Cuvânt de învăţătură în Sfânta şi Marea Joi al celui între
sfinţi, părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Episcopul Constantinopolului

„Iubiţilor şi preadoriţilor mei fraţi, care v-aţi adunat
în sfânta lui Dumnezeu biserică, ca să slujiţi Dumnezeului
celui viu în cuvioşie şi dreptate, şi cu frică să vă împărtăşiţi
cu Sfintele, preacuratele, nemuritoarele şi înfricoşătoarele
Taine ale lui Hristos, ascultaţi-mă pe mine smeritul şi
nevrednicul, căci nu sunt eu cel care grăiesc şi vă învăţ
pe voi, ci harul Preasfântului şi de viaţă făcătorului Duh;
nu grăiesc de la mine, ci precum m-am învăţat din dumnezeieştile
canoane şi de la purtătorii de Dumnezeu părinţi; şi precum
a primit biserica de la înţelepţii şi dumnezeieştii Apostoli,
aşa grăiesc şi eu însumi smeritul şi cel mai mic dintre
toţi. Faptele voastre nu le ştiu; îndeletnicirile nu le
cunosc, şi pentru aceasta fiind cuprins de frica lui Dumnezeu,
vă sfătuiesc pe fiecare dintre voi, pe bărbaţi şi pe femei,
pe cei mai mici şi pe cei mai mari: nimeni dintre voi, vinovat
fiind de păcat şi mustrat de cugetul său, mai înainte de
a se pocăi şi a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă
să se apropie şi să se atingă de acest foc dumnezeiesc,
pentru că Dumnezeul nostru este foc mistuitor; şi celor
ce se apropie cu credinţă şi cu frică, ca de Dumnezeu, Împăratul
şi Judecătorul nostru al tuturor, le arde şi le mistuie
păcatele, iar sufletele le luminează şi le sfinţeşte; dar
celor necredincioşi şi celor ce se apropie cu batjocură
le arde şi le mistuie sufletele şi trupurile. Pentru aceasta
între voi mulţi adorm bolnavi şi neputincioşi, adică mor
nespovediţi şi neîndreptaţi.

În sfârşit, vă rog, fraţii mei, şi zic: nici jurător sau
călcător de jurământ, sau mincinos, sau clevetitor, sau
desfrânat, sau preadesfrânat sau sodomit, sau răpitor, sau
beţiv, sau hulitor, sau cu pizmă asupra fratelui său, sau
ucigaş, sau vrăjitor, sau fermecător, sau otrăvitor, sau
descântător, sau ghicitor, sau tâlhar, sau eretic să nu
vină nespovedit şi nepregătit, sau să se apropie de înfricoşătoarele
Taine ale lui Hristos, pentru că înfricoşător este a cădea
în mâinile lui Dumnezeu celui viu; căci mai tăios este cuvântul
lui Dumnezeu decât sabia cu două tăişuri, care ajunge până
la încheieturi şi până la creier şi până la oase şi până
la gânduri şi până la inimă. Deci vedeţi, fraţii mei, ca
nimeni, nepocăit sau nepregătit, sau nevrednic, să nu se
apropie ca să se împărtăşească cu înfricoşătoarele şi preacuratele
Lui Taine. Căci Însuşi zice: Eu sunt Dumnezeul vostru şi
nu este Dumnezeu afară de Mine. Eu sunt Cel ce iau viaţa
şi Eu sunt Cel ce dau viaţa. Şi nu este cine să vă scoată
pe voi din mâinile Mele. Căci El este Împăratul veacurilor,
căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea,
împreună cu Părintele Lui cel fără de început şi cu Duhul
Sfânt, acum şi pururi şi în veci vecilor. Amin”.