lumina neoliberala progresista

Lumina taborică și „lumina” neoliberală progresistă

Sunt convins că la o privire ex abrupto, tema eseului de faţă poate părea puţin bizară. În primul rând, asocierea dintre cele două feluri de lumină constituie o contradicţie flagrantă, nicidecum o relaţie de percepţie copulativă, adică afinitate de abordare, cum ar putea să sugereze conjuncţia „şi". În al doilea rând, antiteza evidentă dintre cele două feluri de lumină reflectă realităţi plasabile în contexte istorice, nu numai diferite, dar şi distanţabile din punct de vedere gnoseologic: lumina taborică ne trimite la secolul al XIV-lea, adică la năzuinţa pentru îndumnezeire ca experienţă cu Dumnezeu-Treimea, „lumina" neo­liberală progresistă la secolul XXI, adică la impunerea sfidătoare a marxismului cultural al vremurilor noastre, care are drept ADN corectitudinea politică. În consecinţă, am putea spune că nu se poate stabili nici un punct de convergenţă între ele.

Subscribe to RSS - lumina neoliberala progresista