În primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale
Mântuitorului nostru Iisus Hristos (29-31 martie 2010),
la Mânăstirea Antim din Bucureşti va avea loc prepararea
Marelui Mir, care va fi sfinţit în timpul Sfintei Liturghii
oficiată în Catedrala patriarhală de către Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Joia Mare (1 aprilie
2010), informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Sfinţirea Marelui Mir reprezintă manifestarea vizibilă
a sinodalităţii unei Biserici Autocefale Ortodoxe şi responsabilitatea
ei pastorală deplină.
Marele Mir se pregăteşte şi se sfinţeşte în momentul în
care cantitatea de mir existentă se apropie de epuizare
în funcţie de cerinţele lucrării pastoral-misionare a Bisericii.
Marele Mir se prepară din următoarele ingrediente: ulei
de măsline de cea mai bună calitate, vin alb şi multe mirodenii
şi aromate care simbolizează darurile Duhului Sfânt. După
sfinţire Marele Mir se numeşte SFÂNTUL ŞI MARELE MIR. El
va fi folosit pentru Taina Mirungerii (după Botez), sfinţirea,
resfinţirea bisericilor şi sfinţirea Antimiselor.
Pentru prepararea Marelui Mir de anul acesta, uleiul de
măsline a fost oferit în dar de către Episcopia Ortodoxă
Română a Italiei şi Mitropolia de Corint (Grecia), iar vinul
de către Arhiepiscopia Tomisului. Cele cincisprezece plante
aromate şi cea mai mare parte din cele treizeci de uleiuri
esenţiale necesare au fost procurate din străinătate, respectiv
din Egipt, Iordania, Siria, Franţa, Bulgaria, Spania şi
de la Ierusalim, cu sprijinul financiar al eparhiilor ortodoxe
române din ţară şi străinătate. Celelalte uleiuri esenţiale
au fost dăruite Patriarhiei Române de Părintele arhimandrit
prof. dr. QAIS SADIQ din Patriarhia Antiohiei, care a studiat
teologia în România şi vizitează periodic credincioşii ortodocşi
arabi din ţara noastră.
Datorită importanţei pe care Sfântul şi Marele Mir o are
în Biserică şi în viaţa credincioşilor, acesta se păstrează
la loc de cinste în Sfântul Altar şi se foloseşte, cu toată
evlavia cuvenită, doar atunci când este cazul.
După sfinţirea Marelui Mir de anul acesta, fiecare eparhie
din cuprinsul Patriarhiei Române va primi o cantitate de
cinci litri de Sfânt şi Mare Mir într-o amforă de inox,
confecţionată special în Grecia. O parte din această cantitate
se va păstra la fiecare Catedrală eparhială pentru sfinţirea
Antimiselor, târnosirea şi resfinţirea bisericilor, iar
altă parte va fi distribuită parohiilor din eparhie pentru
săvârşirea Tainei Mirungerii.
Pentru prima dată Biserica Ortodoxă Română a sfinţit Marele
Mir în Joia Mare (25 martie) din anul 1882. Sfinţirea s-a
făcut de către Mitropolitul primat Calinic Miclescu şi ierarhii
Sfântului Sinod la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala
mitropolitană din Bucureşti, cu trei ani înainte de recunoaşterea
de către Patriarhia Ecumenică a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române (1885).
După ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie
(1925), Marele Mir a fost sfinţit pentru prima oară de patriarhul
Miron Cristea şi membrii Sfântului Sinod la 1 aprilie 1926.
Până în prezent, în Biserica Ortodoxă Română, Marele Mir
a fost sfinţit de 20 de ori (1882, 1894, 1906, 1921, 1936,
1934, 1942, 1950, 1955, 1958, 1965, 1968, 1973, 1978, 1983,
1988, 1993, 1996, 2002, 2007).
Sfinţirea Marelui Mir de anul acesta, pentru a douzecişiuna
oară în Biserica Ortodoxă Română, se înscrie în seria manifestărilor
din 2010, proclamat de către Sfântul Sinod ca Anul omagial
al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti.