Sâmbătă, 7 august 2021, de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, sute de pelerini din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării, au fost prezenți la hramul bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de slujitori.

Cuvântul de învățătură de după citirea pericopei evanghelice a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie.

Ierarhul Hușilor a afirmat că prin nevoința pustnicească, Sfânta Teodora de la Sihla ea aprins în viața sa, lumina dumnezeiască, la care fuseseră martori Apostolii, pe Muntele Taborului:

«Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii» (Ioan 12, 35-36)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre frumoasă aducere aminte viața unei nevoitoare a Bisericii noastre, Sfânta Teodora de la Sihla, cea care și-a asumat atât de frumos, adevărat și deplin cuvântul lui Hristos.

Și-a luat jugul de a căuta lumina, de a se împărtăși din lumina cea necreată, ca în felul acesta să-și găsească odihna întru Hristos.

Dumnezeu ne-a creat să devenim oameni de lumină, să căutăm lumina și să alungăm întunericul din viața noastră. Suntem încă sub ambianța de bucurie și lumină pe care au trăit-o Apostolii lângă Hristos, pe Muntele Taborului. Atât de copleșiți au fost Apostolii de lumina necreată, dumnezeiască, încât Sfântul Petru, în sinceritatea și spontaneitatea lui, i-a spus lui Iisus că va face trei colibe, «una Ție, una lui Ilie și una lui Moise», ca să rămână în lumină.

Petru nu ar fi vrut să se gândească că Domnul Hristos trebuie să meargă spre Ierusalim, unde să pătimească - după cum le vestise înainte de a urca pe Munte.

Pe Muntele Taborului ucenicii lui Hristos au devenit oameni de lumină. Lumina izvora dinlăuntrul lui Hristos - lumina ființială, dumnezeiască.

Sfântul Grigorie Palama ne spune că această lumină nu era una sensibilă, fizică, ci dumnezeiască, necreată, pentru că hainele lui Hristos erau toate transformate în lumină, și chipul Lui strălucea ca soarele. Oricât ne-am strădui să punem reflectoare pe hainele noastre, nu se vor transforma în lumină.

Lumina care izvora din Trupul lui Hristos Îi era naturală, ființială. Muntele întreg a devenit plin de lumină, încât și cosmosul s-a împărtășit de această lumină.

Sfânta Teodora, prin viața ei, a transformat locul de nevoință de la Sihla într-un Tabor. În biografia ei spirituală ni se spune că atunci când a fost cercetată de părinții călugări de la Sihăstria, au văzut-o cu mâinile ridicate înspre cer și transformată, toată, în lumină.

Rugăciunea, pocăința, nevoința și împărtășirea cu Sfintele Taine ne pot transforma în oameni de lumină. Devenim asemenea fierului încins, incandescent, pe care fierarul îl pune în cărbuni și devine, în aspectul fizic, una cu acei cărbuni, fără să își schimbe firea. Devine atât de maleabil, încât fierarul poate să îi dea forma pe care o dorește.

Sfânta Teodora de la Sihla a devenit și ea un vas de lumină, plăcut lui Dumnezeu. Și-a modelat existența ei după chipul lui Hristos, devenind numai lumină.

Preasfinția Sa a vorbit despre modalitatea de a deveni oameni de lumină:

Cum putem să punem în practică aceste realități, ca să devenim oameni de lumină?

Dacă ne vom descătușa de lanțurile păcatelor, vom deveni lumină. Păcatul ne transformă  viața și aduce întunericul, nu ne mai găsim sensul și liniștea de care avem atâta nevoie.

Această năzuință spre lumină este una naturală, așa a rânduit Dumnezeu. Noi căutăm lumina peste tot, în toate aspectele vieții noastre, în cele persoanele, de familie sau profesionale. Căutăm un sens în tot ceea ce facem.

Sensul vieții noastre și calea spre lumină pot fi obstaculate dacă ne instalăm în păcat și ne hrănim cu acesta.

Din nefericire, nu reușim să dăm la o parte zgura păcatelor pentru a ne împărtăși de lumina pe care a trăit-o, atât de minunat, Sfânta Teodora de la Sihla.

Nu este o întâmplare că Biserica a rânduit sărbătoarea ei după Schimbarea la Față, pentru că ea însăși a devenit un om de lumină.

Fiecare dintre noi am întâlnit oameni de lumină. Chipul, privirea zâmbetul, modul de a se comporta sunt atât de nobile și nu țin de sfera unei atitudini manierate, ci sunt dincolo de acestea.

Toate gesturile unui om duhovnicesc poartă amprenta luminii. În preajma unui asemenea om, simțim că toate se deblochează, în mintea noastră. Aidoma experienței pe care o trăim când cineva vrea să ne explice un anume lucru. Zăbovește un ceas, două, dar nu reușim să dibuim sensul a ceea ce vrea să ne împărtășească. Dintr-o dată, este suficient o singură propoziție care să deschidă perspectiva asupra a ceea ce s-a trudit acela să ne explice. Vom exclama: „am înțeles, aceasta este perspectiva”.Așa este și în viața duhovnicească!

Când descoperim perspectiva asupra vieții noastre, acel punct de lumină care face o spărtură în conștiința noastră care poartă pojghița păcatului, simțim că toate în jur capătă lumină și sens.

Toate capătă o limpezime și o străvezime aparte. Simțim că toate sunt imprimate de lumină, pentru că noi suntem în lumina lui Dumnezeu.

La doxologie cântăm «întru lumina Ta vom vedea lumină». Dacă suntem transformați în lumină, putem să vedem lumina.

Să ne străduim, și în familie și la locul de muncă, să fim ca un sfeșnic în care este aprinsă lumina dumnezeiască. Să devenim lumină pentru cei din jurul nostru!

Numai pentru strădania și gândul de a deveni, zi de zi, lumină, pentru cei din jur, Domnul se va milostivi și ne va dărui un crâmpei din lumina dumnezeiască.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a citat un fragment dintr-un text al unui părinte filocalic, Calist Patriarhul, în care ni se spune care sunt roadele experienței luminii și ce înseamnă ca viața noastră să devină una de lumină:

«Știi ce este ceea ce se revarsă în inimile credincioșilor și care este semnul revărsării luminii dumnezeiești? Este Duhul Sfânt, care se revarsă de la Tatăl prin Fiul și umple lumea întreagă; care este și se revarsă în fiecare dintre credincioși; care se împarte fără pătimire și se împărtășește fără să poată fi luat în stăpânire.

Semnul acestei împărtășiri sau al revărsării luminii dumnezeiești este dorirea lui Dumnezeu întru smerenia sărăciei, lacrima fără durere, pururea curgătoare; iubirea întreagă și nemincinoasă față de Dumnezeu și aproapele; bucuria din inimă și veselia de Dumnezeu; îndelunga răbdare în cele ce suntem datori să răbdăm; blândețea față de toți și, simplu grăind, bunătatea și unitatea minții, vederea și lumina, puterea fierbinte pururea mișcătoare a rugăciunii, și, ca să spun totul, negrija de cele trecătoare prin ținerea în minte a celor veșnice».

Dacă avem Duhul Sfânt în noi, lumina dumnezeiască, trăim dorul după Dumnezeu și unitatea minții.

Unde este gândul păcătos, suntem fărâmițați și unitatea ființei noastre este una fărâmițată, schizofrenică de-a dreptul. De aceea trăim starea de neliniște și tulburare, pentru că gândul nostru nu își găsește unitatea minții.

 Să Îi cerem lui Dumnezeu asemenea lui Daniel Turcea, unul din poeții luminii: «Viața-mi puțină, trupul îngândurat ușor mi le-ngroapă de vii în lumină».

La finalul Sfintei Liturghii, în cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit celor prezenți despre ce înseamnă dorul de Dumnezeu:

Ne întrebam zilele trecute: ce şi cine ne ajută cel mai mult pentru a rămâne pe cale, pentru a nu ne lăsa amăgiţi de atâtea cântece de sirenă care încearcă să ne fure inima.

Și am aflat, iubiți credincioși, că sfinții lui Dumnezeu ne ajută să rămânem pe cale. Rugăciunea lor ne ajută să rămânem pe cale și îndrăznim a adăuga că dorul nostru de Dumnezeu ne ajută să rămânem pe cale.

Amintea Preasfințitul Ignatie despre dorirea cea după Dumnezeu și despre dorul după lumină. Dacă nu avem acest dor, valul vieţii ne ia şi ne duce unde nu ne este voia.

 Ce credeți că a ajutat-o pe Sfânta Cuvioasă Teodora să rabde frigul, singurătatea, ispitele demonice și foamea? Dorul de Dumnezeu. Pentru că el izvorăște din dorul Lui pentru noi. Căci lui Dumnezeu, de la facerea lumii și până astăzi, Îi este tare dor de noi […]. Dorul de Dumnezeu se arată și prin dorul de Liturghie.

În continuare, soborul slujitor a oficiat slujba Trisaghionului la mormintele marilor duhovnici din cimitirul Mănăstirii Sihăstria – părinţii Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan și Victorin Oanele.