În fiecare an, în data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă
sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur,
în anul 438, la Constantinopol. Această sărbătoare este
închinată unui eveniment care a fost considerat, în secolul
al V-lea, o binemeritată reconciliere duhovnicească a familiei
imperiale bizantine în faţa personalităţii istorice a Sfântului
Ioan Gură de Aur. Împăratul Teodosie al II-lea a dorit prin
aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului, să îndrepte
nedreptatea pe care părinţii săi, Arcadiu şi Eudoxia, au
făcut-o prin scoaterea sa din scaunul de Arhiepiscop al
Constantinopolului şi exilarea lui. Ei au făcut aceasta
pentru a îndepărta pe Sfântul Ioan Gură de Aur de credincioşii
din capitala Imperiului asupra cărora avea o influenţă deosebită.
La 16 aprilie 404, în sâmbăta Sfintelor Paşti, a fost scos
cu sila din biserica Arhiepiscopală a Constantinopolului
de ostaşii împărătesei Eudoxia şi a fost închis în reşedinţa
Arhiepiscopiei, sub formă de arest la domiciliu.
La 20 iunie 404 cu aprobarea împăratului Arcadius a fost
exilat, într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi),
anume Cucuz.
În anul 407, la insistenţele împărătesei Eudoxia, împăratul
Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat
pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus.
După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comana
din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Această călătorie
a afectat iremediabil starea precară a sănătăţii Sfântului
şi în data de 14 septembrie a anului 407, după ce s-a împărtăşit
cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele:
„Slavă Ţie, Doamne, pentru toate”.
După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie
al II- lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc
al patriarhului Proclu, a adus moaştele Sfântului Ioan Gură
de Aur din localitatea Comana, la Constantinopol.
Când racla cu sfintele moaşte a ajuns în portul capitalei
imperiale, toţi locuitorii în frunte cu Împăratul şi Patriarhul
au ieşit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor
al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur. În momentul
când preoţii au ridicat racla pentru a o aduce în cetatea
Constantinopolului, împăratul Teodosie al II–lea s-a aşezat
în genunchi sub racla sfântului şi a cerut iertare în numele
părinţilor săi, împăratul Arcadius şi împărăteasa Eudoxia.
Atunci când moaştele au ajuns la Biserica Sfintei Irina,
Împăratul, descoperind trupul Sfântului Ioan neatins de
stricăciune, în semn de smerenie, şi-a dat jos mantia de
porfiră, semnul imperialităţii sale, şi a întins-o sub racla
cu sfintele moaşte şi după cum ne relatează sinaxarul, a
spus cu lacrimi în ochi: „Iartă părinte, greşeala ce ţi
s-a pricinuit ţie din invidie! Să nu mă consideri pe mine
părtaş la păcatul maicii mele, ca să pătimesc întru fărădelegea
părintească. Măcar că şi eu sunt fiul celei ce te-a alungat
pe tine, dar eu nu sunt vinovat în necazul ce ţi s-a făcut.
Iartă greşeala ei, ca şi eu să fiu liber de mustrarea ce
stă asupra ei. Tot pieptul meu îl plec la picioarele tale
şi toată puterea mea o închin rugăciunii tale. Iartă pe
aceea ce te-a mâhnit pe tine cu exilul, cea neînţeleaptă,
căci ea s-a căit întru ceea ce ţi-a pricinuit şi-ţi cere
iertare, cu smerenie rugându-se ţie prin gura mea…”
Şi zicând aceste cuvinte din partea mamei sale, împăratul
nu contenea din plâns, ci uda cu lacrimile sale trupul Sfântului
şi-l săruta cu frică şi credinţă în Dumnezeu.
De la Biserica Sfânta Sofia, moaştele Sfântului au fost
duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica
Sfinţilor Apostoli. Moaştele Sfântului au fost aşezate sub
Sfânta Masă din altarul acestei Bisericii construite de
Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Acest eveniment, petrecut în anul 438, la 31 de ani după
mutarea la viaţa veşnică a Sfântului Ioan Gură de Aur şi
pe care îl sărbătorim în fiecare an la 27 ianuarie, ne arată
cinstirea extraordinară de care s-a bucurat încă din secolul
al V –lea, adică din vremea contemporanilor săi şi până
astăzi la 1600 de ani. Sfântul Ioan Gură de Aur, putem spune
că este, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari Sfinţi
Părinţi ai Bisericii din istoria de 2000 de ani ai creştinismului.