La Palatul Patriarhiei a avut loc sâmbătă seară, 26 octombrie 2024, concertul final al Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, care a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Au fost audiate corurile care au câștigat premiul întâi la cele patru categorii ale festivalului, precum și două coruri invitate. În cadrul evenimentului artistic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Muzica bisericească unită cu rugăciunea contribuie la cultivarea sănătății sufletești”. La final, a avut loc festivitatea de premiere.
Competiția organizată de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale a cuprins două secțiuni: de interpretare și compoziție. La secțiunea de interpretare, împărțită în patru categorii, s-au înscris 23 de ansambluri corale de diferite tipuri, iar la cea de compoziție s-au înscris 15 concurenți.
Sâmbătă, concertul final a debutat cu un recital susținut de Corul de copii Radio, invitat special al ediției, dirijat de Răzvan Rădos.
În continuare, au fost audiate corurile câștigătoare ale locului I, la fiecare categorie a secțiunii interpretare: Corala „Universitas” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (categoria cor mixt); Corul „Meloritm” de la Palatul Național al Copiilor din București (cor de voci egale - copii); Corala „Valachia Christiana” din Târgoviște (cor de voci egale - femei/bărbați), și Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” din Huși, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu (cor monodic - stil psaltic/alte stiluri regionale de tradiție bizantină).
A urcat apoi pe scenă Corul „Vox Medicalis”, dirijat de medicul Tudor Ionescu, format din medici și lucrători în domeniul sanitar, muzicieni sau persoane din diferite medii profesionale.
La final, a avut loc momentul decernării premiilor și distincțiilor. Au fost premiați concurenții care au obținut premiile 1, 2 și 3 în cadrul secțiunilor de interpretare și de compoziție.
Și la secțiunea compoziție, Părintele arhidiacon Cosmin-Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, a obținut premiul al III-lea la categoria I – Lucrări psaltice.
Câștigătorii au primit diplome, cărți și premii în bani, iar invitații speciali, Diploma 2024 - „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” cu medalie. Premiile au fost înmânate de părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române. .
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit cuvântul intitulat „Muzica bisericească unită cu rugăciunea contribuie la cultivarea sănătății sufletești”.
Seara s-a încheiat cu un frumos moment artistic, când toți membrii corurilor invitate au interpretat de la locurile lor din aulă piesa „Sub milostivirea ta”, aranjament muzical pr. conf. dr. Stelian Ionașcu.