Nume

Mănăstirea Dimitrie Cantemir (obște de maici)

Stareță

Monahia Teodora Pavel

Duhovnic

Arhimandrit Serafim Bodnar

Date de contact

Nr. telefon: 0235485373; 0744973551

Hram

„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“

Adresă

Mănăstirea este așezată pe valea Elanului, în satul Grumezoia, comuna Dimitrie Cantemir, la aproximativ 20 km de orașul Huși, județul Vaslui.

Acces/Localizare

Situată la 8 km de șoseaua națională Crasna-Huși-Albița, pe străvechi meleaguri încărcate de istorie și spiritualitate ortodoxă, reprezintă unul din reperele de seamă ale monahismului local, întrucât continuă, peste secole, tradiția spirituală a Mănăstirii Mănești, atestată documentar în timpul domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Istoric

Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie și Antioh Cantemir, domn al Moldovei între anii 1685-1693, va ridica un schit cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” în preajma satului Silișteni, proprietate a familiei sale, pe ruinele fostei Mănăstiri Mănești, în a doua parte a secolului al XVII-lea. Sfântul lăcaș va constitui locul de veci pentru monahia Macrinia, sora ctitorului, înmormântată în acest loc în 1677. Diferiți viețuitori ai schitului sunt amintiți în mai multe documente ale vremii, legate de vânzarea unor moșii sau stabilirea hotarnicelor. Astfel, la 25 noiembrie 1689, monahul Nechita este martor, alături de câțiva răzeși, la stabilirea hotărnicei între satele Silișteni și Glodeni, iar egumenul Ghedeon din Silișteni semnează în 28 februarie 1690 la vânzarea de către Savin și Urâta a unei părți din moșie. În 1692, Constantin Cantemir scutește schitul de multe dări, cu acceptul ierarhilor. Însă, după moartea ctitorului, fiul său, Antioh Cantemir va închina așezământul, la 25 februarie 1700, Mânăstirii Mera, din ținutul Vrancei.

După lupta de la Stănilești din 1711, Schitul Silișteni va fi desființat, astfel încât la 1780 acesta nu figurează pe harta satului întocmită în acel an. Se pare că, din motive necunoscute, călugării Ion și Grigore ar fi mutat biserica mănăstirii Silișteni la Grumezoaia înainte de această dată. De subliniat faptul că, la 1802, schitul de la Grumezoaia este considerat ctitorie a răzeșilor din zonă, iar hramul ,,Intrarea în biserică a Maicii Domnului” diferă de cel al schitului de la Silișteni. De asemenea, în acest an ctitorii încredințează schitul maicii Elisaveta, cea care urma să primească conducerea schitului și să se ocupe de moșiile acestuia, fără ca nimeni dintre răzeși să intervină ,,iar maica să aibă a stăpâni cu bună pace”.

În secolul al  XIX-lea, Schitul Grumezoaia este amintit în mai multe documente prin care primește diferite danii, cum ar fi cea de la monahul Ghenadie Tolontan, din 14 septembrie 1816, sau cea din 12 august 1832, în care este împroprietărit cu 150 de stânjeni de pământ. Însă schitul se va pustii în 1855, în urma epidemiei de holeră, din care va supraviețui doar stareța Elisaveta Moldovanca și o călugăriță care se va retrage la Schitul Măgaru (Bujoreni), așezământul monahal fiind  preluat de preotul paroh Mihail Rusu din Grumezoaia. Referatul Prefectului din 14 noiembrie 1961 consfințește fără echivoc desființarea acestuia, fiind deposedat de toate pământurile și bunurile cu care era înzestrat.

În opinia domnului profesor Costin Clit, se poate vorbi despre existența a două schituri distincte: Silișteni, ctitorit de domnul Constantin Cantemir la mijlocul secolului al XVII-lea, pe locul fostei Mănăstiri Mănești, dispărut după 1711, și Grumezoaia, ctitorit la începutul secolului al XVIII-lea, cu hramul ,,Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, desființat la secularizarea din timpul lui Cuza.

Descrierea principalelor edificii

Paraclisul de iarnă este de fapt biserica veche a mănăstirii cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, care datează din secolul al XVIII-lea. Este o construcție din lemn, în formă de navă, de dimensiuni reduse. A fost refăcută în 2004 și împodobită cu pictură în tehnică al-secco de o echipă formată din pictorul Constantin Buraciuc, Adrian Bornat, Teodora și Costel Olărean, toți din Rădăuți. În anul 2006 a fost sfințită de Episcopul Corneliu Onliă, la acea vreme Arhiereu vicar al Eparhiei Hușilor.

Biserica principală, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, a fost construită între anii 1997-2001, în stil bizantin (triconc) cu influențe ale arhitecturii moldovenești, cu naos prelungit, abside laterale poligonale, iar în sfântul altar absida este în formă de semicerc. A fost sfințită în 2001 de către Episcopul Ioachim Mareș al Hușilor. Între anii 2004-2006 a fost înfrumusețată cu pictură murală de pictorul Constantin Buraciuc și echipa sa, în tehnică al-secco. Acoperișul este influențat de stilul bucovinean, cu rupere de pantă, streașină evazată, cu învelitoare din tablă tip țiglă și două turle octogonale situate deasupra pridvorului și naosului.

În perioada 1997-2001 a fost zidit un corp de chilii nou, cu 20 de camere, o clopotniță și gardul de împrejmuire al incintei.

Obștea actuală

Inițiativa reînființării mănăstirii, după 1990, au avut-o profesorul de istorie Mihail Enache și judecătorul Cornel Tolontan. Cei doi, împreună cu părintele protopop Marcel Miron, au făcut demersurile necesare, astfel încât Episcopul Ioachim Mareș se adresează Sfântului Sinod, cu rugămintea de a aproba hotărârea Permanenței Centrului Eparhial Huși din 30 august 1996 privind reînființarea Mănăstirii „Sfântul Mucenic Dimitrie” din satul Grumezoaia, comuna Dimitrie Cantemir.

Primii viețuitori au fost arhimandritul Serafim Bodnar, numit stareț al așezământului, ieromonahul Antonie Bodnar și ierodiaconul Nifon Spoială, veniți din obștea Mănăstirii Putna, reactivând astfel viața monahală în acest loc binecuvântat. Cu elan duhovnicesc, sprijiniți de credincioșii din împrejurimi, obștea mănăstirii a demarat ample lucrări de construcție a edificiilor bisericești. Tot efortul depus a fost încununat cu prilejul sfințirii celor două lăcașuri de cult.

Din anul 2016, mănăstirea are obște de maici, în prezent viețuind aici 11 monahii, în frunte cu maica stareță Teodora Pavel, povățuite de arhimandritul Serafim Bodnar, în calitate de duhovnic.

Mănăstirea Dimitrie Cantemir a devenit un loc căutat de pelerini, impresionați de liniștea desăvârșită a locului, de frumusețea sfintelor slujbe și de ospitalitatea obștii monahale.

Extras din: Tinda Raiului - Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului, Album tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Editura Horeb, 2020.