Perioada cea mai încărcată de semnificaţii teologice din
cursul unui an bisericesc, marcată de lucrarea mântuitoare
săvârşită de către Iisus Hristos, este aşa-numita Săptămână
a Patimilor, care urmează postului de patruzeci de zile.

Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor, este cea de-a treia
parte a Triodului. Prima parte este alcătuită din cele 3
săptămâni pregătitoare pentru Postul Mare, apoi cinstita
patruzecime (postul de 40 de zile). Sfântul Ioan Gură de
Aur zice: „În zilele acestea s-a risipit împărăţia iadului,
s-a omorât moartea, s-a biruit păcatul, s-a ridicat blestemul
şi s-a deschis raiul. Peretele cel de mijloc al vrajbei
dintre om şi Dumnezeu s-a surpat şi cele cereşti s-au unit
cu cele pământeşti”.

Fiecare din cele şase zile, la care ne referim, are o
însemnătate deosebită în şirul desfăşurării evenimentelor.
Primele trei zile din această săptămână ne pregătesc pentru
Sfintele Patimi şi au rânduieli de slujbe asemănătoare.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu metanii, Liturghia darurilor
mai înainte sfinţite şi citirea psaltirii după Rânduiala
Postului Mare, le întâlnim în aceste trei zile. Pe lângă
acestea la Ceasurile 3, 6 şi 9 se citesc „stâlpii”, adică
primele trei Evanghelii în întregime şi treisprezece capitole
din Evanghelia după Ioan. Ni se pune înainte toată viaţa
şi învăţătura Domnului Hristos, pentru a înţelege mai bine
lucrarea de răscumpărare şi negrăita dragoste pentru noi,
dragoste care culminează în Sfintele Patimi.

Evangheliile care se citesc la Deniile din această săptămână
ne aduc aminte de cele din urmă învăţături ale Domnului,
în centrul cărora se află veghea în aşteptarea celei de
a doua veniri.

În Sfânta şi Marea Joi, pericopele evanghelice ne relatează
episodul Cinei celei de Taină, când Hristos a întemeiat
Sfânta Taină a Împărtăşaniei, împărţind ucenicilor trupul
şi sângele Său, sub forma pâini şi a vinului. În această
zi, în toate bisericile se săvârşeşte slujba numită „Denia
celor douăsprezece Evanghelii”.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua răstignirii Mântuitorului,
ziua în care prin patimile şi prin moartea Sa, Hristos arată
deplina ascultare şi smerenie faţă de Tatăl, dar mai presus
de toate, în această Vineri, se arată marea iubire a lui
Dumnezeu pentru oameni. Cel fără de patimă S-a arătat pătimitor
şi prin moartea Sa a izvorât oamenilor nemurire. În această
zi îndoliată se săvârşeşte slujba Prohodului Domnului, în
al cărui ritual este inclusă înconjurarea bisericii, care
simbolizează mormântul Mântuitorului. Sâmbăta Mare este
ziua pogorâri lui Hristos la iad, de unde va avea să-i scoată
pe Adam şi pe toţi ceilalţi drepţi care au murit cu nădejdea
venirii Izbăvitorului. Pentru aceasta sâmbăta este, în mod
obişnuit, rânduită pentru pomenirea celor adormiţi. Chiar
şi în acest moment, în care aparent moartea a biruit, Hristos
Îşi arată puterea Sa prin faptul că este „ în mormânt cu
trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul
şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le,
El, Cel necuprins”.

Se cuvine ca, în această perioadă, pregătirea noastră
pentru Marele Praznic al Învierii Domnului să se răsfrângă
cu preponderenţă spre suflet şi nu spre trup, să ne luptăm
şi să nu lăsăm grijile materiale să ne fure din inimi curăţia
şi bucuria duhovnicească a acestor Sfinte Zile.