Episcopia Hușilor și Asociația Sfânta Mare Muceniță Chiriachi organizează, în perioada 28-31 iulie 2026, a VI-a ediție a Taberei de Muzică Psaltică, la Mănăstirea Bujoreni.
O noutate a acestei ediții o constituie inițierea în învățarea instrumentului kanun, sub îndrumarea domnului Ștefan Graur, membru al Corului Academic Byzantion și cadru asociat al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
În primele două zile sunt invitați copiii cu vârste între 6-14 ani, care vor avea prilejul să se familiarizeze cu cântări psaltice, în tactul grabnic, din creația Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul.
În ultimele două zile, așteptăm cunoscători ai notației muzicii psaltice, care vor studia, din punct de vedere interpretativ, cântări din creația Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul, sub îndrumarea domnilor Claudiu Stuparu, Maxim Câmpeanu și Dragoș Oancea, membri ai Grupului Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București,
De asemenea, participanții au posibilitatea să participe activ, alături de Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” și Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” Junior la concertele de muzică psaltică pe care le vom organiza în cinstea Sf. Cuv. Nectarie Protopsaltul, a menționat arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi”.
Pe parcursul teberei, cursanții, alături de îndrumători, vor participa și la programul liturgic al mănăstirii.
Cei care doresc să se înscrie la Tabăra de Muzică Psaltică, ediția a VI-a, o pot face accesând link-ul:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeLVhDM5100V32Tf3XXz3PTjvxBo1e…
Dacă doriți să susțineți această activitate dedicată tinerilor, care pot avea acces la experiențe educative cu îndrumători specializați, o puteți face printr-o donație în contul Asociației „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”:
Asociația Sfânta Mare Muceniță Chiriachi
CIF 23820603
IBAN RO11RNCB0261138959380001



