Mănăstirea Ştefan cel Mare şi Sfânt - Codăeşti

Nume

Mănăstirea Ştefan cel Mare şi Sfânt - Codăeşti (călugări)

Egumen/Stareț

Ahimandrit Ştefan Guşă

Hram

“Sf.Împărați Constantin și Elena”, „Sfântul Apostol Andrei“

Apartenența Administrativ-Bisericească

Episcopia Huşilor

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Adresa

Judetul Vaslui

Acces/Localizare

Este situată la 500 m în dreapta şoselei Iaşi-Vaslui şi la 3 km est de Codăesti. Până la Vaslui, aflat la sud de mănăstire, sunt 30 km.

Aşezământul este construit la baza unui deal ce se continuă cu terenuri arabile. La răsărit este o depresiune de circa 1 km lăţime, după care urmează dealuri înalte cu păşuni şi pajişti. La sud perspectiva este deosebit de frumoasă: o depresiune între două dealuri. În partea de sud-est, pe o măgură foarte înaltă (Movila lui Burcel, unde Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, s-a întâlnit cu eroul său), se află biserica schitului Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Istoric

În zonă n-a existat niciodată viaţă monahală. După revoluţia din 1989, doi părinţi călugări, plecaţi din Codăeşti, Andrei de la schitul Icoana Neamţ şi Haralambie de la mănăstirea Slatina, judeţul Suceava, au dorit şi au iniţiat înfiinţarea mănăstirii. Un grup de credincioşi au format un comitet de acţiune, au obţinut toate actele necesare şi-au început construcţia primei clădiri şi a bisericii în noiembrie 1993, după sfinţirea locului la 2 iulie 1993 de către Episcopul de Huşi, Ioachim. Paraclisul a fost sfinţit la 2 iulie 1996 tot de către Episcopul Ioachim. În continuare, organizarea şi ridicarea celorlalte construcţii au fost realizate prin osârdia Arhimandritul Ştefan Guşe, devenit stareţul mănăstirii.

Date tehnice/Biserica

Paraclisul este o construcţie din zid, pe temelie din bolovani de piatră. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este spaţios, luminat de o fereastră mare la răsărit şi alta mică pătrată pe peretele sudic. Catapeteasma este din lemn de stejar foarte frumos sculptat. Naosul, cu absidele nu prea largi, dar foarte adânci, se delimitează de pronaos prin stâlpi marginali cuprinşi în zidurile construcţiei. Pronaosul este luminat de o fereastră în partea sudică, în partea nordică fiind clădirea chiliilor. Toate ferestrele sunt din lemn, duble, dreptunghiulare, terminate în arc. În jurul lor, rame sculptate din tencuială, imită ancadramentele de piatră. Pridvorul închis este luminat de o fereastră la sud. În pridvor se intră din holul clădirii chiliilor printr-o uşă de lemn de stejar sculptat, aflată în partea nordică. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o uşă din lemn largă, în două canaturi, cu geamuri în partea superioară. Turla este înfundată şi amplasată pe pronaos.

Pictura

Executată în tehnica frescă de un pictor amator. În pronaos pe peretele din vest, deasupra uşii, sunt pictaţi „Sfinţii 40 de Mucenici“, iar în mijlocul peretelui, de la sud spre nord, găsim „Vindecarea orbului din naştere“, „Duminica Sfinţilor Părinţi“, „Duminica Sfântului Duh“ şi „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Pe acelaşi perete vestic, în partea superioară este pictată „Cina cea de Taină“. Peretele sudic al pronaosului are în partea de jos pictaţi diverşi sfinţi, iar în partea superioară „Duminica Mironisiţelor“ şi „Duminica Slăbănogului“. Peretele din nord are pictate scenele: „Înmulţirea pâinilor“ şi „Liniştirea furtunii pe mare“.

 Alte informatii

Clădirea în care se află paraclisul, construită pe direcţia nord-sud, perpendiculară pe paraclis, este o construcţie din zid cu parter şi etaj. La parter are cerdac, susţinut de stâlpi din beton şi la etaj susţinut de stâlpi din lemn. Este acoperită cu tablă din zinc. La circa 70 m nord de paraclis este încă o construcţie din zid şi lemn, în care se găsesc: trapeza, bucătăria, cămările şi magazia. Construcţiile anexe gospodăreşti se află la 100 m nord de paraclis.Clopotniţa din zid este construită tot la nord de paraclis.Incinta are în partea sudică un gard înalt din scândură, care are şi acoperiş.

Cele trei cruci de pe Movilă pot avea multiple explicații, reprezentând fie cele trei cruci de pe Golgota, fie Sfânta Treime, fie cele trei provincii românești.

Femeia din bronz, care cântărește câteva zeci de tone, este simbolul Daciei Traiane, prezentată cu ambele mâini ridicate deasupra capului rupând diabolicul act Ribentrop-Molotov privind cedarea Basarabiei, uitându-se spre harta Moldovei cu cetățile de pe malul Nistrului: Hotin, Soroca, Orhei,Țighina, Cetatea Albă și Chilia, visând și nădăjduind reîntregirea neamului românesc.