În duminica a II-a a Postului Mare, închinată de Biserică și Sfântului Ierarh Grigorie Palama, „teologul luminii necreate”, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul său, Ierarhul Hușilor a explicat principalele învățături transmise de Sfântul Grigorie Palama:

„Sfântul Grigorie Palama a afirmat, cu toată ființa sa, că noi oamenii ne putem bucura de împărtășirea luminii necreate încă din lumea aceasta. Această lumină este Dumnezeu și când o primim în viața noastră, Îl primim pe Dumnezeu. Hristos este Lumina și ea vine dintru El, ea a fost atât de copleșitoare încât Apostolii, pe muntele Taborului, nu au putut să o suporte…. Omul, dacă acceptă să primească numai un firicel de gând al păcatului, deja se instalează întunericul în viața lui. Iar când este în tine întunericul patimilor, al viciilor care te cotropesc, nu mai poate să se sălășluiască în tine Lumina.(…) Duminica de astăzi ne învață că suntem chemați să devenim lumină, să ne împărtășim de lumina cea necreată pe care Hristos, prin Întruparea Sa, a adus-o în lume și ne-a descoperit-o fiecăruia dintre noi.”

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce înseamnă să primești lumina lui Dumnezeu: „Când un om este trist, răvășit, într-o mare tulburare, pe însuși chipul lui vedem tristețea, întunecimea, pentru că tristețea din suflet se răsfrânge în fizionomia feței lui. Dar când un om este bucuros, când are lumina în sufletul lui, vezi că chipul lui, privirea lui, zâmbetul lui, te trimite la lumină.

Lumina necreată a lui Dumnezeu, este zâmbetul lui Dumnezeu pe care ni-l dăruiește fiecăruia dintre noi și ne lasă să ne împărtășim de el. (...)

Prin păcat, noi răspândim întunericul, noi multiplicăm întunericul, pentru că nu am descoperit încă Lumina cea adevărată și nu am ajuns la această conștiință că în noi este întunericul. Noi avem șansa extraordinară să devenim oameni de lumină, de noi depinde, prin post, rugăciune, gânduri bune, simțiri curate, Spovedanie, Împărtășanie. Să nu alegem să ne pierdem rostul vieții nostre în intensitatea întunericului pe care ni-l oferă lumea de astăzi.”