Astăzi încep manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, informează cotidianul „Ziarul Lumina“. Moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, vor sosi în această dimineaţă pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“. La ora 10:00, se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Grigorie Teologul şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa. Moaştele celor şase sfinţi vor fi aşezate apoi spre închinare într-un baldachin special amenajat pe Dealul Patriarhiei, unde vor rămâne până în seara zilei de 29 octombrie 2009.

Moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, vor sosi în această dimineaţă pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ Alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala patriarhală, precum şi ale Sfântului Grigorie Teologul şi Sfântului Grigorie de Nyssa, moaştele marelui Sfânt Capadocian vor fi purtate în procesiunea „Calea Sfinţilor“ Moaştele celor şase sfinţi vor fi aşezate apoi spre închinare pe Dealul Patriarhiei, unde vor rămâne până în seara zilei de 29 octombrie 2009

Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui cinstite moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă, de secole, un ales popas duhovnicesc pentru credincioşii din Bucureşti şi împrejurimi, ca şi pentru sute de mii de pelerini din întreaga ţară. Cu acest prilej, în perioada 24-29 octombrie 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o serie de manifestări.

Astăzi, la ora 9:00, moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), vor sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, fiind aduse din Grecia de către Înalt Preasfinţitul Părinte Vasile, Mitropolit de Elassona.

La ora 9:45, va începe procesiunea „Calea Sfinţilor“ până la Sfânta Cruce de la baza Colinei Patriarhiei cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse de la Catedrala patriarhală, cu moaştele Sfântului Grigorie Teologul († 389) - oferite recent în dar Patriarhiei Române de către Eminenţa Sa Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei -, aduse de la Biserica „Sfântul Spiridon - Nou“ şi cu moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa (fratele Sfântului Vasile cel Mare, episcop al cetăţii Nyssa din provincia bizantină Capadocia, astăzi oraşul Nevşehir din Turcia), aduse de la Biserica Domniţa Bălaşa.

La ora 10:00, participanţii la procesiune vor întâmpina racla cu moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în dreptul Sfintei Cruci de la baza Dealului Patriarhiei.

Sfintele moaşte vor fi aduse, apoi, în procesiune, la Catedrala patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aşezate în baldachinul special amenajat pe Dealul Patriarhiei, pentru a fi venerate până în seara zilei de 29 octombrie 2009.

Prezenţa moaştelor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie Teologul şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa la sărbătoarea de anul acesta a Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, se înscrie în seria manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română.

Slujbe de sfinţire

În continuare, de la ora 11:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de alţi ierarhi şi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, va oficia slujba de sfinţire a noilor birouri recent renovate ale Sectorului Relaţii interbisericeşti şi interreligioase şi Comunităţi externe bisericeşti ale Patriarhiei Române din Palatul Patriarhiei.

După-amiază, vor fi sfinţite magazinul de obiecte şi veşminte bisericeşti „Potirul de Aur“ din strada I. C. Brătianu, nr. 12, sector 3 (ora 17:00), magazinul de obiecte şi cărţi bisericeşti „Odoare Sfinte“ din strada 11 Iunie, nr. 17, sector 4 şi depozitul de colportaj „Lumini de sărbători“ din strada Intrarea Miron Cristea, nr. 6, sector 4 (ora 18:00) ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi Centrul social-cultural Sfântul Apostol Andrei al Patriarhiei Române din bulevardul Regina Maria, nr. 1, sector 4 (ora 18:30).

Mâine, de la ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat lângă Catedrala Patriarhală, orientat spre baldachinul cu moaştele sfinţilor.

Cazare şi hrană pentru pelerinii Sfântului Dimitrie cel Nou

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la sfintele moaşte scoase cu prilejul Praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor putea fi găzduiţi la Liceul „Ion Creangă“ şi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, unde sunt pregătite 500 de locuri pentru cazare.

În acelaşi scop, toate bisericile din centrul Capitalei vor fi deschise zi şi noapte, unde vor avea loc slujbe şi cântări de laudă închinate Sfântului Mc. Dimitrie şi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. În întâmpinarea pelerinilor, slujitorii acestor biserici, ajutaţi de comitetele parohiale, vor pregăti pachete alimentare.

Oferirea pachetelor cu alimente şi ceai cald va fi extinsă de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Acţiunea va avea loc în colaborare cu protopopiatele Arhiepiscopiei Bucureştilor. Vor fi oferite 19.440 de sticle cu apă plată, 10.000 de sarmale cu pâine, aproximativ 30.000 de pahare cu ceai cald şi pachete cu alimente reci şi dulciuri, după cum a declarat, pentru Radio TRINITAS, părintele consilier Cornel Ilie, de la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Trafic restricţionat pe mai multe străzi din Capitală

Pe durata manifestărilor religioase, organizate cu prilejul Sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, mai multe străzi din Bucureşti vor fi blocate. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, citat de Mediafax, astăzi, în intervalul orar 10:00-12:00, va fi interzis traficul pe străzile Bibescu Vodă, Şerban Vodă şi cele din zona Dealului Mitropoliei, care vor fi închise timp de cinci zile. De asemenea, va mai fi blocată strada Sfinţii Apostoli, unde se află Biserica Domniţa Bălaşa, de unde vor fi aduse moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa.

Christian Ciocan a ţinut să mai precizeze că, pe durata întregului eveniment, 150 de poliţişti vor asigura ordinea, siguranţa şi protecţia în sectoarele 3, 4 şi 5. De asemenea, vor fi prezenţi poliţişti de la Rutieră, dar şi echipaje de la Ordine Publică. Prevenirea unor infracţiuni, precum furturile din buzunare sau de genţi, vor fi asigurate de poliţiştii de flagrant delict.

Crucea Roşie acordă servicii de prim ajutor pelerinilor

În perioada 23-28 octombrie 2009, Crucea Roşie Română - Filiala Sector 4, Bucureşti, acordă servicii de prim ajutor pelerinilor din toată ţara veniţi la Patriarhia Română, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Pe Dealul Patriarhiei, pentru toţi cei care se vor confrunta cu probleme de sănătate, vor fi amplasate trei corturi de Cruce Roşie, deservite de 75 de voluntari ai Crucii Roşii Române. Asistenţa pre-medicală va fi asigurată 24 de ore din 24 pe toată durata pelerinajului. Voluntarii Crucii Roşii vor patrula în toată zona pentru a depista eventualele cazuri ce necesită primul ajutor. De asemenea, vor fi distribuite peste 5.000 de ceaiuri calde pe timpul nopţii, iar ziua - aproximativ 15.000 de pahare cu apă.Crucea Roşie Română - Filiala Sector 4 sfătuieşte zecile de mii de credincioşi care vor urca Dealul Patriarhiei să se poarte civilizat, să evite situaţii ce pot deveni periculoase pentru sănătatea lor, să se alimenteze şi să se hidrateze suficient, iar dacă urmează un tratament să aibă la îndemână medicamentele prescrise. De asemenea, pelerinii sunt rugaţi să se îmbrace corespunzător.

Programul de astăzi şi de mâine al slujbelor de la Patriarhie

Sâmbătă, 24 octombrie 2009

11:00-18:00: Acatiste şi citiri biblice

18:00-21:30: Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare; Vecernia mare, Litia şi Utrenia; Slujeşte PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi; răspunsurile vor fi date de cântăreţii Catedralei patriarhale;

21:30- 24:00: Acatistul Sfântului Vasile cel Mare şi citiri biblice.

Duminică, 25 octombrie 2009

7:00- 9:00: Miezonoptica, Ceasurile;

9:30-12:00: Sfânta Liturghie; slujeşte sobor de arhierei, preoţi şi diaconi; răspunsurile vor fi date de Corala „Nicolae Lungu“ a Catedralei patriarhale;

11:00-18:00: Acatiste şi citiri biblice;

18:00-21:30: Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie; Vecernia mare, Litia şi Utrenia; slujeşte PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi; răspunsurile vor fi date de Corala Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti;

21:30- 24:00: Acatistul Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, şi citiri biblic