Situaţie actuală

Episcopia Ortodoxă a Huşilor este o unitate de cult aparţinând Bisericii Ortodoxe Române. Jurisdicţia Episcopiei Huşilor este asupra întregului judeţ Vaslui si este o Eparhie sufragană Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Episcopia Huşilor a fost întemeiată în anul 1598, funcţionând neîntrerupt până în vremea comunismului, când a fost desfiinţată. Episcopia si-a reluat activitatea în anul 1996.

În cadrul Episcopiei Hușilor funcționează 3 protopopiate (Vaslui, Bârlad și Huși), care totalizează un număr de 294 de parohii și 192 filii. La acestea se adaugă un număr de 17 unități monahale și Mănăstirea Sf. Ap. Petru și Pavel – Catedrala Episcopală din Huși, integrată în cadrul Centrului Eparhial Huși, un Seminar Teologic, 9 aşezăminte sociale, un serviciu de ambulanță și un cabinet medical.

Jurisdicţie

În anul 1598, teritoriul nou înfiinţatei Episcopii se compunea din ţinutul Fălciului din dreapta şi stânga Prutului, ţinutul Lăpuşnei, partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate sub stăpânirea turcescă, ţinutul Orheiului şi al Sorocăi.

Mai târziu, cu ocazia morţii mitropolitului Gavriil Calimachi al Proilavei au fost alipite la Eparhia Huşilor toate teritoriile de sub stăpânirea turcescă şi tătărască de la Dunare şi Nistru ca: Reni, Ismail, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Bălţi până la Hotin.

În anul 1812, când Rusia ocupă Basarabia, Eparhia Huşilor rămâne numai cu ţinutul Fălciului la care se adăuga ţinutul Vasluiului de la Eparhia Romanului. În anul 1852, sub păstorirea episcopului Meletie Istrati se mai adaugă două ţinuturi, Tutova şi Covurlui, iar în anul 1864 formându-se noua episcopie a Dunării de Jos s-a dat acesteia de la Episcopia Huşilor ţinutul Covurlui şi o parte din locurile de peste Prut. În timpul episcopului Iacov Antonovici (1924-1931) 12 parohii din stânga Prutului din cadrul Mitropoliei Basarabiei sunt alipite la Eparhia Huşilor. Dupa terminarea celui de al II-lea razboi mondial Episcopia Huşilor pierde toate teritoriile de peste Prut aflate în Basarabia.

La 5 februarie 1949 se dă decretul de desfiinţare a Episcopiei Huşilor care a fost unită cu Episcopia Romanului sub titulatura de Episcopia Romanului şi Huşilor, fiinţând astfel până în anul 1996 când la data de 15 septembrie are loc un act de dreptate istorică prin reînfiinţarea Episcopiei Huşilor odată cu instalarea pe scaunul episcopal de la Huşi a Preasfinţitului Părinte Ioachim Mareş.

Ierarhii Episcopiei şi activitatea lor

Ioan I (1598-1606) a fost Episcopul care a deschis bogata şi zbuciumata istorie a Episcopiei Huşilor. Au urmat apoi Filotei (1606-1610), Efrem(1610-1611), Iosif (1611-1616), Mitrofan I (1617-1623), Pavel (1623-1627), Mitrofan al II-lea (1627-1633), Georgie (1633-1645), Teofan (1656-1657). Următorul episcop, Dosoftei (1657-1660) este socotit în istoria literaturii române drept primul poet roman. Din opera sa amintim “Psaltirea pre versuri”-1673,”Viata şi petrecerea sfinţilor”-1686. Pe scaunul episcopal de la Huşi au urmat apoi: Serafim (1660-1667) Ioan al II-lea (1667-1673), Sofronie I (1673-1678), Calistru (1678-1683), Mitrofan al II-lea (1683-1690). Episcopul Mitrofan al II-lea a fost silit să plece în Ţara Românească din cauza invaziei polonilor şi aici la Bucureşti, a tradus şi tipărit aşa-numita “Biblia lui Şerban Cantacuzino” în anul 1688.

Urmaşul său, Varlaam I (1690-1702), a fost cel care a înfiinţat schitul Brădiceşti. Au urmat apoi: Sava al II-lea (1702-1714), Iorest (1714-1728), Ghedeon al II-lea (1728-1734), Varlaam II (1734-1735), Teofil (1735-1744), Ierotei (1744-1752). Episcopul Inochentie (1752-1782) a zidit din nou biserica episcopală si palatul. Acesta a fost delegat de către divanul Moldovei să meargă la Moscova cu misiune politica de unde în anul 1770 se întoarce cu daruri de mare preţ făcute de împărăteasa Rusiei,un engolpion şi veşminte arhiereşti. Datorită lui, domnitorul Constantin Moruzi a daruit Episcopiei “toată vatra târgului Huşi cu locul ce are imprejur”.

Urmaşul lui Inochentie a fost Iacob Stamate (1782-1792), care a refăcut casa episcopală în forma pe care o are astăzi, a înzestrat biserica cu catapeteasmă şi clopot nou, precum şi cu alte podoabe. Cu osteneala sa a dus în biserica episcopală o mână din moaştele Sf.Muceniţe Chiriachi, care se păstrează şi astăzi cu deosebita evlavie, într-un frumos chivot de argint aurit.

Au urmat apoi Episcopul Veniamin Costache (1792-1796), vestit cărturar şi bun gospodar, care a reparat şi pictat biserica episcopală: Gherasim (1796-1803), Meletie Brandaburul (1803-1826), Sofronie Miclescu (1826-1851) şi Meletie Istrati (1851-1857), Melchisedec Stefanescu (1859-1864), profesor şi director de Seminar, autor al multor manuale şi studii, membru al Academiei Romane, ministru în timpul lui Cuza-Voda, care ne-a lasat ”Cronica Husilor”. Episcopul Iosif Gheorghian (1865-1879) a fost un bun patriot care in timpul războiului de independenţă a sprijinit campania de ajutorare a armate române, pentru merite sale ajungând de două ori Mitropolit al Moldovei (1886-1893 si 1896-1909).

Urmează Calinic Dima (1879-1885), Silvestru Bălănescu (1886-1902), care ridica prestigiul bisericii, şcolii şi clerului din eparhie, vizitând toate mănăstirile, schiturile şi bisericile din Episcopie. El a făcut reparaţii radicale la catedrală şi l-a adus pe vestitul pictor D.G.Tăttărescu care a pictat interiorul şi catapeteasma bisericii, a înfiinţat câte o şcoală pentru pregătirea cântăreţilor în localităţile Bârlad, Huşi şi Vaslui şi a elaborat “Tipicul” serviciului arhieresc în zilele de sărbători, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane în anul 1890. Pentru meritele sale deosebite a fost decorat cu “Steaua României” - 1881, ”Coroana României” - 1882 precum şi cu alte ordine şi medalii.

Urmaşul său, Conon Aramescu Donici (1902-1912), construieşte două anexe altarului, acoperă biserica episcopală cu tablă de aramă, parchetează biserica şi palatul episcopal, îmbracă cu argint două icoane mari din catapeteasmă. Este avansat primat al României: 1912-1919.

Episcopul Nicodim Munteanu(1912-1923) s-a distins ca un bun orator, predicator şi liturghisitor. În anul 1917 a reprezentat Biserica Ortodoxa Română la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. A suplinit scaunul de Ahiepiscop al Moldovei, a fost numit arhiereu cu titlul de “Băcăoanul” iar din 1939 până la 1948 a fost cel de-al II-lea Patriarh al României cu numele de Nicodim  Munteanu. A tradus Biblia din ebraică împreună cu Gala-Galaction şi prof. Vasile Radu,în 1936-1938.

Iacov Antonovici, membru al Academiei Române ajunge Episcop al Huşilor în anul 1924 până în anul 1931. Reînfiinţează Seminarul în chiliile episcopiei, face reparaţii clădirilor, înfiinţează un muzeu arheologic şi religios pe care îl vor aprecia istoricii Nicolae Iorga şi Gheorghe Brătianu, care îl vizitează. A pus bazele “Ligii Culturale” la Huşi fiind preşedinte de onoare. Sub patronajul său la 10 ianuarie 1926, au avut loc la Huşi, mari festivităţi în cadrul Ligii Culturale, prilejuite de punerea pietrei de temelie la Seminarul Teologic, Şcoala Normală de băieţi şi  inaugurarea noii clădiri a Liceului de Fete “Elena Doamnna”. În timpul sau sunt alipite la Eparhia Huşilor 12 parohii din cadrul Mitropoliei Basarabiei pe care Episcopul le vizitează şi le înzestrează cu cărţi de cult, icoana, veşminte şi le indruma cu multă dărnicie şi bunăvointă. Activitatea sa ştiinţifică l-a impus şi făcut cunoscut şi peste hotare; astfel, este ales membru al Societăţii Internaţionale pentru studii istorice şi sociologice din Paris. S-a bucurat de stimă şi preţuirea unor savanţi ca Nicolae Iorga, care îl apreciază “ca fiind ultimul dintre episcopii cărturari şi patrioţi moldoveni care merg pe urmele lui Melchisedec Ştefănescu”. A murit în plină activitate, la 31 decembrie 1931, lăsând în urma sa o moştenire ştiinţifică preţioasă. Este înmormântat lângă altarul catedralei episcopale din Huşi pe care a slujit-o şi îndrumat-o cu credinţă timp de 8 ani.

Episcopul Nifon Criveanu a condus Eparhia Husilor între 1934-1939. A renovat valoroasa pictură a maestului Gh. Tăttărescu, ridică la intrarea principală o frumoasă şi impunătoare clopotniţă în stil moldovenesc unde instalează un clopot mare de 1750 kg. Şi altele mai mici.

Episcopul Grigore Leu (1940-1949) a urcat pe scaunul episcopal într-un moment foarte greu, începuse al II-lea război mondial şi în plus un mare cutremur care a avut loc la 9-10 noiembrie 1940 provocase mari stricăciuni catedralei episcopale, palatului episcopal şi bisericilor din oraş. Repararea stricăciunilor s-a făcut din 1941 până în 1945. Cu mari eforturi din partea credincioşilor catedrala, după aproape 5 ani de reconstrucţie s-a sfinţit la 29 iunie 1945 într-un cadru deosebit. Se terminase războiul în Europa, România îşi obţinuse prin mari eforturi şi sacrificii omeneşti nord-vestul Transilvaniei dar a pierdut Basarabia şi Bucovina de nord, luate de Rusia încă din anul 1939. Episcopul Grigore Leu a construit biserica de la “Schit” şi azilul de bătrâni, ajutând pe cei lipsiţi de sprijin, bolnavi şi neputincioşi. Dupa 6 martie 1945, odată cu instaurarea regimului comunist, Episcopia a avut multe de suferit, i s-a aplicat treptat un regim aspru şi I s-a prescris un tragic destin. În primul rând i s- au tăiat articolele bugetare producătoare de venit, i s-a luat samavolnic o parte din teren, moara, presa de ulei, tipogafia, fabrica de lumânări, muzeul. Episcopul Grigore Leu nu se descurajează, ci din contra, întăreşte sprijinul bisericilor prin vizite canonice, conferinţe pastorale, cere preoţilor mai multă înţelegere şi îi sprijină cu broşuri ca “Cronica Huşilor” şi “Credinţa Strămoşească”. Prin asa-zisa “lege a epurării” parte din personalul Episcopiei a fost îndepărtat, iar unii cum a fost cazul Pr. Anton Popescu, consilier referent, arestat şi condamnat la ani grei de închisoare. În acest climat de teroare, Episcopului Grigore Leu i se aduce la cunoştinţă de către puterea comunistă că Episcopia se va desfiinţa şi că el va trebui să ia calea exilului la Mănăstirea Neamţ. Mai multe drumuri la Bucureşti, care au avut ca obiect demersuri pentru salvarea Episcopiei, nu au avut nici un rezultat deoarece Episcopul Grigore Leu reprezenta pentru Petru Groza şi Securitatea comunistă un pericol, nu numai prin neconformismul său politic ci şi prin posibilul scandal internaţional pe care oricând îl putea provoca. Ca urmare, Episcopul trebuia făcut inofensiv potrivit mentalităţii comuniste şi mijloacelor utilizate în acei ani. Se întoarce grav bolnav de la Bucureşti şi după doua luni moare ca un erou martirizat pe altarul credinţei străbune. Este înmormântat după dorinţa sa lângă biserica episcopală pe care a pastorit-o şi iubit-o timp de 10 ani.

La 5 februarie 1949 s-a dat decretul de desfiinţare a Episcopiei, care a fost unită cu Episcopia Romanului sub titulatura de “Episcopia Romanului şi Huşilor”. Asa se incheie după aproape 400 de ani (1598-1949) o bogată activitate istoric-cultural-religioasă desfăşurată de Episcopia Huşilor. Aici a fost un puternic centru religios având Seminar Teologic, Şcoala de Cântăreţi, fabrica de lumânări, tipografie cu apariţie săptămânală, doua reviste - “Cronica Huşilor” şi “Credinţa Strămoşească”, calendare, “Anuarul Episcopiei” şi alte publicaţii.

La 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reactivarea Episcopiei Huşilor. La 4 iulie acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop pe Prea Sfinţitul Ioachim Mareş, fost arhiereu vicar la Episcopia Romanului şi Huşilor. Acesta a păstorit până la data de 23 aprilie 2009, când s-a mutat la cele veşnice după o slujire rodnică în cadrul acestei eparhii.

În ziua de 18 iunie 2009, a fost ales Episcop al Huşilor Preasfinţitul Arhiereu  vicar Corneliu Bârlădeanul, întronizat în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei Episcopale „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. A păstorit până în anul 2017, când s-a retras din scaun.

În postul vacant de Episcop al Hușilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales, în ședința din data de 5 octombrie 2017, pe Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Întronizarea Preasfinției Sale în demnitatea de Episcop al Hușilor a avut loc în data de 22 octombrie 2017, Sfânta Liturghie fiind oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, și în prezența unui număr impresionant de credincioși.