† PS Corneliu, Episcopul Huşilor

Printr-o mass-medie finanţată din bani câştigaţi prin suferinţele
altora s-a indus omului dependent de ecran ideea autosuficienţei
şi a lipsei de compasiune faţă de cel aflat în nevoi.

Pilda samarineanului milostiv reprezintă una dintre paginile
Sfintei Evanghelii de o rară şi adâncă frumuseţe descrisă
în cuvinte ce răspund la întrebarea care şi astăzi, ca şi
atunci, o întâlnim şi dorim să găsim un răspuns care să
ne dea curaj şi mângâiere. Cine este aproapele nostru? Cine
mai are astăzi o inimă plină de compasiune? Cine este capabil
de sacrificiu pentru cel aflat în nevoie la limită cu propria
existenţă?

Cine poate oferi fără a aştepta onoruri omeneşti nesincere
şi pline de dorinţe ascunse? Cine priveşte cu mare compasiune
durerile, lipsurile, neîmplinirile, rătăcirile, falsitatea,
minciuna peste care se apleacă cu dorinţa de a le îndrepta?
Unde mai există un samarinean, un om plin de milă şi compasiune?
Pilda samarineanului reprezintă o problemă a vieţii noastre,
o realitate pe care o întâmpinăm cu toţii, mai ales în zilele
şi timpul nostru marcat de crize şi provocări.

Un iudeu care se îndeletnicea cu tâlcuirea scrierilor sfinte
Îl opri pe Iisus, întrebându-L: "Învăţătorule, ce să
fac eu să moştenesc viaţa de veci?" (Luca 10, 25).
Acesta care adresase întrebarea înţelese că numai Iisus
putea să-i arate calea spre mântuire, spre viaţă veşnică,
de aceea s-a apropiat, cu dorinţa de a afla răspunsul la
întrebarea ce-l neliniştea. Răspunsul pe care-L dă Mântuitorul
este tot o întrebare: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti?".
Fără întârziere cel care a întrebat răspunde, citând două
fragmente din cărţile Levitic şi Deuteronom, care constituiau
parte centrală a rugăciunii evreilor pioşi: "Să iubeşti
pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul
tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe
aproapele tău ca pe tine însuţi" (Lev. 19, 18), "drept
ai răspuns: fă aceasta şi vei trăi" (Luca 10, 28),
astfel dându-i Iisus învăţătorului de Lege să înţeleagă
că în acest fel va câştiga viaţa veşnică. În Legea lui Moise,
unde apare prima dată acest termen, aproapele unui adept
al Torei nu putea fi decât un conaţional, un israelit.

Pentru a sublinia diferenţa de optică dintre cele două
etape istorice, Mântuitorul va privi direct şi atent, luând
ca exemplu de compasiune, dragoste şi milă un samarinean.

Întrebarea nouă şi neaşteptată a învăţătorului de Lege
e "cine este aproapele".

Poporul alcătuia o comunitate solidară în care fiecare
purta şi răspundea de cerinţele celuilalt. "Cei străini
care aparţineau altor popoare puteau fi socotiţi cei de
aproape?". Limitarea noţiunii de aproape, conform interpretării
rabinilor, era evidentă, ereticii cei căzuţi sau excluşi
de la viaţa sinagogii nu puteau fi consideraţi "aproapele".

Pilda este situată într-un cadru familiar, pe drumul care
cobora de la Ierusalim la Ierihon. În timp ce a rostit această
pildă, Iisus se afla cu mare probabilitate chiar pe aceste
meleaguri.

Un om călătorea de la Ierusalim spre Ierihon, a fost prins
de tâlhari, jefuit, dezbrăcat, părăsit, cu răni sângerânde,
pe marginea drumului arid şi lipsit de vegetaţie. Pe lângă
el trecu din întâmplare un preot şi un ajutor al lui care
se numea Levit. Nici unul dintre aceştia nu oferi ajutorul
celui căzut. După ei, un samarinean se opri, i se făcu milă,
îi îngriji rănile, oferindu-i primul ajutor, apoi l-a dus
la o casă de oaspeţi, lăsându-l în custodia gazdei. Ca o
concluzie ce se cerea scoasă în evidenţă, Domnul intervine
întrebând: "Care dintre aceşti trei ţi se pare că a
fost aproapele celui căzut între tâlhari? (Luca 10, 36)".

Răspunsul firesc, logic sosi fără întârziere: "Cel
care a făcut milă cu el", iar Domnul auzindu-l că a
dat răspunsul cel bun îl încurajează: "Mergi şi tu
şi fă asemenea!".

"Ierihonul suferinţei"

Personajele mai sus întâlnite reprezintă diferite mentalităţi.
Cel căzut şi aflat în suferinţă mare avea nevoie de ajutor.
În virtutea logicii umane, a responsabilităţii comune de
a oferi ajutor celui căzut, orice om este chemat să devină
un samarinean, un om stăpânit de milă şi compasiune.

Spre a-l face să înţeleagă cine este aproapele, Iisus Domnul
înfăţişează interlocutorului Său, care se adresează cu întrebarea
sinceră, o situaţie concretă. Evitând din nou generalizările
cu un caracter abstract, El dă să înţeleagă învăţătorului
de Lege că aproapele este omul din imediata vecinătate.
Chipul samarineanului reprezintă adevărata salvare oferită
prin bunătate şi compasiune. Căderea în mâinile tâlharului
reprezintă stare de nesiguranţă a vieţii, fragilitatea şi
efemeritatea ei, precum şi decăderea spirituală asaltată
de patimi şi încercări. Drama coborârii este întotdeauna
urmată de suferinţă.

Calea de la Ierusalim spre Ierihon este o dramă pe care
omenirea nu încetează a o experimenta. De veacuri această
cale a adus numai durere şi regres, cu toate acestea, din
experienţa amară, tristă, întunecată mai nimeni nu a învăţat
nimic, ci continuă să meargă pe această cale largă care
duce cu paşi repezi spre pieire. Luptele pentru supremaţie,
pofta de a stăpâni, dorinţa de înavuţire fără efort, prin
exploatare şi furt, necredinţa, depărtarea de Dumnezeu,
indiferenţa, nepăsarea, lenea, răstălmăcirea intenţionată
a binelui şi adevărului, acomodarea cu falsitatea pentru
o viaţă comodă fără responsabilitate, toate acestea conduc
spre Ierihonul cel plin de suferinţă, sfârşită de multe
ori cu moartea.

Pe această cale a venit samarineanul în persoana Mântuitorului
Hristos întrupat, Care, văzându-l pe cel căzut şi fără ajutor,
l-a ridicat vindecându-i rănile cu ajutorul Sfintelor Taine,
ducându-l în siguranţă în Biserica Sa. Răspunsul dat întregii
omeniri la întrebarea generată de căderea şi suferinţa ei
este unul singur - salvarea numai în casa de oaspeţi, care
este Biserica - spital duhovnicesc, în care cine intră găseşte
vindecare şi alinare durerilor sale. Cu cât suntem îndepărtaţi
de Biserică, cu atât calea de coborâre spre Ierihon este
mai periculoasă, tristă, plină de încercări şi nesfârşite
suferinţe. Efortul samarineanului milostiv a constat în
a trece peste prejudecăţi şi limite de gândire raportate
la graniţe etnice. Deschiderea lui faţă de cel căzut şi
suferind, însoţită de compătimire pentru suferinţele acestuia,
se află la originea procesului de prefacere adâncă a unui
străin, eventual chiar a unui duşman, într-un om care să
ne fie apropiat şi care să găsească sprijin la noi, într-o
clipă de grea încercare a propriei vieţi.

Actul de sacrificiu al samarineanului a fost generat de
milă aşa cum direct îl subliniază Mântuitorul Hristos, scoţându-l
în evidenţă: "Şi văzându-L, i s-a făcut milă de el"
(Luca 10, 33). El se mai caracterizează printr-o dezinteresare
totală, căci samarineanul nu poate aştepta nimic în schimb
de la cel pe care l-a ajutat, de aceea nici Domnul Hristos
nu menţionează nici un cuvânt de mulţumire rostit de către
cel salvat şi adresat binefăcătorului său. Omenirea astăzi
plăteşte în marea ei parte prin drama uitării de Dumnezeu
şi a necredinţei în care în secolul trecut s-a tot afundat
plata păcatului, care este foarte amară.

Întregul tablou al crizelor, al autodistrugerii, al atentării
la propria viaţă, al bolilor tot mai frecvente şi tot mai
incurabile, reprezintă calea căderii, a haosului şi încercărilor.
Aşa cum menţionează Sfânta Evanghelie, există unul care
ne poate salva, există semeni chemaţi să-L urmeze pentru
a fi pricină de mângâiere, dar pentru aceasta este nevoie
de rugăciune multă, profundă, adâncă, spre a primi de la
Dumnezeu pe Omul de care avem nevoie.

"Sunt bogat şi m-am îmbogăţit
şi de nimic nu am nevoie!"

Actualitatea parabolei poate fi extinsă la întreaga lume,
care, în dimensiunea ei plurietnică, are nevoie de multă
solidaritate. Cu cinism nici astăzi nu au încetat exploatările,
înşelăciunea, perfidia financiară, interesul egoist, care
au dus la crize în care omenirea se zbate şi suferă. Toate
acestea s-au petrecut în aşa-zisă deplină libertate iresponsabilă,
bazată de interes josnic, meschin şi extrem de periculos.
Printr-o mass-medie finanţată din bani câştigaţi prin suferinţele
altora s-a indus omului dependent de ecran ideea autosuficienţei
şi a lipsei de compasiune faţă de cel aflat în nevoi. Exploatarea
nu a încetat niciodată, cu atât mai mult astăzi, când prin
inginerii financiare sunt înşelate în "mod democratic
şi legal" naţiuni întregi, care apoi sunt reduse tot
prin măsuri de austeritate cu caracter de revigorare economică
la forme de sărăcie provocată, de lipsuri, încât suferinţele
nu încetează, iar nevoia de samarinean milostiv devine cronică.
Preotul şi levitul care au trecut pe lângă cel căzut reprezintă
o mică minoritate dintre noi, care trăieşte pentru sine,
pentru propriile interese, indiferentă şi necredincioasă.
Şi necredinţa este o altă realitate a zilelor noastre, un
fapt care ne demonstrează cât de uman poate fi un om în
raport cu suferinţa celuilalt. Dorinţa de a împlini binele,
aplicarea ei ca o prezenţă vie a faptelor credinţei noastre
în Iisus Domnul, izvorul vieţii şi al binelui, ne defineşte
cine suntem.

De samarinean plin de compasiune este nevoie spre a deschide
uşa şi aduce zâmbetul bătrânilor trişti, singuri, părăsiţi,
uitaţi de proprii copii, bolnavi şi lipsiţi de mijloace
de existenţă.

Samarineanul milostiv este căutat să mângâie pe cel singur
şi trist, atacat şi lovit, oprimat şi nedreptăţit. De samarinean
este nevoie de a căuta şi îndrepta tinerii dezorientaţi,
plini de convulsii, neînţeleşi, asaltaţi de provocări, drogaţi
şi fără personalitate.

Samarineanul este aşteptat în spitale unde suferinţele
şi bolile incurabile sunt la ordinea zilei, unde copiii
sunt părăsiţi de propriile mame, subnutriţi, condamnaţi
la lipsă de afecţiune, la imposibilitatea de a creşte, a
fi educaţi în mijlocul unei familii creştine. Samarineanul
este cerut să caute pe cel rătăcit, fără perspectivă, fără
nici un scop, care trăieşte doar biologic. El se cere mai
mult ca oricând să vină şi la cei îndoielnici, cu mentalitate
şi gândire limitate la concepţii şi structuri care au lăsat
amprente distrugătoare pentru omenire. Samarineanul este
cerut a fi prezent peste tot acolo unde se suferă, se înşeală,
se calomniază, unde "binelui i se spune rău şi răului
bine; adevărului minciună şi minciunii adevăr; luminii întuneric
şi întunericului lumină" (Isaia 5, 20).

Un samarinean milostiv este aşteptat de cei care nu simt
dragostea nimănui, ci doar indiferenţa, ura, invidia, răutatea,
tot ceea ce este distrugător şi contraproductiv vieţii.

Samarineanul este căutat în toată lumea unde domneşte frica
zilei de mâine, teama, foamea, războiul, lipsa de apă şi
pâine, de libertate şi drept la viaţă.

Acolo el este aşteptat să aducă Cuvântul credinţei, vestea
mântuirii, frumuseţea şi armonia, pacea şi binecuvântarea.

El este dorit de cei înşelaţi, furaţi, ameninţaţi, străini
şi călători, obosiţi şi neîmpliniţi, de cei care nu au cunoscut
niciodată iertarea şi bunăvoinţa, îndelunga răbdare şi răsplata
ei.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat pilda dându-i
un caracter hristologic şi eclesiologic. Interpretarea lor
corespunde întru totul ideii centrale, care a şi generat
această parabolă ce este viaţa cea veşnică şi dobândirea
(câştigarea) ei. Omul căzut, aproape viu, este omenirea
ce poartă în ea chipul primului om căzut şi depărtat de
Dumnezeu. Istoria lui este o depărtare şi înstrăinare de
Dumnezeu, care s-a lăsat lovit de propriile patimi, exploatat
de rău şi transformat adesea în unealta răului. Calea de
la Ierusalim spre Ierihon este calea popoarelor, a omenirii
care şi astăzi, în ciuda harului iertării şi mântuirii izvorâte
din Crucea şi Învierea Domnului, este mai mult moartă decât
vie, părelnic fericită, dar în realitate foarte zbuciumată,
în mod înşelător stăpână pe sine, dar mereu lovită de spectrul
suferinţelor şi al morţii. "Fiindcă tu zici: sunt bogat
şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că
tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb
şi gol" (Apoc. 3, 17).

Imperativul puternic şi direct al pildei este un program
de viaţă al tuturor: "Mergi şi fă şi tu la fel",
urmează prin fapte pe blândul samarinean, alătură-te lui,
fii următor lui, "fă aceasta şi vei fi viu!"

Editorial publicat în
Ediţia de Moldova a Ziarului Lumina - 21 noiembrie 2011