Fresce biblice despre mântuire

În ciuda multor preocupări lipsite de sens pentru o viață crești­nească în care sunt an­grenați o mare parte a semenilor noștri, a dificultăților ce-și au simțită prezența în viața cotidiană, există încă întrebări uneori fără răspunsul corect cu privire la sensul și realitatea morții noastre, la efemeritatea existenței noastre, marcată de multe încercări, la felul în care am împlinit cele de care suntem datori, anume cele ce duc spre mântuirea (salvarea) sufletelor noastre, care este scopul și unicul sens pentru care trăim pe acest pământ.

La o întrebare obișnuită: ce este mântuirea?, răspunsurile ar fi extrem de în afara temei, ba mai mult, am constata că trăim cea mai mare parte dintre noi într-o confuzie terminologică și lexicală, ca să nu mai vorbim de minimele cunoștințe de învățătură creștină ortodoxă cu privire la mântuirea noastră. Există multe cărți de teologie dogmatică care în mod amănunțit explică această temă centrală a învățăturii creștine, a sensului și scopului vieții fiecărui creștin.

Întrucât cititul cărților a devenit un lucru rar astăzi, informația mediatică trunchiată, seducătoare și anticreștină fiind prezentă, iar orice temă centrală a vieții și activității Bisericii fiind foarte neglijată, voi încerca prin câteva rânduri scrise să tratez, folosind ima­gini biblice foarte utile, tema mântuirii lumii realizată prin venirea în ea a Mântuitorului Hristos Dumnezeu-Omul și a însușirii de către fiecare dintre noi a acestui mare dar, unic și irepetabil, la care sunt chemați toți oamenii.

Mântuirea lumii (salvarea) din înstrăinare de Dumnezeu, păcat și moarte nu este un lucru intelectual explicat în tratate de specialitate pe care să le vedem în rafturi de biblioteci, ci ea răspunde direct întrebării sensului nostru, al oamenilor: de ce m-am născut? Pentru ce trăim și care este destinația noastră finală? Dacă învățătura adusă nouă de Hristos Dumnezeu dă răspuns la întrebările și neliniștile noastre, dacă dorul nostru după nemurire și viață veșnică nu-l poate satisface nimic din această lume, dacă adesea întrebări confuze cu substrat eretic și fals cu privire la mântuirea personală apar în viața noastră, pentru a avea răspunsul convingător și cel mai potrivit, atunci să ne aplecăm din perspectivă biblică asupra acestei teme.

În lumea prezentă, în care dominația financiar-economică, a exploatării camuflate, a dezinformării, a nemulțumirii tot mai prezente din viața noastră, tema mântuirii lumii și a noastre personal are un ecou la foarte mulți semeni ai noștri din ce în ce mai lipsit de sens. Câți dintre noi (creștini ortodocși) declarați iau în serios cu responsabilitate această problemă fundamentală a credinței și răsplătirii ei? Cu tot interesul declarativ al atâtor guverne ca scop final o viață plină de bună­stare, se constată un rezultat din ce în ce mai alarmant. Din cauza lipsei credinței trăite și practicate în Biserică, bolile psihice (mai ales la vârste extrem de tinere) au o amploare inimaginabilă, drama însingurării, stările depresive au devenit un lucru des întâlnit în fiecare zi. Chiar și cu cei vârstnici dialogul legat de mântuirea sufletului este adesea greu de realizat, din pricina lipsei de cunoștințe minime legate de propria credință, de roada și răsplata ei în viața noastră. Ca și creștini, mărturisim credința la orice Sfântă Liturghie (dacă ne-am ostenit să memorăm Simbolul credinței rezumativ) conform căruia Mântuitorul Iisus Hristos ne-a mântuit prin întruparea, moartea, Învierea și Înălțarea Sa la ceruri, dar nu trebuie să trecem sub tăcere perioadele mari istorice în care Dumnezeu, Izvorul vieții și al existenței noastre, a pregătit omenirea pentru a se împărtăși din marele dar al mântuirii. Epoca Vechiului Testament istorisește cum Dumnezeu intervine în istoria unui popor pe care-l eliberează din sclavie, cum El îi este călăuzitor spre o nouă patrie și cum îl pregătește pentru primirea Mântuitorului, în multe feluri și chipuri (Evrei 1, 1). Nu doresc să dezvolt în afară de contextul biblic această temă, ci prin intermediul autorilor cărților sfinte să descoperim împreună sensul acestei învățături pentru a cunoaște puterea iubirii și iertării lui Dumnezeu arătată neamului omenesc. Pentru a înțelege imaginile biblice nou-testamentare legate de mântuire, nu putem face abstracție de imaginile treptate pline de simboluri tainice ale epocii Vechiului Testament. Spre finalul publicării etapizate a acestor reflecții, se va da răspuns cu ajutorul mereu prezent al lui Dumnezeu întrebării: ce și cum înțeleg și trăiesc eu personal taina mântuirii (salvării) mele în Biserica lui Hristos, care ne va conduce spre izvoarele vieții veșnice, unde nu mai este durere, tristețe și lacrimi, căci acestea au trecut (Apoc. 21, 4).

Mântuirea lumii în epoca Vechiului Testament

În epoca Vechiului Testament rolul central al eliberării (mântuirii) îl are Dumnezeu în toate împrejurările nefericite prin care trece poporul ales.

Robiile, războaiele, peregrinările, foametea și lipsurile, urmare a păcatului mereu prezent, nu încetează a fi realități în viața acestui popor. Numai Dumnezeu este Cel Care-i eliberează, îi vindecă, le redă libertatea, îi conduce spre pământul libertății, dacă aceștia se întorc către El cerându-I ajutorul. În acest sens, mântuirea (salvarea) constă în faptul că Dumnezeu este milostiv, iubitor de oameni și poartă grijă de păstrarea și apărarea vieții. Al doilea înțeles al mântuirii este acela al prețului care trebuie plătit pentru răscumpărare. Acest preț constă în plata unor sume de bani sau produse pentru eliberarea oamenilor aflați în situații limite (sclavi, prizonieri). Astfel, Dumnezeu eliberează poporul din sclavia Egiptului „cu mână tare și cu braț înalt” (Ieșire 15, 1-3).

În cei 40 de ani cât au rătăcit prin pustiul Sinai, Dumnezeu i-a salvat din lipsă de hrană, boli, de vrăjmași, astfel, israeliții trăiesc zilnic prezența unui Dumnezeu izbăvitor și mântuitor, Care este aproape de ei dacă ascultă și împlinesc cele cerute de El. Aici este evident că mântuirea, salvarea poporului din sclavia Egiptului, a fost cel mai mare eveniment de care-și vor aminti mereu la sărbătoarea de pesah (Paști). Astfel, în concepția vechi-testamentară, mântuirea nu este un lucru legat de viața cea veșnică, ci de un eveniment istoric cu profunde semnificații și consecințe directe în viața acestui popor: „Noi am fost robi la Faraon în Egipt, și Domnul Dumnezeu ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț înalt” (Deut. 6, 21).

Atunci ne-a poruncit Domnul să împlinim toate hotărârile acestea și să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne fie bine în toate zilele ca și acum: „Și va fi cu milă cu noi de ne vom sili să împlinim toate aceste porunci ale legii înaintea feței Domnului așa cum ne-a poruncit” (Deut. 6, 24-25).

Poporului fidel lui Dumnezeu i se va da o nouă inimă, ca împreună să iubească pe Dumnezeu, iar unul cu celălalt să trăiască în armonia păcii. Suferințele produse de ocupații străine (filistenii, cananeenii etc.), precum și deportările urmate de lungi și extenuante robii aduc la concluzia finală că salvarea va fi variată și diferită de la o epocă istorică la alta, însă ea (mântuirea) va fi mereu susținută de ideea așteptării venirii unui Mântuitor. Din toate situațiile extreme prin care va trece poporul, Dumnezeu este Cel Care îi va salva, iertându-le greșelile. Din acest motiv nevoia de a simți iertarea ca preț plătit prin mulțime de sacrificii sângeroase și nesângeroase, după exilul babilonic, un loc prioritar îl vor avea rugăciunea și așteptarea unui Mântuitor. Ceea ce caracterizează epoca milenară a Vechiului Testament este dorința de eliberare din păcat și așteptarea ­venirii Mântuitorului. (Va urma)

† PS Corneliu, Episcopul Huşilor

Editorial publicat în Ziarul Lumina - 22 aprilie 2016