Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2017

Postul Crăciunului este, îndeosebi, o şcoală a milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătății nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și nașterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului nașterii Domnului suntem chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în nevoi.

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Continuând tradiția frumoasă a omagierii unor lucrări semnificative pentru viața și activitatea Bisericii, precum și a comemorării unor personalități importante care s-au remarcat în istoria bimilenară a Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești”, respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinții Săi, tot aşa iconografia ortodoxă arată, prin imagini şi culori, aceeaşi lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinţii SăiPentru Ortodoxie, icoana şi pictura bisericească sunt o artă proprie şi specifică Bisericii. Din acest motiv, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericeşti consacraţi sau recunoscuţi de ea, îndeamnă neîncetat la mărturisirea dreptei credințe și propovăduire, la rugăciuune, la viață sfântă și la căutarea frumuseții slavei lui Dumnezeu din Împărăția cerurilor.

De fapt, icoanele şi pictura bisericii sunt veşmântul vizual al spaţiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcașelor de cult, în case, în școli sau alte instituții prelungesc prezenţa harică a lui Hristos din Biserică în societate şi stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” şi casa omului. Fiecare sfântă icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite şi preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și înălţat întru slavă, iubire prezentă în El și în Sfinții Lui. De aceea, zugravii de icoane şi de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească şi artistică, această taină a luminii, păcii şi bucuriei pascale ale lui Hristos dăruite sfinților.

Pictorii bisericeşti nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Spre deosebire de creațiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a credinței eclesiale și componentă a vieții liturgice ortodoxe, purtătoarea unui mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice referitoare la tematică și compoziție. Pictura bisericească trebuie să exprime cu prioritate, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al credinței creștine ortodoxe universale.

Întrucât pictorii bisericești sunt vestitori ai luminii, ai păcii, ai bucuriei și ai slavei Împărăției CerurilorBiserica se îngrijeşte cu responsabilitate de formarea, promovarea și confirmarea iconarilor şi pictorilor bisericeşti, ca misionari ai dreptei credinţe şi ai frumuseţii cerești netrecătoare. Ținând seama de amploarea, diversitatea și influența deosebită a picturii bisericești în viața Bisericii, Patriarhia Română este preocupată în prezent de promovarea iconografiei bisericești autentice,deoarece în cultul ortodox imaginea liturgică exprimă conținutul credinței.

Un monah evlavios și un talentat iconar și pictor de biserici a fost și Cuviosul Pafnutie Pârvu-Zugravul (1657-1735), recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național în București și apreciat ca mare trăitor al rugăciunii. Deoarece acest zugrav de biserici picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune, el a primit supranumele de Mutul. Dacă spunea vreun cuvânt când picta, întrerupea lucrul în ziua respectivă. În acest mod, a făcut mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind mai mult har pentru a spori smerenia sa și pricepere pentru lucrarea iconografiei. Ținând seama de viața sfântă și de lucrarea lui ca pictor de biserici, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Cuviosul Pafnutie în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august. El este, astfel, primul iconar ortodox român trecut în rândul sfinților.

Dată fiind importanța icoanelor și picturii bisericești, în cadrul Patriarhiei Române se acordă o atenție deosebită patrimoniului religios, în general, și picturii bisericești, în special. Pictura multor biserici și mănăstiri a fost restaurată ori se află în proces de restaurare. De asemenea, au fost înființate numeroase muzee de artă bisericească, îndeosebi în cadrul comunităților monahale. În același timp, prin educația religioasă din școlile publice, prin programele didactice din seminariile teologice (în cadrul cărora există și specializarea Patrimoniu cultural) și din Facultățile de Teologie Ortodoxă (specializarea Artă Sacrăse acordă o atenţie deosebită pictării sfintelor icoane și sunt formaţi viitorii pictori de lăcașuri sfinte și restauratori de pictură bisericească.

Între proiectele dedicate Artei Sacre, care s-au derulat în acest an, menționăm Concursul naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței (care a ajuns la cea de-a VI-a ediție), proiect care a reunit 64 de pictori iconari adulți, în cele 4 secțiuni ale sale, precum și Concursul național de Creație Icoana și Școala mărturisirii, la care au participat peste 25.000 de copii și tineri activi în programul național „Hristos împărtășit copiilor”. Astfel de proiecte au avut scopul de a evidenția și folosul catehetic sau didactic al sfintelor icoane, pe lângă scopul lor cultic sau liturgic.

Dreptmăritori creștini,

Tot în anul 2017, comemorăm și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este, în primul rând, o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat, chiar cu prețul pierderii libertății și al vieții.

Evocăm, îndeosebi, curajul, înțelepciunea și lucrarea misionară a Patriarhului Justinian Marina, care a păstorit Biserica Ortodoxă în timpul prigoanei comuniste. În anul 2017 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a acestui vrednic și harnic păstor al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948-1977.

Cu mult curaj, echilibru, diplomaţie şi tenacitate, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist. S-a opus cu dârzenie abuzurilor şi ingerinţelor statului în viaţa Bisericii, precum şi încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție tolerată și în același timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat continuitatea instituției Bisericii și a lucrării sale liturgice și pastorale, pentru ca această Biserică să slujească permanent un popor creștin, dar oprimat de un regim comunist ateu.

În pofida regimului politic ostil din România, în timpul arhipăstoririi Patriarhului Justinian Marina, Biserica Ortodoxă Română a continuat activitățile administrativ-liturgice, pastoral-misionare și administrative, susținute prin adoptarea unui nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor sale de aplicare, reorganizarea învățământului teologic și reorganizarea sau înființarea unor instituții misionare, culturale sau sociale (Atelierele Patriarhiei Române, Tipografia și Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Biblioteca Sfântului Sinod, Casa de Pensii și Ajutor a personalului Bisericii Ortodoxe Române etc.).

Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră (1950 și 1955).

În plan administrativ-edilitar, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian, au fost construite și mai ales restaurate multe biserici și mănăstiri. A acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale și parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, eparhia pe care a păstorit-o. Astăzi, el este cinstit între ctitorii-restauratori ai mănăstirilor Antim și Radu Vodă din București, ai mănăstirilor Ghighiu, Ciorogârla, Pasărea, Plumbuita, Zamfira și Schitul Maicilor, ctitor al Schiturilor Techirghiol, Dragoslavele, Cricov – Jercălăi, ctitor-restaurator al unor importante edificii eclesiastice bucureștene (Catedrala Patriarhală, Paraclisul Reședinței Patriarhale, Palatul Sinodal, bisericile Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Elefterie Nou, Cașin și Domnița Bălașa). În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă (liturgică), dar și așezăminte sociale pentru preoți bătrâni și singuri.

În plan pastoral-misionar, Patriarhul Justinian a susținut și a încurajat clericii din parohii să intensifice activitățile pastorale, îndemnându-i să urmeze cursuri de formare pastorală pentru a menține vie și lucrătoare credința credincioșilor confruntați cu propaganda ateistă a noii puteri politice. Totodată, Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea clericilor arestați, de cele mai multe ori „vinovați” numai pentru a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului materialist, el cerând eliberarea preoților aflați în închisori sau angajând în cadrul Bisericii pe cei eliberați, fapt care a provocat nemulțumirea organelor Securității. A încercat să oprească agresiunile puterii totalitare la adresa monahismului ortodox, acesta fiind un bastion al luptei spirituale împotriva comunismului. Astfel, el a înființat în incinta mănăstirilor ateliere meșteșugăreștiatât pentru subzistența acestora, cât și pentru a împiedica alungarea monahilor din mănăstiri pe considerentul inutilității sociale a acestora.

Patriarhul s-a opus cu vehemență proiectului de „reformă” a mănăstirilor inițiat de statul comunist, obligând regimul politic să-și asume singur responsabilitatea pentru nocivul Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieții monahale prin desființarea multor mănăstiri și schituri și reducerea semnificativă a numărului monahilor și monahiilor în cele lăsate să funcționeze. A sprijinit comunitățile ortodoxe române din afara granițelor României, inclusiv Așezământul românesc de la Ierusalim și Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, trimițându-le cărți, veșminte și obiecte de cult, precum și materiale de construcții sau sume de bani.

În plan cultural-educațional, după interzicerea educației religioase în școlile de stat și naționalizarea școlilor confesionale, a hotărât desfășurarea unui program catehetic (oct. 1950). De asemenea, Patriarhul Justinian a fost preocupat de creșterea calității învățământului teologic, prin recrutarea unui corp profesoral de mare valoare, incluzând clerici și teologi, foști deținuți politici, precum și intelectuali mireni „indezirabili” pentru regimul comunist.

În timpul Patriarhului Justinian au fost tipărite numeroase cărți religioase, inclusiv două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), și au apărut mai multe publicații teologice centrale și eparhiale, apreciate în întreg spațiul ortodox.

Pe durata patriarhatului său, Biserica Ortodoxă Română a avut bune relații cu celelalte Biserici Ortodoxe, dar și cu unele comunități creștine din țară și străinătate. Patriarhul Justinian a întreprins vizite frățești în Bisericile Ortodoxe surori din Rusia, Bulgaria, Grecia, Israel (Ierusalim), Serbia etc., dar și vizite prietenești în Marea Britanie, Belgia, Germania și Austria, a sprijinit dialogul intercreștin prin participarea Bisericii Ortodoxe Române în diferite organisme intercreștine și internaționale.

Între chipurile luminoase ale perioadei în care a păstorit Patriarhul Justinian, se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 2000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori sau trimiși la muncă forțată și de exterminare la canalul Dunăre – marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, considerați periculoși pentru noul regim politic de stat. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos prin suferință au exprimat rezistența activă sau jertfelnică a Bisericii, alături de rezistența ei liturgică prin propovăduirea credinței și săvârșirea Sfintelor taine și a ierurgiilor. A fost o luptă de apărare față de ateismul militant și agresiv, dusă dincolo de unele discursuri convenționale și compromisuri „oficiale” de „coexistență pașnică”. În multe din celulele închisorilor comuniste au fost oferite adesea învățături și sfaturi duhovnicești de către mari teologi și duhovnici, precum Părintele Dumitru StăniloaePărintele Sofian BoghiuPărintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuș și mulți alții. Suferințele multor intelectuali aruncați în închisorile de la Aiud, Gherla, Sighet, Piteşti ş.a. sau în lagărele de muncă de la Canal sau Periprava au fost în foarte multe cazuri prilej de biruință a credinței asupra necredinței, de cunoaștere și iubire a lui Dumnezeu. Odioasa închisoare de copii și tineri de la târgșor și închisoarea de femei de la Mislea au arătat și mai intens atrocitatea și dezumanizarea regimului comunist.

Răbdarea și suferințele apărătorilor Ortodoxiei și ale mărturisitorilor din temnițele comuniste, lupta și dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici și curajoși, toate acestea sunt dovezi ale credinței și ale jertfelniciei poporului român, pe care trebuie să le cunoaștem și să le păstrăm permanent în memoria noastră. De ce? Pentru că exemplul vieții lor plină de fapte de evlavie și fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viața creştină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinței ortodoxe, ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită şi milostivă, precum și fapte demne de mărturisire a credinței creștine astăzi.

Iubiți credincioși,

Postul Naşterii Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, de împărtășire mai deasă cu Sfânta Euharistie și de înmulțire a faptelor iubirii milostive.

În societatea contemporană, aflată într-o profundă criză spirituală şi morală, individualismul egoist şi insensibilitatea la suferințele oamenilor subminează iubirea din familie şi din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflaţi în dificultate şi produc multă înstrăinare și întristare între oameni. În fața acestor provocări, trebuie să-i creștem pe copiii țării în iubirea față de Dumnezeu şi față de semeni și să-i ajutăm pe tineri să descopere frumusețile credinței şi ale iubirii creştine, să fie harnici şi darnici, așa cum sfinții din icoane ne oferă pilda lor. Darul libertății trebuie orientat spre sporirea în credință şi săvârşirea faptelor bune, spre milostenie sau generozitate, urmând îndemnul adresat de mântuitorul iisus hristos: „Fiți milostivi, precum și tatăl vostru ceresc este milostiv!” (Luca 6, 36).

Fiecare perioadă de post este prilej de pocăinţă şi de întărire duhovnicească în rugăciune și fapte bune. Postul Crăciunului este, îndeosebi, o şcoală a milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătății nesfârşite a luiDumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și nașterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului nașterii Domnului suntem chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în nevoiMilostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în necaz, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat sau deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la un om vârstnic sau neajutorat, precum și alte fapte asemănătoareMilostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea. În multe și diferite forme putem arăta iubire milostivă față de semenii noștri, care au nevoie de ajutorul nostru.

În mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic și duhovnicesc, mâna săracului care cere nouă ajutor se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie.

Prin urmare, și în acest an, vă adresăm îndemnul părintesc de a organiza la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi apoi dăruite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi în nevoi, mai ales familiilor modeste cu mulţi copii și persoanelor sărace.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea Sa milostivă şi cu darurile Sale sfinte, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi,precum şi milostenie față de toți cei neajutorați, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinților, ci prisoseşte prin multe mulțumiri în fața lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Cu părintească dragoste vă binecuvântăm și vă dorim sănătate și mântuire, pace și bucurie, rugându-ne totodată ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

 

Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† D A N I E L

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor și

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

 

 Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

 Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

 

† Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei

 Ioan,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

 

 Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

 Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale

 Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 

 Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

 

 Nifon,

Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal

 Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

 

 Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

 Irineu,

Arhiepiscopul Alba-Iuliei

 

 Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

 Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

 Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

 Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

 

 Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

 

 Ignatie

Episcopul Hușilor

 Lucian,

Episcopul Caransebeșului

 

 Sofronie,

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

 Iustin,

Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului

 

 Nicodim,

Episcopul Severinului și Strehaiei

 Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

 

 Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

 Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

 

 Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

 Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

 

 Visarion,

Episcopul Tulcii

 Petroniu,

Episcopul Sălajului

 

 Gurie,

Episcopul Devei și Hunedoarei

 Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Italiei

 

 Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Locțiitor de Episcop al Daciei Felix

 Timotei,

Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei

 Macarie,

Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

 Mihail,

Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande

 Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român al Canadei

 

 Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar Patriarhal

 

 Ieronim Sinaitul,

Episcop-vicar Patriarhal

 Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

 

 Calinic Botoșăneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 Ilarion Făgărășanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

 

 Vasile Someșanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

† Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

 

 Antonie de Orhei,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului

 Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

 Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

 

 Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

 

 Emilian Crișanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului