Până în prezent, cel care s-a aplecat cel mai mult asupra vieții și operei Sfântului Nectarie, căruia i-a dedicat câteva articole consistente, precum și tipărirea unei antologii cu cântări de la Sfânta Liturghie însoțită de un studiu, este domnul bizantinolog Vasile Vasile. 

Originar din Huși (fig. 1), fiu al lui Vasile și al Joiței Crețu, a primit la Botez numele Nicolae[1]. Există păreri conform cărora Cuviosul Nectarie a fost inițiat în tainele artei psaltice chiar la tinda Catedralei Episcopale din Huși, sub ocrotirea Episcopului Sofronie Miclescu, cel care a avut marele merit de a-i fi mentor și de a-l susține pe Nectarie Frimu în vederea tipăririi primului volum de muzică psaltică în limba română din Moldova. Acest fapt este consemnat de istoricul Constantin Erbiceanu, care menționează: „Episcopul de Huși, Sofronie Miclescu, fiind iubitor de cântări, a ales vreo câțiva copii și i-a dat ca să învețe psaltichia; între care a fost și părintele Nectarie, iar din toți mai în urmă a ales trei și pe părintele Nectarie al patrulea, pe care i-a dat la episcopie la Huși să cânte la biserică”[2]. Deducem din această precizare că strana Catedralei Episcopale funcționa ca o adevărată școală de psaltichie, unde predarea pe cale orală constituia un rol decisiv. Altminteri, Mihail Poslușnicu semnala prezența școlilor de psaltichie la Huși „din răstimpuri, încă de pe vremea Episcopului Veniamin” (Costachi)[3].

Fig. 1: Însemnare ce aparține lui Constantin Erbiceanu 

Sursa: BAR, ms. rom. 3606. f. 1 liminară

Dacă această ipoteză a lui Constantin Erbiceanu este adevărată, nu putem afirma cu precizie cine i-a fost dascăl de psaltichie și tipic la Huși. Cu toate acestea, știm de prezența psaltului Grigorie Cumpănă, originar din satul Pocreaca, județul Vaslui, care între anii 1811-1814 realiza un manuscris pe care consemna următoarele: „Și cui va rămânea după al mieu sfârșit, să mă pomnească, pre cel mai mic și mai nevrednic între cărturari Grigorie Cumpănă, cântărețul. S-au scris la anii 1811, aprilie, în sfânta Episcopie Hușului, unde mă aflam slujind”[4]. La sfârșitul manuscrisului apare mențiunea: „Sfârșit și lui Dumnezeu laudă și slavă. 1814, septemvrie 8. Grigorie Cumpănă, psalt”[5]. În plus, în biblioteca psaltului Florin Cîrlan, colecționar de manuscrise psaltice, există un manuscris întocmit de către psaltul Vikentie Hușiu, în zorii notației hrisantice (după anul 1814), care conține heruvice și chinonice săptămânale traduse după cele ale lui Petru Lampadarie. Astfel, putem lua în calcul că psaltul Vikentie Hușiu poate fi unul dintre inițiatorii celor două personaltități hușene reprezentative ale artei psaltice: Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul și Episcopul Nectarie (Frimu) de Tripoleos.

Există și o altă ipoteză, extrasă din biografia dedicată sfântului Nectarie Protopsaltul de către ieroschimonahul Paisie Lambru, conform căreia copilul Nicolae Crețu a învățat psaltichia, încă din copilărie, cu un ierarh grec, pe nume Grigorie, probabil din orașul Iași[6].

După ce a vizitat mai multe mănăstiri din Țările Române, cuviosul Nectarie a poposit o vreme și în Ierusalim. Conform biografiei realizate de ieroschimonahul Paisie Lambru, în jurul anului 1842 Nectarie  ajunge în Sfântul Munte Athos, stabilindu-se împreună cu fratele său, Atanasie, la schitul Sf. Ana. În 1854 îl însoțește pe Sf. Cuv. Nifon în demersul construirii noului schit Prodromu[7].

În toată perioada petrecută în Sfântul Munte Athos, cuviosul Nectarie a avut un număr impresionant de ucenici români, greci, bulgari, ruși, macedoneni și sârbi. O relevanță deosebită pentru monahismul din Episcopia Hușilor constituie faptul că între aceștia se numărau câțiva din această zonă. Printre ei se numără ieromonahul Calinic, de origine hușean, precum și ieromonahul Isihie (cu numele de mirean Ioan Petrescu), care era din comuna Cârja (în acea vreme aparținea de județul Tutova)[8].

Un iubitor al ascezei, pe toată perioada Postului Mare, Cuviosul Nectarie pleca în afara schitului, unde mânca bob înmuiat și bea apă o dată la trei zile. Revenea la schitul Prodromu sâmbăta și duminica pentru împărtășanie și apoi iarăși se retrăgea[9]. Avea o înțelegere temeinică și o jinduire spre liniștire, pe care o căuta necontenit, prin dorința sa de a vorbi cu Dumnezeu atât prin slujbele bisericești, cât și în timpul însingurării: „De multe ori la privegheri l-am văzut uimit, ședea în strană (h)răpit către Dumnezeu cu rugăciunea minții și ochii lui tot plini de lacrimi îi avea. Așa că după ce s-a sfințit biserica catedrală să ducea pe la postul mare și la postul Maicii Domnului și al Sfinților Apostoli de să liniștea afară din schit, la o sihăstrie ce se numea Vigla, aici sta de să liniștea de dorirea ce avea ca să vorbească cu Dumnezeu în liniștea sa”[10].

Acest mod de viețuire, dedicat întru totul lui Dumnezeu, a avut drept rod duhovnicesc compozițiile muzicale create de monahul hușean pentru strana Schitului Prodromu, compoziții absolut necesare pentru desfășurarea privegherilor de toată noaptea atât în limba greacă, cât și în limba română. Domnul cercetător bizantinolog Vasile Vasile constată faptul că, deși sfântul a compus și a tradus din belșug pentru perioadele anului și pentru toate laudele bisericești, acesta avea o evlavie deosebită pentru Maica Domnului, dar și pentru slujbele din Postul Mare, aspect care s-a reflectat într-un număr impresionant de cântări alcătuite de el. 

Printre cercetătorii care au studiat manuscrisele ce cuprind opera cuviosului Nectarie se numără dl. Vasile Vasile, părintele Clement Haralam, precum și arhid. Sebastian Barbu Bucur. De asemenea, de-a lungul timpului, au văzut lumina tiparului diferite lucrări ce conțin cântări ale Sfântului Nectarie. Pentru prima dată, Dometie Ionescu tipărește în anul 1898 o antologie cu cântări psaltice, în mare parte aparținând monahului hușean. În 2004, domnul Vasile Vasile tipărește volumul intitulat Cântările Sfintei Liturghii.  În 2014, apare la editura Evanghelismos, sub îngrijirea domnului Cătălin Cernătescu, cartea Prohodul Domnului. Trei ani mai târziu, în 2017, sub îngrijirea părintelui Florin Leonte și a domnului Marian Mitu, a apărut un Doxastar în trei tomuri, unul dintre ele conținând slave din perioada Triodului și Penticostarului. 

Cu ajutorul surselor menționate mai sus, am putut surprinde un număr considerabil de cântări dedicate Postului Mare realizate de cuviosul Nectarie.  

Astfel, pentru 1. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, cunoaștem următoarele cântări: 

• „Să se îndrepteze” în glasul I;
• Două heruvice „Acum puterile”, compoziții proprii, în glasurile plagalul glasului al II-lea și plagalul glasului al patrulea, cinci heruvice traduse după Theodor Fokaefs, precum și două heruvice după ale lui Grigorie Lampadarie;
• Două chinonice „Gustați și vedeți”, traduse după ale lui Theodor Fokaefs.

2. Liturghia Sf. Ier. Vasile cel Mare din Joia Mare

• Heruvicul și chinonicul „Cinei Tale”, în glasul plagalul glasului al II-lea.

3. Liturghia Sf. Ier. Vasile cel Mare din Sâmbăta Mare

-Heruvicul „Să tacă tot trupul”, în plagalul glasului I;

-Axionul „Nu te tângui”, în plagalul glasului al II-lea.

4. Prohodul Domnului împreună cu stihira „Veniți să fericim pe Iosif”.

5. Slujba Pavecerniței și  a Canonului cel Mare

- Condacul „Suflete al meu”;

-Irmosul cântării a IX-a „Nașterea zămislirii”.

6. Duminicile Postului Mare

- Stihiri și slave pe larg la „Doamne, strigat-am” și laude. 

Dintre acestea, în anul 2025, împreună cu membrii Grupului Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi”, am înregistrat Slava laudelor de la Utrenia Duminicii a V-a din Postul Mare, glasul I superior, „Nu este împărăția mâncare și băutură”[11].

Este o deosebită bucurie pentru Biserică faptul că Dumnezeu a rânduit un sfânt melod, prăznuit pe 18 noiembrie,  mijlocitor și rugător din rândul monahilor odrăsliți din străvechea Episcopie a Hușilor, care prin râvna pentru slujirea prin cântare, smerenie și ascultare, s-a făcut vas ales al Sfântului Duh. Sfântul Cuvios Nectarie Protopsaltul să ne fie ocrotitor și să ne întărească în a-i urma pilda de viețuire. 

Arhid. prof. Cosmin Vlăduț Mironescu