Catedrala Mitropolitană din Iaşi îşi serbează astăzi, 2
februarie, hramul. Aseară s-a oficiat slujba Privegherii
închinată Întâmpinării Domnului. Astăzi, începând cu ora
7:00, s-a oficiat slujba Miezonopticii, Acatistul Mântuitorului
şi Ceasurile.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul
Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei, alături de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul
Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul
Huşilor, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar
Patriarhal, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar
al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a rostit
un bogat cuvânt de învăţătura în care a arătat semnificaţiile
acestui mare praznic al Întâmpinării Domnului.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte
Teofan a mulțumit ierarhilor pentru participarea la hramul
catedralei și a adresat un mesaj de binecuvântare credincioșilor:
„Să-L rugăm pe Dumnezeu ca aceiaşi înţelepciune care a umplut
mintea şi inima tuturor bineplăcuţilor lui Dumnezeu să fie
şi gândirea şi înţelepciunea noastră. Harul lui Dumnezeu
[…] să ne întărească în ispite, să ne dea înţelepciune să
ne ajute să creştem în viaţa noastră, în familia noastră,
în Biserica noastră”, ne informează Radio TRINITAS.