Ieri, 4 martie a.c., Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, a fost felicitat în cadrul Permanenţei
Consiliului Naţional Bisericesc cu ocazia împlinirii a 20
ani de la hirotonia întru arhiereu.

Actualul Întâistătător al Bisericii noastre a fost ales
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul,
şi a fost hirotonit arhiereu la 4 martie 1990, în Duminica
Ortodoxiei, în Catedrala mitropolitană din Timişoara. IPS
Mitropolit Nicolae al Banatului şi mitropolitul Nestor al
Olteniei, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi
diaconi, au săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia
l-au hirotonit arhiereu pe cel care, pe atunci consilier
patriarhal, avea să devină cel de-al şaselea patriarh al
României.

Evenimentul a fost înălţător, sute de timişoreni, clerici
şi mireni, participând la acest eveniment, conform mărturiei
Preasfinţitului Episcop Timotei al Aradului, Ienopolei,
Hălmagiului şi Hunedoarei. A fost un moment deosebit, întrucât
Preafericirea Sa a fost primul arhiereu hirotonit după evenimentele
din decembrie 1989, după cum aminteşte Episcopul Sloboziei
şi Călăraşilor, PS Vincenţiu. La acea dată, Părintele Patriarh
Daniel era deja o personalitate bisericească notorie, atât
în ţară, cât şi peste hotare, parcursul său ulterior în
slujba Bisericii Ortodoxe Române confirmând pe deplin aşteptările
celor care l-au învestit în demnitatea arhierească, informează
Agenţia BASILICA.

La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit
al Moldovei şi Bucovinei, fiind întronizat la 1 iulie 1990.
A desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală
şi social-filantropică în perioada 1990-2008, în demnitatea
de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

La 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l-a
ales în funcţia de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit
al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române şi Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Întronizarea
a avut loc duminică, 30 septembrie 2007, la Catedrala patriarhală
din Bucureşti.

Patriarhul Daniel s-a născut la 22 iulie 1951, în satul
Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. Şcoala primară a urmat-o
în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul, în
localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş. În 1966,
începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă
în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu“ (1967-1970).
Studiază apoi la Institutul Teologic Universitar Ortodox
din Sibiu (1970-1974), iar în perioada 1974-1976 frecventează
cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar
Ortodox din Bucureşti - Secţia Sistematică, sub îndrumarea
părintelui profesor Dumitru Stăniloae. A studiat apoi doi
ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii
de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea
„Albert Ludwig“ din Freiburg im Breisgau, Facultatea de
Teologie Catolică (Germania).

Întâistătătorul Bisericii noastre şi-a continuat activitatea
didactică la nivel academic în 1980-1988, ca lector la Institutul
Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia), şi profesor asociat
la Geneva şi Fribourg în Elveţia, tot în anul 1988 a devenit
conferenţiar la Catedra de misiune creştină a Institutului
Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti. În anii 1992
- 2007 Preafericirea Sa a fost profesor de teologie la Facultatea
de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii
„Al. I. Cuza“ - Iaşi, iar în prezent Patriarhul României
este profesor de teologie pastorală la Facultatea de Teologie
Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

PF Părinte Patriarh Daniel a intrat în viaţa monahală în
1987 la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ, avându-l naş de călugărie
pe arhimandritul Cleopa Ilie. A fost hirotonit ierodiacon
la 14 august 1987 şi ieromonah la 15 august acelaşi an.
În 1988 a fost hirotesit protosinghel şi numit consilier
patriarhal, director al Sectorului „Teologie contemporană
şi dialog ecumenic“.