În duminica a XXXII-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie în biserica satului Bălești, filie a parohiei Cozmești, protopopiatul Vaslui.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre şansa întâlnirii cu Dumnezeu și modul în care omul trebuie să se raporteze la ea: „Când Îl iubim pe Dumnezeu, când vrem să ne întâlnim cu Dumnezeu, nu ar trebui să ne intereseze zarva lumii. Nici poveștile, nici bârfele lumii nu ar trebui să ne scoată de pe acest drum(...) Din orice întâlnire cu Dumnezeu noi ar trebui să ne schimbăm, să renunțăm la păcate, să-i făgăduim lui Dumnezeu că lăsăm viciile, obiceiurile noastre păcătoase, care ne strică sufletul.(...)

 În fața lui Dumnezeu, oricât de păcătos ai fi, oricât de murdar ai fi, oricât de mult ai fi afundat în păcate, există o șansă. Dumnezeu a venit să caute pe cel păcătos ca să-l mântuiască, să-l vindece de boala păcatului (...) Orice întâlnire cu Hristos ar trebui să aibă drept efect întoarcerea noastră de la păcat la viața frumoasă, cu Dumnezeu. Liturghia este o astfel de șansă de a te întâlni cu Hristos. ”  

La final, Preasfinția Sa a oferit preotului paroh, Ciprian Negel, Sfântul Antimis pentru cele două biserici ale parohiei Cozmești.