Preasfințitul Ignatie: „Prin Taina Botezului noi primim puterea de a iubi ca Dumnezeu”

În data de 18 februarie 2018, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, după Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Ioana - Alexandra, fiica preotului Ionuț Creangă, paroh al parohiei Oltenești, Protopopiatul Huși.

După citirea rugăciunilor de exorcizare și a lepădărilor, Preasfinția Sa a susținut o cateheză despre Taina Botezului, pe care o redăm integral:

„Participăm la multe din slujbele Bisericii, însă nu le înțelegem sensul și semnificația lor. După cum ați putut observa, în prima parte a botezului ne-am rugat la intrarea în biserică ca tot ceea ce este negativ, orice fel de duh rău, care poate să fie în inima acestui copilaș, să iasă. Probabil că v-ați întrebat, și este absolut firesc, ce poate să aibă să aibă rău un copilaș în sufletul lui, în inima lui?

De ce ne-am rugat: Orice fel de duh rău, și am înșirat acolo mai multe feluri de duh rău: al înșelăciunii, al minciunii, toate, ne-am rugat să se depărteze de la cea care urmează a fi botezată?

În primul rând pentru că viața spirituală a copiilor începe încă din pântecele mamei și toate stările pe care le au părinții, copiii le absorb în suflețelul lor. Psihologii ne spun că un copil este ca un burete care absoarbe toate stările sufletești ale părinților. Copilul, până vorbește, are o viață interioară intensă. Totul se consumă în sufletul lui. Mai auzim părinți spunând că ei nu se ceartă de față cu copiii, ca ei să nu vadă lucrurile acestea. Dar chiar dacă ei nu văd cum se ceartă părinții sau nu aud cuvintele pe care și le adresează părinții, ei simt starea părinților, cu atât mai mult a mamei. Este un flux de energie, o relație foarte specială între mamă și copil. Când mama este tristă, să știți că și copilul este trist, chiar dacă el nu poate exprima în cuvinte ceea ce înseamnă tristețea, ce înseamnă supărarea. De aceea, noi ne rugăm ca orice fel de tendință, orice fel de stare negativă pe care acel copil a putut să o moștenească de la părinții săi, să nu mai fie în el, în inima lui, ca să facem loc lui Hristos, ca tot ceea ce este negativ, acumulat ca stare psihologică de la părinți, pe tot parcursul sarcinii, dar și după naștere, toate acestea să nu mai aibă loc în inima copilașului, ca să pregătești inima copilașului să se unească cu Dumnezeu.

După aceste rugăciuni, care se numesc de exorcizare, urmează un set de două întrebări, care se repetă de trei ori. La prima dintre ele, nașii, cei care sunt garanții, părinții spirituali ai copilului care urmează să fie botezat, se întorc cu fața către Apus, care este un simbol al întunericului. Întoarcerea aceasta a nașilor cu copilașul înspre Apus este un simbol al întoarcerii către întuneric, de care vrei să te lepezi, iar nașii sunt întrebați: Te lepezi de satana? De lucrările lui și de slujitorii lui?

Aici este amintit un singur păcat dintre toate păcatele pe care le facem noi, trufia, mândria, pentru că datorită mândriei sunt cele mai multe conflicte între oameni. În familie numim acest păcat încăpățânare. Când într-o familie amândoi sunt încăpățânați este foarte greu să conviețuiască, să găsească pace și liniște în căminul familial. De aceea, încă de la Taina Botezului promitem lui Dumnezeu că ne lepădăm de păcatul mândriei, pentru că răspunsul nașilor la aceste întrebări sunt ca o făgăduință, sunt ca o promisiune pe care ei o iau în numele copilașului.

După ce te lepezi de satana și te uiți înspre Apus, înspre întuneric, unde este locul celui rău, te întorci cu fața înspre Răsărit, înspre altarul care înseamnă lumină, înseamnă Hristos, și ești întrebat: Te unești cu Hristos? și răspunzi: M-am unit cu Hristos!, nașii rostesc Crezul, fac mărturisirea de credință în numele copilașului.

Toate aceste răspunsuri pe care le dau nașii în numele copilașului sunt niște făgăduințe. Este ca un fel de program duhovnicesc pe care ei și-l asumă și ar trebui să i-l amintească copilașului. Dacă aș face aici un mic sondaj să întreb câți ați botezat și câți dintre dumneavoastră, când au crescut mari copiii, le-ați spus: Am promis ceva lui Dumnezeu în numele tău, îți amintesc acum, când ești mare, câteva din aceste făgăduințe, și anume, am făgăduit că tu te vei lepăda de satana, de lucrările lui și de trufia lui și că te vei uni cu Hristos.

Câți dintre noi facem lucrul acesta? Pentru că nu înțelegem ce înseamnă a fi naș. Câteodată, dacă nu tot timpul, credem că botezul presupune să facem slujba la biserică, repede, repede să termine părintele treaba și ne întâlnim la restaurant și facem „cinstea” și noi ne-am rezolvat cu asta statutul de naș. Naș nu înseamnă asta. Nici restaurantul, nici banii pe care-i dați. A fi naș înseamnă tocmai această garanție pe care o dai tu că te vei ocupa de sufletul acelui copil, nu numai cât îl ții în brațe, toată viața, trebuie să-l cauți și să fii atent la lumina la care tu ai fost martor când a primit Taina Sfântului Botez.

Crezul pe care îl rostim la Sfânta Liturghie, pentru prima dată l-am auzit la Taina Botezului. Întotdeauna când auziți Crezul la Sfânta Liturghie să vă gândiți: Cum eram când am auzit cu urechile mele pentru prima oară Crezul? Care era starea sufletului meu? Mai sunt eu cum eram atunci când am auzit pentru prima oară Crezul? Întotdeauna să fie un fel de memento.

De altfel, botezul era integrat în Liturghie în vechime, nu ca acum, făcut în mod separat. Botezul este bucuria întregii parohii, familia cea mare, nu este o chestiune strict familială. Trebuie să fie bucuria întregii comunități, pentru că prin Taina Sfântului Botez crește numărul membrilor Bisericii.

La rugăciunea de sfințire a apei cerem lui Dumnezeu ca apa să fie plină de sfințenie, plină de putere îngerească și de lumină și capabilă să schimbe copilul care urmează a fi botezat, dintr-un om vechi, om cuprins de această tendință a păcatului, să se nască și să devină un om nou, adică al lui Hristos, plin de lumină.

Citim apoi rugăciunea de sfințire a uleiului cu care va fi uns copilașul în părțile cele mai importante ale trupului: frunte, ochi, gură, piept, spate, mâini și picioare. Această ungere de dinainte de botez semnifică faptul că inima copilașului este deja împăcată cu Dumnezeu. Îi cerem lui Dumnezeu și spunem: „Așa cum Tu Doamne, prin ramura de măslin pe care o avea porumbelul atunci când a venit după potopul lui Noe, a fost un semn al împăcării Tale cu oamenii, tot așa și ungerea aceasta a copilașului, dinainte de a-L primi pe Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez să fie ca semn al împăcării, ca semn al deschiderii.”

 Când ne împăcăm cu cei de lângă noi, deja ne pregătim să-i primim în inima noastră. Aceasta înseamnă reconciliere, împăcarea cu cineva. Dacă tu crezi că te împaci și nu ai această capacitate să-l primești în inima ta, în viața ta, te înșeli, tu nu te-ai împăcat. Astfel, această ungere de dinainte de botezul propriu-zis înseamnă împăcarea copilașului cu Dumnezeu.

În zona Olteniei, se face această ungere așa cum se făcea în vechime. Nașii stau cu palmele făcute căuș deasupra cristelniței, li se toarnă uleiul sfințit și ei sunt cei care-l ung pe copilaș, din cap până în picioare. Această ungere a întregului corp semnifică și ea ceva. Orice obiect, în momentul în care îl luăm în mână și este uleios, îl ținem foarte greu. Pe măsură ce el are o greutate, faci un efort ca să-l stabilești cât mai bine în mâinile tale. Copilul când este uns pe tot corpul lui semnifică faptul că diavolul nu poate să-l prindă în mâinile lui, alunecă. Deci, ungerea înseamnă împăcare, dar și să nu-l poată prinde diavolul.

Urmează apoi cufundarea copilașului de trei ori, în numele Sfintei Treimi, rostindu-se formula: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, pentru că prin Taina Botezului noi primim puterea de a iubi ca Dumnezeu.

Dumnezeu iubește nu cum iubim noi oamenii. Pentru noi, poate să fie cineva un om deosebit, dar este suficient să ne greșească o singură dată și noi îl scoatem din inimă. Dragostea aceasta a oamenilor este destul de schimbătoare. Dragostea lui Dumnezeu nu este așa. Oricât de rău ai fi, oricât de păcătos ai fi, El este Cel care nu încetează să te iubească.

 Când Hristos era pe cruce răstignit, ce a primit din partea oamenilor? Nimic. Dispreț, priviri piezișe, vorbe urâte. Când i-a fost sete i-au dat oțet și fiere, dar nu s-a dat jos de pe cruce. Nu a zis: Voi nu Mă iubiți și, prin urmare, nu meritați ca să Mă răstignesc pe cruce. A iubi pe cineva cu adevărat înseamnă să-l iubești și atunci când el nu merită lucrul acesta. E o altă perspectivă.

Ceva din dragostea lui Dumnezeu pe care noi o primim la Taina Sfântului Botez se reflectă în dragostea mamelor. Mamele iubesc ca Dumnezeu. Ele nu-și abandonează copiii oricât de răi ar fi, oricât de rătăciți ar fi, oricât de pierduți ar fi în lumea aceasta. Trăiesc durerea lor. Se spune că inima unei mame, dacă o iei și o tai în două, găsești în ea durere și iubire multă. O mamă niciodată nu-și renegă copiii ei. Când și-i renegă, de fapt nu mai este mamă.

Această iubire noi o primim la Taina Sfântului Botez pentru că suntem botezați în numele Celui care este iubire, adică în numele lui Dumnezeu Treimea. Cufundarea de trei ori în apa botezului înseamnă moartea celui vechi și învierea pentru viața cea nouă în Hristos. Botezul propriu-zis este ca un fel de restartare.

Asta înseamnă botezul, te restartează pe tine și te face un om complet nou. Tu devii al lui Hristos, vine lumina în viața ta. Orice copil scos din apa botezului este sfânt. Când îl dau nașei sau nașului, trebuie să aibă conștiința că ține în brațe un sfânt. Când îl duci acasă la tine și intră în casa ta, intră un sfânt, de aceea li se cere nașilor să fie pregătiți spiritual pentru Taina Sfântului Botez, nu numai din punct de vedere bănesc. Și noi preoții spunem o rugăciune în taină, în care îi spunem lui Dumnezeu: „Doamne, nu cumva datorită păcatelor mele, a neputinței mele, să nu ia chip Hristos în sufletul acestui copil.” Noi nu suntem sfinți, dar ne rugăm și cerem lui Dumnezeu ca El să ne facă vrednici de această mare taină.

Ungerea cu Sfântul și Marele Mir se face la fel ca ungerea de dinainte de Botez, tot în părțile importante ale corpului, rostindu-se formula „Pecetea darului Sfântului Duh”. Această ungere este ca un fel de dăruire a noastră. Prin asta noi ne recunoaștem ca fiind ai lui Dumnezeu. Sfântul și Marele Mir se folosește doar în trei contexte precise: la sfințirea bisericilor, la sfințirea Antimiselor, și la botezul copiilor, deoarece copilul, prin mirungere devine ca o biserică. Trupul lui este ca o biserică. Sfântul Apostol Pavel numește trupul, „templu al Duhului Sfânt”. Deci copilul îl are în sufletul lui pe Dumnezeu  și inima lui este ca un altar unde stă Dumnezeu. Noi facem această ungere cu Sfântul Mir, care miroase foarte frumos pentru că spiritual, un om când se lasă de cele rele este un om frumos, un om care miroase frumos sufletește.

După mirungere are loc tunderea în formă de cruce, prin care copilul îi dăruiește lui Dumnezeu ceea ce are el, face o jertfă mică de tot. Îi dăruiește lui Dumnezeu ceva ce îi trebuie și îi folosește, ca semn de mulțumire pentru tot ceea ce a primit: botezat, încreștinat, plin de lumină, plin de sfințenie, îl are pe Dumnezeu în inima lui și îi dă ceva drept recompensă, puțin din părul lui.

Urmează apoi împărtășirea copilașului.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca Ioana – Alexandra să primească această bucurie a Tainei Sfântului Botez și foarte multă lumină!”