(sursa: Ziarul Lumina)