Creştinii ortodocşi încep luni, 14 martie 2016, Postul Mare, o perioadă de şapte săptămâni pe care Biserica a rânduit-o pentru pregătirea credincioşilor in vederea întâmpinării cum se cuvine a celei mai mari sărbători a creştinătăţii: Învierea Domnului.
Este cel mai aspru post din cele patru posturi mari de durată de peste an, dându-se dezlegare la peşte doar de două ori: la Buna Vestire și la Duminica Floriilor. Perioada aceasta de post durează 7 săptămâni, din care 6 săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numita Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post şi mai sever și printr-o intensificare şi mai mare a pregătirii duhovniceşti pentru Înviere.
În timpul Sfinţilor Apostoli, aceasta Săptămână a Patimilor a fost săptămână de post cea mai intensă, iar Biserica Ortodoxă a păstrat Săptămâna Patimilor ca fiind distincta de restul perioadei de post. Cele 40 de zile de post au fost adăugate mai târziu și ca pregătire rituală, ca o şcoala de pregătire duhovnicească a celor care urmau sa fie botezaţi.
În aceasta perioada de post Biserica ne invita la curăţire sufletească şi trupească prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie si Împărtăşanie și la săvârşirea cu mai multă râvnă a faptelor bune.