În duminica a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej a evidențiat faptul că nu atât bogăția sau sărăcia ne despart sau apropie de Dumnezeu, ci felul cum le facem să lucreze în viața noastră. Preasfințitul Ignatie a insistat asupra distanței care se crează între oameni, diferențele sociale care despart fiind urmări ale patimii mândriei, ale orgoliului.
Distanța dintre oameni, însingurarea ca urmare a orgoliului ne țin departe de semeni și în acelați timp de Dumnezeu.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ignatie a ținut în mod special să-l omagieze pe părintele arhimandrit Mina Dobzeu la împlinirea vârstei de 96 de ani.
Potrivit Părintelui Episcop, Arhimandritul Mina Dobzeu rămâne un martor vrednic al mărturisirii credinței în vremea regimului opresiv comunist, perioadă în care afirmarea credinței echivala cu suferințele și prigoana din temniță.
Nici părintele Mina nu a fost scutit de această jertfă, însă, prin rânduiala lui Dumnezeu , în închisoare îl va boteza pe Nicolae Stainhardt, viitorul monah de la Rohia.
Nici după eliberare, zelul misionar al părintelui Mina nu s-a oprit, el adresând mai multe scrisori fostului președinte Nicolae Ceaușescu, în apărarea credinței, din care a citat și Preasfințitul Ignatie: „Dar acum ce vrem să facem din poporul acesta? Că îl defăimăm pentru credința lui strămoșească și curată și-i desființăm ziua de odihnă și sărbătorile sfinte, și-i predăm în locul credinței lui firești, ceea ce vrei tu – om păcătos? Credința poporului acestuia, care este un popor prin excelență creștin, are conștiința existenței lui Dumnezeu, afirmându-o pe temeiurile rațiunii sănătoase și lucide și n-are rost să i se predea ceea ce nu trebuie și nu-i firesc!”(Scrisoarea a V- a către Ceaușescu, 1988).