Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a târnosit ieri, 4 iunie, de praznicul Sfintei Treimi, biserica filială din localitatea Tomşa din cadrul Protopopiatului Huşi. După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţia Sa, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, pe o scenă amplasată lângă biserica nou sfinţită cu hramul Sf. Ierarh Nicolae.

După slujba de sfinţire a bisericii, s-a respectat tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, potrivit căreia fiecare credincios ortodox, bărbat sau femeie, poate intra pe uşa dinspre miazănoapte a Sfântului Altar pentru a se închina şi a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

La acest moment de sărbătoare au participat autorități locale, precum şi un număr însemnat de credincioși şi credincioase, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Corneliu a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură, vorbind celor prezenţi despre învăţătura ortodoxă a Sfintei Treimi şi evidenţiind faptul că dogma despre Sfânta Treime este fundamentul învăţăturii noastre creştine. De asemenea, Episcopul Huşilor a vorbit despre însemnătatea zidirii unei noi biserici, arătând că prin slujba de sfinţire se deschide o nouă poartă a cerului, un loc binecuvântat de rugăciune, care ne cheamă la o întărire și o mărturisire a credinței, și, în același timp, ne cheamă la înnoire și înfrumusețare sufletească.

În final, PS Corneliu a evidenţiat ctitorii acestui sfânt locaş, felicitându-i pentru implicarea deosebită la zidirea acestei biserici în acest sat micuţ, ce numără doar 50 de familii şi oferind diplome de ctitor primarului comunei Hoceni, domnul Vasile Ţabără, precum şi la doi dintre fii satului, profesorul Gheorghe Hoha şi învăţătorul Grigorie Cehan. De asemenea, Preasfinţia Sa a mulţumit pentru implicarea deosebită în organizarea evenimentului arhim. Serafim Bodnar, stareţul Mănăstirii Dimitrie Cantemir şi consilier economic la Centrul Eparhial Huşi, precum şi pr. Cristian Antohi, parohul Parohiei Hoceni, cel care păstoreşte această comunitate din Tomşa de aproape un an de zile.

Piatra de temelie a bisericii filiale cu hramul „Sf. Nicolae” din Tomşa, comuna Hoceni, a fost pusă la data de 6 august 2001 de către PS Ioachim Mareş, fost episcop al Huşilor în perioada 1996-2009, la iniţiativa autorităţilor şi a unor locuitori, în frunte cu domnii Gheorghe Hoha şi Grigorie Cehan, fii ai acestor meleaguri. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat începând cu anul 2009, la îndemnul părintesc al Preasfinţitului Corneliu, fiind finalizate în anul 2011, perioadă în care biserica a fost înzestrată cu mobilier şi catapeteasmă.