Episcopul Hușilor

Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor - În căutarea duhului pierdut al Crăciunului (Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2017)

Având în minte şi în inimă această icoană a Crăciunului de ieri şi a celui de astăzi, rogu-vă, transmiteţi copiilor, nepoţilor şi prietenilor dumneavoastră duhul frumos, plin de lumină şi de puritate al praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos, aşa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi aşa cum l-am trăit odinioară şi îl trăim fiecare în parte, adică  prin jertfa de a merge la biserică şi de a vă împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betleemului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bunătatea şi milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar şi celor sărmani, amărâţi şi abandonaţi, prin sinceritatea relaţiilor cu semenii dumneavoastră, prin nevinovăţia sufletului şi prin trăirea credinţei ortodoxe cu toate fibrele fiinţei.

Cuvântul Preasfințitului Părinte Ignatie Trif, noul Episcop al Hușilor, la întronizare

Vă rog să mă primiţi nu ca pe unul care face minuni, nu ca pe un stăpân, ci ca pe unul care vrea să vă slujească cu autoritatea dragostei, a blândeţii, a înţelegerii, a împreună-pătimirii şi la bine şi la rău; ca pe unul care nu vrea „să iubească slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12, 43); ca pe unul care nu are nevoie de vorbe linguşitoare, care ameţesc orice pământean; ca pe unul care nu are nevoie de odihnă, ci de neostoită trudă în via Domnului; ca pe unul care vrea să se răstignească pe altarul dragostei pentru dumneavoastră; ca pe unul care vrea să vă sărute rănile şi să vă micşoreze suferinţa, atunci când sunteţi îndureraţi şi năpăstuiţi; ca pe unul dispus să se lepede de el însuşi şi de tot ceea ce poate împiedica trăirea curată a credinţei; ca pe unul care iubeşte simplitatea şi sinceritatea relaţiilor dintre oameni; ca pe unul care „nu are nevoie de putere”, ci de „acel cutremurător şi minunat, cu totul dumnezeiesc privilegiu, de a iubi până la moarte, şi încă moarte pe cruce”; ca un slujitor al Domnului care, în cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic, să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi pentru a-i face voia” (II Timotei 2, 24-26).

A fost întronizat noul Episcop al Hușilor(galerie foto)

Momente istorice în Mitropolia Moldovei și Bucovinei unde astăzi, 22 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Ignatie Trif a fost întronizat în demnitatea de Episcop al Hușilor. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. Preasfințitul Părinte Ignatie, fost arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a fost ales în postul vacant de Episcop al Hușilor în ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 octombrie 2017. 

Învierea din morți a Domnului, lumina sufletelor noastre (Scrisoare pastorală la Învierea Domnului - 2017)

† CORNELIU

prin harul lui Dumnezeu, Episcop al străvechii Episcopii a Hușilor,

Slujitorilor Mântuitorului Iisus Hristos, din parohii și mãnãstiri, precum și tuturor ortodocșilor creștini: Har, bucurie și milã de la Biruitorul morții, iar de la noi, nezdruncinatã mãrturisire!

Subscribe to RSS - Episcopul Hușilor