În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală. Dintre hotărârile adoptate menţionăm:
- Sfântul Sinod a ales prin vot secret, cu 25 voturi din 40 valid exprimate, pe părintele Arhimandrit Ilarion Urs, cu titulatura de Făgărăşanul, în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului;
- Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie;
- Adoptarea unor propuneri pentru creşterea calităţii educaţiei religioase, prin colaborarea strânsă a Bisericii cu toate instituţiile şi persoanelor implicate, precum Ministerul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, profesorii de religie, părinţii elevilor, pentru o mai bună pregătire a personalului didactic şi realizarea de noi manuale şcolare;
- Evaluarea fenomenului migraţiei şi adoptarea unor soluţii pastorale și sociale propuse de eparhiile din România şi din afara graniţelor ţării, cu scopul diminuării impactului negativ al acestui fenomen asupra familiilor din ţară şi străinătate aflate în această situaţie;
- Aprobarea proiectului de Regulament al activităţilor de voluntariat în Biserica Ortodoxă Română, în concordanţă cu schimbările legislative recente în domeniu;
Sfântul Sinod a formulat comunicatul de presă: Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă, avertizând credincioşii ortodocşi să nu se lase înșelați de afirmațiile reprezentanţilor acestei asociații.
Biroul de presă al Patriarhiei Române