Cuvântul Ierarhului

Preasfinţitul Ignatie: „Poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne conservă demnitatea de fii ai Săi”

Suntem atât de dispersați fiecare, începând cu propria noastră persoană, și această stare de sciziune, de ruptură, din păcate o simțim și în mijlocul nostru. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este Cel care tronează în inima noastră, nu este El centrul vieții noastre, nu este centrul ființei noastre, sursa noastră de bucurie și de împlinire în viața aceasta. 

Lumina taborică și „lumina” neoliberală progresistă

Sunt convins că la o privire ex abrupto, tema eseului de faţă poate părea puţin bizară. În primul rând, asocierea dintre cele două feluri de lumină constituie o contradicţie flagrantă, nicidecum o relaţie de percepţie copulativă, adică afinitate de abordare, cum ar putea să sugereze conjuncţia „şi". În al doilea rând, antiteza evidentă dintre cele două feluri de lumină reflectă realităţi plasabile în contexte istorice, nu numai diferite, dar şi distanţabile din punct de vedere gnoseologic: lumina taborică ne trimite la secolul al XIV-lea, adică la năzuinţa pentru îndumnezeire ca experienţă cu Dumnezeu-Treimea, „lumina" neo­liberală progresistă la secolul XXI, adică la impunerea sfidătoare a marxismului cultural al vremurilor noastre, care are drept ADN corectitudinea politică. În consecinţă, am putea spune că nu se poate stabili nici un punct de convergenţă între ele.

Betesda, locul suferinței și al mângâierii

Starea omului atotsuficient, lăsat pe seama propriilor puteri, a dus la egoism, la zgârcenie, insensibilitate, la lipsa dragostei și la sfârșit inuman. Multe dintre lipsurile noastre sunt accentuate de necredința și insuficienta prevedere a faptelor pe care le putem arăta, dar le evităm din comoditate, din ușurătate și neimplicare. De aceea, voluntariatul la noi este inexistent în comparație cu alte societăți care se gândesc nu numai la ele însele, ci și la cei în mijlocul cărora trăiesc și care au nevoie de compasiunea și ajutorul lor.

Învierea din morți a Domnului, lumina sufletelor noastre (Scrisoare pastorală la Învierea Domnului - 2017)

† CORNELIU

prin harul lui Dumnezeu, Episcop al străvechii Episcopii a Hușilor,

Slujitorilor Mântuitorului Iisus Hristos, din parohii și mãnãstiri, precum și tuturor ortodocșilor creștini: Har, bucurie și milã de la Biruitorul morții, iar de la noi, nezdruncinatã mãrturisire!

Schimbarea la Față a Domnului, anticipare a biruinței morții prin Înviere

Cu cât omul contemporan va nega prin cuvânt și fapte taina dreptei credințe, pline de slavă și minune nepieritoare, descoperită pe muntele Taborului și desăvârșită prin Învierea Domnului, cu atât se va vădi prin contrast adevărul triumfător de fapt și viață și anume că Mântuitorul nostru nu a fost numai smerit, care și-a asumat chipul (icoana) robului” Filip 2,8, ci plin de lumină și slavă dumnezeiască. Chipul Său veșnic ne descoperă taina Bisericii care este chemare și îndemn: „Nu vă temeți!” El a biruit puterea lumii aflate sub forța și imperiul răului. El biruiește prin noi slujitorii Lui, prin fiecare creștin doritor de viață și nemurire. Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Ioan 16,33.

Fresce biblice despre mântuire

În ciuda multor preocupări lipsite de sens pentru o viață crești­nească în care sunt an­grenați o mare parte a semenilor noștri, a dificultăților ce-și au simțită prezența în viața cotidiană, există încă întrebări uneori fără răspunsul corect cu privire la sensul și realitatea morții noastre, la efemeritatea existenței noastre, marcată de multe încercări, la felul în care am împlinit cele de care suntem datori, anume cele ce duc spre mântuirea (salvarea) sufletelor noastre, care este scopul și unicul sens pentru care trăim pe acest pământ.

Toți cei care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți (II Timotei 3, 12) - Predică la sărbătoarea sfântului Ioan Gură de Aur (13 noiembrie)

În taina Sfintei Liturghii, care-i poartă numele și lucrarea, descoperim mereu puterea de viață și biruință, care ne cheamă să-i urmăm lui, așa cum și el L-a urmat pe Mântuitorul Hristos. Sfințenia vieții lui ne obligă să o imităm, așa cum a făcut-o el. În conștiința Bisericii, el este martir și mare orator. Gura lui, cea de Aur, nu încetează să vorbească și astăzi, să fascineze, motiveze, să schimbe vieți și să cerceteze conștiințe, trezindu-le din amorțeala atotsuficientă. Fără prezența lui, Biserica ar fi fost mai săracă și mai lipsită de atâtea împliniri, realizate de acest mare sfânt.

Pagini

Subscribe to RSS - Cuvântul Ierarhului