Joi, 01 martie, a avut loc la Huși, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Simpozionul intitulat „Grigorie Leu, Episcopul Hușilor, martir al neamului românesc”, cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la trecerea  sa la cele veșnice.

Evenimentul  a început la ora 10.00 la Catedrala Episcopală din Huși, unde Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului în memoria vrednicului de pomenire Episcop Grigorie Leu.

De la  10.30, în sala de ședințe a Protopopiatului Huși, în prezența unui public numeros, a fost omagiată personalitatea celui de-al 49 Ierarh al Episcopiei Hușilor, ce a păstorit aici între anii 1940-1949, până la desființarea abuzivă a acesteia de către regimul comunist.

 În deschidere, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor a susținut comunicarea intitulată „Episcopul Grigorie Leu – „patriarhul alb” al suferinţei pentru credinţă şi neam”. A urmat domnul colonel (r) Mihai Gheorghiu care și-a intitulat intervenția: „Episcopul Grigorie Leu, un exemplu și pentru generația actuală”, iar apoi domnul profesor Costin Clit a susținut prelegerea „Episcopul Grigorie Leu și autoritățile politice ale timpului”.

Intervențiile din partea publicului au scos în evidență personalitatea complexă a Ierarhului Grigorie Leu precum și puternica actualitate a atitudinii și cuvântărilor sale.

Spre final a fost prezentată și o mărturie video, un fragment dintr-un interviu luat domnului profesor universitar Dragoș Alexandrescu (1924-2014), muzicolog,  despre momentul hirotonirii sale întru diacon de către Episcopul Grigorie Leu, la Huși în 1947.

În încheierea Simpozionului, Părintele Episcop Ignatie a anunțat proiectul cultural al Episcopiei Hușilor în ceea ce privește personalitatea Episcopului Grigorie Leu, în anul următor, 2019, împlinindu-se 70 de ani de la mutarea sa la cele veșnice. Pentru acel moment se are în vedere alcătuirea unei lucrări reprezentative care să cuprindă editarea cuvintelor pastorale ale vrednicului Ierarh, o radiografie a perioadei cât a păstorit la Huși, precum și un mănunchi de studii și articole ce au în centru complexa sa personalitate.