În zilele de 4-5 august 2025, la Mănăstirea Moreni, Protopopiatul Vaslui, au avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, atelierele de inițiere în limba neogreacă. Activitățile fac parte din proiectul „Arhiereul Nectarie Frimu între muzica sacră și muzica laică”, derulat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.
Atelierele au fost susținute de domnul Vasile Doliș, absolvent al Departamentului de Teologie Socială din cadrul Universității „Kapodistria” din Atena și al Conservatorului din Lamia, și membru al Corului Bizantin Grec.
În cadrul celor patru ateliere, desfășurate pe parcursul celor două zile, participanții au învățat alfabetul limbii grecești, reguli de pronunție, formule generale de conversație, articolul în limba greacă, precum și cântecul tradițional "Έχε γεια Παναγιά". Totodată, participanții au dat răspunsurile liturgice la slujbele mănăstirii.
Beneficiarii acestor activități au fost elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, precum și elevi de la alte licee din județ și o parte dintre membrii Asociației „Tinerilor Ortodocși din Bârlad”.
Mulțumim părintelui duhovnic Meletie Mercaș, maicii starețe Elisabeta, precum și întregii obști a Mănăstirii Moreni pentru găzduire și grija pe care ne-au purtat-o în această perioadă, a menționat arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.



