În duh de rugăciune şi cu multă responsabilitate pentru pacea şi unitatea Bisericii, în zilele de 17 şi 18 august 2017, Sfântul Sinod şi Sinodul Permanent ale Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit în şedinţe de lucru şi au aprobat cu unanimitate de voturi o serie de completări şi amendamente la Statul de organizare şi funcționare a Bisericii Ortodoxe Române şi la Regulamentul autorităților canonice disciplinare şi al instanțelor de judecată, mai ales privitoare la examinarea acuzaţiilor (sesizărilor), cercetarea şi judecarea ierarhilor.

Totuşi, s-a constatat că parcurgerea tuturor etapelor statutare şi regulamentare noi privind desfăşurarea unui proces canonic bisericesc poate dura mai multe luni, fapt care ar prelungi foarte mult situaţia de incertitudine din eparhia Huşilor.

În acest context, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu, deşi se consideră nevinovat, totuşi, pentru pacea şi binele Bisericii, a hotărât să se retragă din slujirea de Episcop al Huşilor şi să rămână în ascultare deplină faţă de Sfântul Sinod.

Sfântul Sinod a aprobat această solicitare şi a decis vacantarea scaunului de Episcop al Huşilor, în vederea alegerii unui nou episcop pentru această eparhie, în cel mult 60 de zile, conform prevederilor statutare.

În timpul ședinței de lucru a Sfântului Sinod s-a luat act cu mâhnire de campania agresivă a unor posturi şi rețele media îndreptată împotriva slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române, adesea în complicitate cu unii clerici răzvrătiți, campanie care produce multă întristare în rândul clerului şi credincioșilor. Desigur, această atitudine negativă faţă de slujitorii Bisericii trebuie să ne apropie şi mai mult de Iisus Hristos, Arhiereul veşnic şi Capul Bisericii, Cel ce ne îndeamnă, zicând: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33) şi ne asigură că nici porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (cf. Matei 16, 18). În acelaşi timp, toţi slujitorii Bisericii trebuie să respecte disciplina Bisericii şi să-şi înnoiască permanent viaţa spirituală, pentru o slujire pastorală cât mai corectă şi responsabilă faţă de credincioşii pe care-i păstoresc.

 

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române