În ziua de joi, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, însoțit de părintele Adrian Chirvasă, protopop al protopopiatului Vaslui, precum și de mai mulți preoți din împrejurimi, a oficiat Taina Sfântului Maslu pentru beneficiarii și angajații Centrului de Asistență Medico-Social de la Băcești.

După săvârșirea slujbei Sfântului Maslu, în câteva cuvinte, Preasfinția Sa a evidențiat lucrarea tainică a harului lui Dumnezeu ce se revarsă din Sfintele Taine ale Bisericii: „Avem nădejdea că harul lui Dumnezeu va tămădui neputințele și rănile sufletelor și trupurilor. Doctorul prin excelență este Domnul Hristos; atunci când nu se mai poate face nimic din punct de vedere medical, omenesc, avem nădejde că Dumnezeu intervine. Dumnezeu ne dă sănătate pe câtă rugăciune facem pentru cei bolnavi(...) Rugăciunea pentru cei bolnavi este o expresie a dragostei noastre. Vă îndemn să vă rugați unul pentru celălalt. Dacă veți face așa, veți transforma acest loc într-unul de rugăciune și de foarte multă energie pozitivă. Oamenii bolnavi au cea mai mare nevoie, din partea noastră, ca oameni, de căldura sufletului. Nu poți oferi căldură dacă nu ai în suflet această căldură.”

De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit și a felicitat pe directorul instituției și personalul angajat pentru serviciile pe care le pun la dispoziție cu mare competență. Celor peste 100 de beneficiari ai Centrului de Asistență Medico-Social Băcești, Preasfințitul Ignatie le-a oferit câte o sacoșă cu daruri, și i-a colindat. Totodată a anunțat că va oferi, din partea Centrului Eparhial Huși, un aspirator pentru absorbția nazală, orală și traheică, absolut necesar în desfășurarea serviciilor medicale.