Acest eveniment a fost marcat de membrii asociației printr-o serie de activități denumite, generic, „Zilele ATOV”.

Astfel, în data de 28 octombrie 2017, la Centrul cultural „Alexandra Nechita” din municipiul Vaslui, s-a desfășurat activitatea „Seară tradițională românească” unde membrii atoveni au întâmpinat invitații cu pâine și sare, fiind poftiți să deguste din bucatele tradiționale expuse și să viziteze expoziția de suveniruri tradiționale confecționate de tinerii atoveni.

În continuare oaspeții au asistat la o serie de momente artistice: cântece populare acompaniate de chitară a grupului folk al asociației, moment vesel „Gheorghe și Florica” și cântece populare corale interpretate de corala „Alfa” a asociației, dirijată de pr. Marian Tanasă.

După momentele artistice președintele ATOV, Ana-Maria Munteanu, a înmânat diplome de mulțumire invitaților de onoare pentru ajutorul oferit în desfășurarea activităților asociației în decursul celor doi ani. Astfel, invitații de onoare, Domnul Ing. Vasile Pavăl – Primar al Municipiului Vaslui, Pr. Adrian Chirvasă – Protopop de Vaslui, Pr. Cosmin Gubernat – Consilier cultural al Episcopiei Hușilor, Marcela Neacșu – referent DGASPC Vaslui și Sanda Căldare – psiholog DGASPC au luat cuvântul și au transmis mesaje de mulțumire, de încurajare și de sprijin pentru următoarele activități care se vor desfășura în cadrul asociației. După aceste momente toți tinerii au fost invitați la o horă românească, care a încheiat frumoasa seară tradițională românească.

A doua zi, tinerii atoveni au participat la Sfânta Liturghie, oficiată la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Vaslui, dând răspunsurile la strană și mulțumind lui Dumnezeu pentru cei doi ani de existență în cadrul asociației. După slujbă au participat la o agapă frățească.

„Zilele ATOV” s-au încheiat printr-un training de comunicare organizat de Roxana Busuioc – membră ATOR Iași, unde tinerii ATOV au deprins metode eficiente de comunicare necesare desfășurării următoarelor activități și evenimente.