În Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Tabor” a Catedralei Episcopale, dirijată de doamna Elisabeta Irimiea.

La Sfânta Liturghie au fost prezenți și 55 de copii din municipiul Bârlad, și din comunele Ivești și Pogonești, membri ai Clubului Copiilor „Spiru Haret" – Bârlad, însoțiți de doamna profesoară Raluca Dănăilă. An de an, copiii pictează, pe lemn sau pe sticlă, sfântul lor ocrotitor, iar în Duminica Ortodoxiei, vin la Catedrala Episcopală, purtând în mâini icoanele realizate de ei înșiși. Toți micuții s-au împărtășit, la momentul potrivit, cu Sfintele Taine.

Copiii au fost binecuvântați și felicitați de Părintele Episcop Ignatie pentru implicarea în acest proiect dedicat frumuseților Ortodoxiei.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre diferența dintre icoană și imagine:

«Ceea ce este în Sfintele Evanghelii în scris, pe hârtie, prin cerneală, este fixat tot așa pe icoană, prin felurite culori sau oricare alte materii. Căci zice Marele Vasile: ceea ce înfățișază cuvântul istoriei, aceasta arată și pictura în tăcere, prin imitație» (Sfântul Teodor Studitul - Despre Iisus Hristos, Prototip al icoanei Sale)

Îndrăznesc să afirm faptul că această Duminică a Ortodoxiei, a biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și deformărilor în materie de învățătură a Bisericii, are o actualitate deosebită. 

Trăim într-o eră în care suntem dominați de imagini. Imaginea prevalează față de cuvânt. Acest lucru se datorează erei tehnologiei în care noi ne aflăm. Tendința fiecăruia dintre noi este de a ne livra, cât mai perfect și fără cusur, prin imagine. În ciuda acestei tendințe, asistăm la o inflație de imagini, peste tot.

Ori de câte ori vorbim de inflație, conștientizăm, foarte simplu, faptul că există și o devalorizare a ceea ce este supus sub presiunea acesteia. Multe din imaginile pe care noi le livrăm nu mai au valoarea morală pe care ar trebui să o aibă. 

Duminica Ortodoxiei este despre imagine transpusă în icoană. Există o diferență fundamentală între icoană și imagine. Unul dintre gânditorii francezi care s-au oprit asupra hotărârii dogmatice a Sinodului VII ecumenic, care statornicește adevărul despre icoană, ne spune că icoana trimite întotdeauna înspre cineva, dincolo de lumea aceasta. 

Icoana trimite înspre ceva nevăzut, invizibil, spiritual, înspre o anumită persoană.

În schimb, imaginea rămâne doar la sine însăși, nu trimite la nimic. Niciodată nu vom putea spune că o fotografie ne vorbește. În schimb, icoana este cea care ne vede și ne și vorbește. 

Nu vom putea spune despre imaginile pe care noi le privim, că acestea ne privesc. Doar icoana ne privește, se uită înspre noi și ne poate vorbi.

Acest gânditor francez, Jean Luc Marion, continuă, afirmând că „nu noi suntem cei care privim icoana, ci icoana ne privește pe noi”. Noi, atunci când ne închinăm la icoană, nu ne închinăm la materie, ci la cine este reprezentat acolo, persoanei respective. Cinstim persoana reprezentată în icoană.

Sfântul Teodor Studitul ne spune că există o identitate de persoană - nu de natură -, între cine este reprezentat în icoană și prototipul sau modelul acesteia. Dacă ne închinăm în fața unei icoane în care este pictat Hristos, noi ne închinăm Persoanei lui Hristos, și în această icoană este chipul lui Hristos, și icoana este a lui Hristos. 

Sfântul Teodor Studitul dă exemplul foarte sugestiv cu imaginea unui împărat pe care o vede cineva. Dacă cineva vede imaginea împăratului, va spune că este împăratul, nu va spune că este reprezentarea împăratului. 

Noi, dacă ne uităm într-o fotografie și identificăm o anumită persoană, vom spune că acolo este persoana respectivă, nu vom spune că persoana este doar reprezentată acolo. În mod coerent, în rațiunea noastră, spunem că într-o fotografie este persoana pe care o identificăm și o cunoaștem. Același lucru este și cu icoana.

Diferența dintre icoană și imagine este aceea că icoana ne trimite înspre ceva invizibil, spiritual, ne invită la înduhovnicire. Într-o expresie mai pretențioasă, același autor ne spune că icoana este o chenoză a imaginii. Icoana nu încearcă să se afirme pe sine însăși, nu se pune în evidență pe sine însăși, ci trimite spre o persoană. Imaginea, fotografia, caută să se afirme pe sine însăși. Icoana trimite la prototip, la modelul ei. 

Icoana nu este o copie realizată după un original, ci icoana reprezintă ceea ce este în mod fidel și identic, persoana prototipului. Icoana trimite întotdeauna spre adevărul Întrupării.

Preasfinția Sa a afirmat că fundamentul icoanei este Întruparea lui Hristos:

Sinodul VII ecumenic evidențiază, în hotărârea sa, identitatea dintre icoană și cuvânt. Icoana nu face altceva decât să propovăduiască ceea ce Evanghelia mărturisește: adevărul despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Hristos, prin Întrupare, a luat chip omenesc, S-a făcut Om desăvârșit, cu toate însușirile noastre. Nu a lăsat nimic, din firea omenească, neasumat. Dacă Iisus Hristos, Fiul din veșnicie, S-a făcut văzut, El poate fi reprezentat. Acesta este temeiul dogmatic al icoanei. Noi Îl putem picta pe Dumnezeu- Omul, Iisus Hristos, pentru că El S-a făcut Om și noi L-am văzut. Putem reprezenta doar ceea ce vedem.

În Epistola către Coloseni, Iisus Hristos este numit „Icoana Dumnezeului nevăzut”, adică Icoana lui Dumnezeu-Tatăl. Hristos nu se afirmă pe Sine Însuși. Nu a venit pe Pământ pentru a intra într-un exercițiu de autoafirmare, cum se întâmplă cu toți care se livrează pe rețelele de socializare. Tendința noastră este de a ne auto-afirma, de a fi apreciați. Mulți își calculează reușita unei postări în funcție de numărul like-urilor pe care le primesc.

Iisus Hristos, Icoana Dumnezeului nevăzut, trimite înspre Tatăl, cum de altfel, orice icoană trimite înspre cineva.

Diferența dintre imagine și icoană este că în icoană găsim adevărul. Sfântul Teodor Studitul spune că este o evidență egală între vedere și auzire. Ceea ce vedem în icoană, vom auzi, în deplină consonanță, în Sfintele Evanghelii.

Orice altă imagine, care nu este în consonanță cu Sfintele Evanghelii, nu poate fi numită icoană. Poate fi un tablou religios, însă nu icoană. 

Icoana mărturisește adevărul Întrupării lui Hristos, anume îndumnezeirea firii umane. Vedem în icoane sfinții atât de uscățivi, cu chipul luminos, cu aureolă în jurul capului, căci aceștia mărturisesc, prin viața lor, că și-au asumat roadele întrupării Fiului lui Dumnezeu, s-au nevoit să intre în acest proces al îndumnezeirii firii umane, să o facă plină de energiile necreate. 

De aceea, când întâlnim un om duhovnicesc, el are un chip atât de luminos, de diafan, o privire curată, un suflet curat. În fața sfântului niciodată nu te poți ascunde, căci el trăiește în adevărul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adică în adevărul procesului îndumnezeirii, al primirii harului în vasul de lut al trupului. 

Câți dintre noi am avea curajul să mergem în fața unui om, despre care știm că duce o viață sfântă, și să îndrăznim să îl mințim sau să mergem cu vicleșuguri? Însăși prezența persoanei respective ne determină să nu avem niciun fel de ascunziș sau viclenie, și să fim foarte sinceri.

Părintele Episcop Ignatie a atras atenția asupra a ceea ce nu este icoana:

Asistăm, din păcate, și la o inflație a icoanelor. Sunt foarte multe „icoane”, care de fapt, nu sunt icoane. Nu ne trimit înspre invizibil, înspre înduhovnicire. Sunt simple amulete. Am îndrăznit să punem icoane pe brelocuri, la cheile de la mașină sau lipite pe telefoane. Icoana nu poate fi așezată oriunde. De aceea, diferența dintre icoană și imagine este întotdeauna în punctul în care se mărturisește adevărul Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Duminica Ortodoxiei este extrem de relevantă. Noi avem expresia „o imagine cât o mie de cuvinte” – o imagine pe care o considerăm foarte reușită, întrucât surprinde foarte multe amănunte. Imaginea are o anumită forță de a ne fascina, de a ne convinge. Una este când vedem o imagine, și alta este când doar citim ceva. De aceea tendința este astăzi ca mai degrabă să vedem imagini decât să citim.

Sinodul VII ecumenic instaurează acordul deplin între ceea ce vedem și auzim. În icoană este ceea ce auzim în Sfintele Evanghelii, iar în Sfintele Evanghelii este ceea ce putem privi cu ochii noștri. Există o perfectă consonanță între cele două.

Este o unitate deplină între cele două. Când este o ruptură între cele două, ceea ce numim „icoană” nu este de fapt icoană, căci nu expune, in mod clar conținutul Evangheliei.

Întotdeauna, când livrăm o imagine în spațiul public, să ne întrebăm cât adevăr conține - nu este vorba de „adevărurile” noastre, ci de Adevărul-Persoană, Iisus Hristos.

La momentul chinonicului a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei.