După campania din luna mai, a.c., Caravana Centrului Regional de Transfuzii Iași s-a deplasat pentru a doua oară la Protopopiatul Huși. S-au prezentat peste 100 de persoane în vederea triajului pentru actul efectiv de donare și au corespuns cerințelor 58 de persoane, care au și donat sânge. Pe lângă preoți și cântăreți bisericești, s-au mobilizat funcționari de la diferite instituții locale: Spitalul Municipal Huși, Jandarmeria Huși, Finanțele Publice Huși, Secția de Pompieri Huși, Poliția de Frontieră, etc.

Mulțumim pe această cale tuturor donatorilor, dar și celor ce s-au implicat în buna desfășurare a acțiunii!