Concertul tradițional de Colinde al Episcopiei Hușilor a avut loc sâmbătă seara la biserica „Sfântul Ioan” din municipiul Vaslui, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Concertul a reunit 4 formații corale: Corala Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Vaslui, Grupul Psaltic „Sfântul Ierarh Grigorie Palama”, Corala „Fantasia” și Corul „Dignus Est” al preoţilor din Episcopia Huşilor, împreună cu interpreta de muzică populară Raluca Radu.

În cuvântul său din debutul întâlnirii, Părintele Episcop Ignatie a îndemnat pe toți cei prezenți la un moment de rugăciune și de reculegere în memoria Regelui Mihai I al României, despre care a spus că „se întoarce în țara pe care a slujit-o cu foarte multă demnitate, cu foarte multă verticalitate și, desigur, cu o atitudine de sinceritate față de tot ceea ce înseamnã credință și Biserică, (...) dacã unui neam i se ia suveranul, i se ia fața dinspre frumos și dinspre cer”.

Atmosfera creată de colindele interpretate de formațiile corale prezente a fost una deosebită, cu adevărat o pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Spațiul bisericii s-a dovedit neîncăpător pentru cei dornici să ia parte la un asemenea eveniment de suflet.

În cuvântul de binecuvântare adresat la finalul concertului, Preasfințitul Ignatie a felicitat pe toți membrii corurilor pentru efortul depus și a mulțumit celor ce au făcut posibilă întâlnirea: „toti cei care s-au perindat pe aici, ne-au colindat și inima și sufletul atât de minunat, au reusit să ne transpună în atmosfera de lumină, de foarte multă bucurie, a sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am fost atent la toate chipurile, la fizionomiile celor care au venit să ne colinde. Nu mi s-a părut, ci a fost și este o certitudine că toți aveau chipurile aprinse de lumină, de dragoste, și de această stare de nevinovăție, ce ne vin de la Cel care se naște în ieslea Betleemului.” De asemenea Preasfinția Sa a colindat pe cei prezenți și a lansat provocarea ca la următorul concert de colinde să fie puse în valoare piese din patrimoniul etnografic al județului Vaslui.