Astăzi, 31 iulie, Biserica Ortodoxă a rânduit începutul postului Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.
La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În timpul acestui post se citesc în special rugăciuni către Maica Domnului, precum cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, precum şi în celelalte posturi.