Mănăstirea Grăjdeni

Nume

Mănăstirea Grăjdeni (maici)

Egumen/Staret

Monahia Irina Moaleş

Hram

„Sfânta Treime“

Apartenenta Administrativ-Bisericeasca

Episcopia Huşilor

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Adresa

Orasul

Judetul Vaslui

Acces/Localizare

Este situată la 15 km sud-est de oraşul Bârlad, pe şoseaua Bârlad-Tg. Bujor-Galaţi, din Trestiana, ramificaţie stânga Fruntişeni. Din Bârlad până la intersecţie sunt 3 km, iar de aici la mănăstire 12 km. Drumul pietruit şerpuieşte printre dealuri şi poieni, însoţit din când în când de un pârâiaş. După circa 5,5 km la intersecţia Trestiana, privind în faţă, se văd casele satului Fruntişeni. Din acest punct drumul se bifurcă: înainte Fruntişeni, la dreapta Grăjdeni. Trecând de centrul satului se merge spre mănăstire; pe timp ploios drumul este înnămolit, greu de parcurs chiar şi pe jos. Drumeţul scapă de acest supliciu dacă urcă dealul spre mănăstire pe pajişte. Aşezământul este construit într-o poiană a platoului unui deal, la 1 km de sat. De pe acest platou, dacă privim în vale, peste vârfurile copacilor, zărim casele satului. La est şi sud-vest de mănăstire sunt dealuri acoperite cu păduri de foioase.

Istoric

Numele de Grăjdeni vine de la grajdurile care adăposteau caii poştei. Aici obişnuia să poposească şi Petru Rareş în drumul lui cu carele de peşte, de la Galaţi la Suceava. Legenda locului spune că într-un an, trecând cu carele de la Galaţi spre Suceava, a dormit sub un copac din pădurea Grăjdeni (pe atunci nu exista satul) şi a avut un vis foarte frumos, în care cele două dealuri din fată erau de aur şi i se înclinau lui, iar din gură îi ieşea un roi de albine. Ajuns aproape de locul pe care astăzi se află gara Crasna, este întâmpinat de o solie de călăreţi domneşti de la Suceava, care-i aduc vestea că Divanul domnesc şi Mitropolitul ţării l-au ales Domn. Ajungând cu adevărat Domn, a hotărât ca în locul unde a avut visul cel frumos să ridice o biserică. Hotărârea a fost îndeplinită ridicând în locul respectiv o bisericuţă din lemn care a fost transformată în schit cu schimnicii locului şi apoi cu monahii greci. Nu se găsesc însemnări privind data precisă a ridicării bisericuţei, dar e sigur că aceasta s-a realizat în prima domnie a lui Petru Rareş din anii 1527-1538. Bisericuţa lui Petru Rareş a durat până în anul 1711, când a fost incendiată de tătari. A scăpat numai un pomelnic al domnitorului în limba slavonă şi o icoană cu chipul Maicii Domnului.

După ce a trecut pârjolul tătăresc, a fost ridicată o nouă biserică, tot pe locul ctitoriei lui Petru Rareş. Aceasta a fost renovată în 1853, dar în anul 1870 s-a dărâmat. Vlădica Anania a ridicat o nouă biserică din cărămidă, care s-a sfinţit în anul 1872 cu hramul „Sfântul Nicolae“. În anul 1932 a venit ca slujitor Ieromonahul Agatanghel Georgescu. În anul 1952, cu aprobarea Sfântului Sinod, schitul călugărilor este transformat în mănăstire de maici. Nucleul obştei, format din cinci călugăriţe, a fost adus de la mănăstirea Adam, conducerea având-o maica Timotea Boeru, fostă econoamă la Adam.

Până în 1960, obştea a ajuns foarte puternică numărând 100 de maici. Dar în 1960, ca urmare a decretului 410/1959, maicile au fost alungate; scriptic însă, mănăstirea n-a fost niciodată desfiinţată. Deşi reparată în anii 1951 şi 1966, biserica a început să se deterioreze cu timpul, mai ales din pricina cutremurelor din 1977 şi 1986. Prin strădania Preotului paroh Ionel Gherasim i s-au făcut unele reparaţii între anii 1987 şi 1990, pentru consolidare fiind turnată o placă de beton deasupra.

În toamna anului 1990, vine aici Părintele Protosinghel Ciprian Timofte, care continuă reconstrucţia bisericii, îi pune şarpantă nouă de lemn, învelitoare de tablă zincată, o tencuieşte în interior şi exterior pregătind-o pentru pictură. Totodată se îngrijeşte pentru popularea mănăstirii cu maici, majoritatea fiind venite din lume. Prin munca neobosită a obştei, care până în 1997 a ajuns la 25 de vieţuitoare, s-au ridicat mai multe construcţii din zid pentru chilii, stăreţie, trapeză, bucătărie, magazii, ateliere şi un paraclis la parterul clădirii ridicate în 1992. Clădirea ridicată în 1995 are o lungime de 38 m. Ultima clădire construită în 1996 în latura sudică, încheie patrulaterul în mijlocul căreia se află biserica.

Date tehnice/Biserica

Biserica este din zid, de cărămidă, pe temelie de beton, lungă de 22 m, lată de 7 m. Arhitectura este în stil moldovenesc şi are formă de cruce. Spaţiul interior este împărţit în altar, naos şi pronaos. Altarul este spaţios, luminat de câte o fereastră la răsărit, sud şi nord. Catapeteasma este din lemn de stejar, cu o frumoasă sculptură realizată de Virgil Armeanu şi Constantin Arsenie din Grumă-zeşti, judeţul Neamţ. Naosul are absidele puţin pronunţate, zidite în formă semicirculară. Lumina o primeşte de la câte o fereastră la sud şi nord, la fel şi pronaosul. Pridvorul este închis, puţin spaţios, luminat de câte o fereastră la sud şi nord. Intrarea este prin vest, pe o uşă în două canaturi, din lemn sculptat.

Toate ferestrele sunt din lemn, duble, late şi înalte, terminate în arc, cu grilaj metalic la mijloc. Biserica are pe pridvor o turlă mare, oarbă, în două etaje, de formă pătrată cu patru ferestre şi terminaţie piramidală. Este acoperită cu tablă în solzi de peşte. Pardoseala bisericii este din scândură, învelitoarea este din tablă zincată, cu streaşină foarte largă. Faţadele sunt văruite în alb. La 60 cm sub cornişe, un profil format din tencuială care imită torsiunea, înconjoară biserica. De jur-împrejurul bisericii sunt trotuare din dale de piatră.

Frescă, este realizată în anii 1993-1995 de pictorul Alexandru Mezdrea din Bucureşti. Predomină culorile roşu şi albastru. Deasupra uşii de intrare este pictată „Sfânta Treime“, hramul bisericii. Peretele pridvorului spre pronaos are pictat în dreapta „Judecata de Apoi“ şi pe stânga „Iisus Hristos pe Cruce“. În pronaos peretele vestic (spre pridvor) are pictat tabloul votiv, în partea dreaptă Sfântul Ştefan Cel Mare, Petru Rareş şi Sfântul Daniil Sihastru, iar pe stânga Episcopul Ioachim Vasluianul şi stareţa Irina.

 Alte informatii

Clopotniţa este construită în 1996, la 15 m în faţa bisericii, între două clădiri corpuri de chilii.

În incintă sunt alei betonate şi spaţii verzi cu iarbă, flori şi arbuşti. Dincolo de incintă sunt construite mai multe clădiri anexe gospodăreşti.

Reconstrucţia mănăstirii s-a făcut numai cu ajutorul credincioşilor şi prin osteneala maicilor care au colectat bani în pieţele din ţară. Conducerea mănăstirii mulţumeşte din suflet tuturor acelora care n-au trecut nepăsători pe lângă maici şi se roagă pentru liniştea sufletelor lor. Totodată îi invită pe toţi să vină la Grăjdeni, pentru a vedea cum au fost folosiţi banii daţi. Cu acest prilej vor vedea şi preocupările maicilor pentu pictură pe lemn, sculptură, ţesătorie şi croitorie, lucrări pe care le execută în atelierele mănăstirii.