Comunicat de presă al Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din 21 iulie 2017

În ziua de 21 iulie 2017, a avut loc, la reședința mitropolitană din Iași, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la care au participat toți membrii acestui for bisericesc.

În ziua de 21 iulie 2017, a avut loc, la reședința mitropolitană din Iași, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la care au participat toți membrii acestui for bisericesc.

În cadrul acestei întruniri s-a discutat din nou situația creată în jurul acuzațiilor aduse Episcopului Corneliu de Huși, cu referire la presupuse abateri de natură morală. Ca rezultat al discuțiilor care au avut loc, ierarhii prezenți au solicitat Episcopului Hușilor să nu mai slujească Sfânta Liturghie și celelalte slujbe bisericești, până la proxima ședință a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect, urmând ca Părintele Episcop Corneliu să se supună acestei solicitări.

Rugăciunea ierarhilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei se îndreaptă către Dumnezeu pentru aflarea adevărului și împlinirea voii Sale.

Biroul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei