cuvânt simpozion

Credinţa lui Eminescu ca numinos în fluctuaţie şi nelimpezire

În momentul în care m-am decis să scriu aceste câteva rânduri despre credinţa lui Eminescu, mi-a venit în minte o relatare extrem de nostimă şi plină de tâlc a criticului literar Alex. Ştefănescu: este vorba despre un „primar zelos” din perioada comunistă care a ridicat un bust, „la intrarea într-un parc” al oraşului, cu un Eminescu tuns, tocmai pentru a da bine în faţa regimului roşu angrenat într-o cruciadă împotriva „pletelor” tinerilor. „(...) Zelosul primar se gândise că ar face o salutară operă de educaţie oferindu-le tinerilor, drept exemplu de mare autoritate morală, capul ferchezuit după normele eticii şi echităţii socialiste al unei personalităţi din istoria culturii româneşti. De fapt, cu mult înainte de a fi dus la frizer la propriu, Eminescu a fost dus la frizer la figurat, pentru a i se compune o înfăţişare pe măsura necesităţilor propagandistice ale regimului comunist. Şi, bineînţeles, pe măsura educaţiei estetice a propagandiştilor ...”[1].

 
Subscribe to RSS - cuvânt simpozion