Alături de Preasfinția Sa s-au aflat și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Gheorghiță Simionescu. 

În cuvântul adresat familiei îndoliate și celor prezenți, Ierarhul Hușilor și-a manifestat compasiunea și solidaritatea față de aceștia, și a afirmat că lacrimile de durere cumplită urcă, pe căi nevăzute, la picioarele Crucii lui Hristos:

«Și Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac» (Ioan 11, 25-26)

Este un moment de suferință, de întristare pentru că doi tineri au plecat în lumea de dincolo în condiții atât de năprasnice și la o vârstă atât de frumoasă. Moartea este o mare taină pentru om și, de multe ori, consecințele ei rămân de neînțeles din punct de vedere logic, pentru noi. Oricât ne-am strădui să găsim o logică a morții și a consecințelor ei, nu o afla găsi niciodată. 

Doar Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, este Cel care știe cel mai bine de ce acești doi tineri minunați, despre care am auzit lucruri foarte frumoase, au trebuit să părăsească lumea aceasta. 

Chiar dacă fizic ei nu mai sunt printre noi, vor rămâne în sufletele tuturor celor care i-au cunoscut, mai ales pentru cei din familie; nimeni, niciodată, nu-i va putea smulge din inimile tuturor celor care i-au cunoscut și care îi iubesc atât de mult. Iubirea este mai puternică decât moartea. 

Moartea nu poate să pulverizeze, nu poate să dizolve iubirea dintre oameni. Dimpotrivă, moartea amplifică și mai mult iubirea pe care o avem față de cei plecați în lumea veșniciei, iar faptul de a-i putea iubi în continuare este singura mângâiere a unui suflet care pierde pe cineva atât de apropiat.

 Această dragoste se manifestă în primul rând prin rugăciune pentru sufletele celor care sunt plecați în lumea veșniciei. Eu am încredere în cuvintele lui Hristos, că „cine crede în Mine nu va muri, ci va trăi veșnic”. 

Așa cum Hristos a fost prezent în fața mormântului lui Lazăr, cel mort de patru zile, și uitându-Se înspre cer, S-a rugat la Dumnezeu-Tatăl, la fel cred că Hristos este aici prezent, la acest moment de suferință, la tragedia de neînțeles pentru noi și foarte greu de dus de către familie și mai ales de părinții acestor doi copii. Așa cum, la mormântul lui Lazăr, Hristos a plâns văzându-l pe Lazăr prins în chingile morții, la fel, vine și la acest moment tragic și plânge pentru că-și vede făpturile prinse în chingile morții. 

Este foarte greu de cuantificat suferința. Nu ne rămâne decât să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu să vină cu mângâierea Sa, cum știe El mai bine, în sufletele părinților, ale surorilor și, desigur, în cele ale prietenilor care i-au cunoscut pe Ionuț și Vlăduț. 

Părintele paroh Gheorghiță ne spunea de faptul că Ionuț mergea foarte des la biserică și chiar că a fost implicat în ridicarea bisericii de aici din satul dumneavoastră. Amândoi s-au dovedit a fi tineri foarte harnici și buni, dovadă că au primit din partea părinților o educație așa cum se cuvine. 

Noi întotdeauna privim cum sunt copiii și așa ne putem da seama despre cum sunt părinții. Am auzit lucruri așa de frumoase despre cei doi tineri care erau foarte harnici și nu s-au dus la mare să se distreze, ci să muncească, să strângă un ban pentru ei. Aveau planurile lor, cum au toți tinerii, să fie cât mai independenți din punct de vedere financiar. 

Toate aceste lucruri îmi descoperă că au primit o educație frumoasă din partea părinților, și dacă au primit-o, evident că părinții merită toată cinstea și respectul pentru ceea ce au așezat în sufletele și în viețile tuturor copiilor, și în ale celor doi băieți, dar și în ale celor trei fete.

Este un moment foarte greu, însă nicio lacrimă nu se pierde. Aceste lacrimi, de durere cumplită și de neînțeles pentru logica noastră omenească, urcă pe căi nevăzute, la picioarele Crucii lui Hristos. Așa cum Hristos a suferit, și Și-a dat viața pentru noi răstignindu-Se, și cum suferința Lui a fost de neînțeles pentru noi, la fel, suferința celor doi tineri care au murit în condiții atât de năprasnice, precum și suferința familiei, nu vor rămâne fără valoare în fața lui Dumnezeu. 

Domnul să fie Cel care mângâie sufletele tuturor celor care sunteți aici de față. Eu aș îndrăzni să spun că cei doi tineri au împlinit foarte bine unul dintre cuvintele lui Hristos, Care spune, la Cina cea de Taină, că „nu există dragoste mai mare decât ca cineva să-și dea sufletul pentru semenul său”. Unul dintre cei doi frați a încercat să-l salveze pe celălalt, fără ca să-și dea seama că-și pune viața în pericol. Aceasta este o dragoste imensă, să-ți pierzi viața căutând și dorind să salvezi viața celuilalt - așa cum s-a gândit unul din cei doi frați să salveze viața fratelui care deja era prins în această iminență a morții. 

De aceea îndrăznesc să spun că, într-un fel, cei doi tineri au mers înspre ceruri în stare de jertfă, unul pentru celălalt. În primul rând prin muncă, prin educația pe care au primit-o din partea părinților și prin faptul că unul a vrut să salveze viața celuilalt. Din nefericire, și-au pierdut-o amândoi într-un mod atât de tragic.

Hristos să fie Cel care să mângâie sufletele familiei îndurerate, iar celor doi tineri să le facă parte de lumină, de iubire și de comuniune, de părtășia în Împărăția Cerurilor.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a oferit un ajutor financiar familiei îndoliate și i-a îndemnat pe cei prezenți să fie solidari cu aceștia, în aceste momente deosebit de dureroase, prin rugăciune și comuniune creștină.