În ziua de 25 octombrie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate următoarele hotărâri:
- A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei de canonizare a Episcopului Dionisie Erhan al Cetății Albe-Ismail (1934-1943). Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi înscris în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române și prăznuit anual în ziua de 17 septembrie.
- Au fost aprobate mai multe texte liturgice.
- A fost aprobat programul-cadru pentru anul 2019, „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.
- Anul 2020 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.
- Au fost desemnați cei trei ierarhi eparhioți care anual se vor adăuga la membrii de drept ai Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române (Președintele Sinodului Permanent și Mitropoliții din țară și străinătate). Pentru Sinodul Permanent din anul 2019 au fost desemnați Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei.
- A fost evidențiat sprijinul financiar oferit de către Centrele eparhiale unităților de învățământ în anul școlar 2017-2018. Valoarea totală a acestui sprijin oferit de către cele 29 de eparhii s-a ridicat la suma de 4.939.643,57 RON. Sfântul Sinod a reînnoit apelul la sprijinirea financiară și materială a unităților școlare care au această nevoie.
- De asemenea, Sfântul Sinod a evaluat rezultatele referendumului pentru modificarea Art. 48 din Constituția României din 6-7 octombrie 2018.
Pastorația și misiunea Bisericii trebuie să se adreseze nevoilor tinerilor și familiilor, folosind o cateheză adecvată și o prezență a păstorilor în mijlocul lor. Intensificarea slujirii liturgice, a vieții parohiale și a filantropiei sociale este o prioritate.
- Avându-se în vedere evoluțiile recente ale situației bisericești din Ucraina, Sfântul Sinod reiterează recomandarea din data de 24 mai 2018 ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, păstrându-se unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală, acestea din urmă reprezentând o notă caracteristică a Ortodoxiei. Sfântul Sinod subliniază totodată faptul că unitatea se păstrează prin coresponsabilitate și cooperare între Bisericile Ortodoxe locale, prin cultivarea dialogului și a sinodalității la nivel panortodox, aceasta fiind o necesitate permanentă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sfânt al lui Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate a ierarhilor, clerului și credincioșilor mireni. De aceea, Sfântul Sinod îndeamnă la înmulțirea rugăciunii pentru unitate, la cultivarea prin dialog și reconciliere a iubirii creștine fraterne, care oferă adevărata libertate.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române