Sâmbătă, 10 august 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Negreşti, Protopopiatul Vaslui. 

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Athanasie Ulea, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, părintele Marian Rugină, consilier eparhial la Centrul Eparhial Huși, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ioan Cucu.

La Sfânta Liturghie au participat si copii și voluntari prezenți în tabăra „Copilărie și credință”, organizată de Episcopia Hușilor, zilele acestea, la Negrești.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de părintele Athanasie Ulea.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Serafim le-a vorbit celor prezenți despre străduința sfințirii propriei vieți, o componentă esențială a acestui demers fiind milostenia:

În Sfânta Liturghie, când ne rugăm profund, când suntem atenţi, când ne îndulcim de cântarea de la strană și de rugăciunea preotului din Altar, nu mai suntem pe pământ, ci suntem pe Tabor, și vedem cu ochii noștri duhovnicești strălucirea Mântuitorului, care ne cuprinde și pe noi.

A-L iubi pe Dumnezeu mai mult decât orice și oricine în lumea aceasta, înseamnă să-L ai pe Dumnezeu pe primul plan în viaţa ta.

Toţi sfinţii au ajuns, prin asceză (nevoinţă), prin post, prin rugăciune și prin multă jertfire de sine, să își transfigureze trupul, asemănându-se cu Mântuitorul Iisus Hristos transfigurat la faţă pe Muntele Tabor.

La sfinţenie suntem chemaţi cu toţii, după cum ne spune Sfânta Scriptură: „Fiţi sfinţi, precum Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt.”. Pentru aceasta, trebuie să ne luptăm împotriva patimilor și să încercăm să învingem în noi pornirile pătimașe ale trupului nostru.

Milostenia este fapta cea mai concretă a iubirii semenului nostru. Nu putem spune că îl iubim pe semenul nostru, dacă îl vedem în necaz, flămând sau însetat, și nu-i facem bine. Când devenim insensibili la suferinţa semenilor noștri, înseamnă că suntem departe de Dumnezeu, că nu-L avem pe Dumnezeu în inimă.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a amintit mai multe repere biografice din viața Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

De peste 11 ani, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord oferă, în zona Negreştiului, numeroase ajutoare şi burse lunare pentru sprijinirea copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar. 

În prezent, 850 de copii proveniți din familii defavorizate primesc lunar echivalentul a 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de școlarizare