În cadrul ședinței anuale a Consiliului Național Bisericesc din 19 februarie 2019, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat raportul-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în 2018 intitulat „Catedrală Naţională şi lucrare socială”.
Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2018, proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al unității de credință și de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, este sintetizată şi prezentată din punct de vedere pastoral-liturgic şi administrativ, cultural-misionar şi social-filantropic.
- ACTIVITATEA PASTORAL–LITURGICĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ
Printre evenimentele importante din viața Bisericii Ortodoxe Române în anul 2018, din punct de vedere pastoral-liturgic, evocăm:
- sfințirea Altarului Catedralei Naționale, edificiu reprezentativ al spiritualității românești, care unește simbolic iubirea față de Dumnezeu a poporului român cu recunoștința datorată Eroilor Neamului și înaintașilor (duminică, 25 noiembrie).
- oficierea, de către Patriarhul României a primei slujbe de pomenire pentru Eroii Neamului în Catedrala Națională (sâmbătă, 24 noiembrie);
- activităţile sacramental-liturgice: 159 Sfinte Liturghii; 1.377 alte Sfinte Taine; 645 hirotonii de preoți și diaconi pentru parohii și mănăstiri; 129 sfințiri de biserici noi și 247 resfințiri de biserici restaurate; 3.611 ierurgii și slujiri misionare; 134 sfințiri și inaugurări de așezăminte eclesiale noi și 72resfințiri de așezăminte eclesiale restaurate sau reparate; 7.682 vizite pastorale în parohii/filii, mănăstiri/schituri, școli teologice, așezăminte sociale și medicale; 506 conferințe preoțești pastoral-misionare și administrative; 54 sinaxe monahale eparhiale și mitropolitane; 613 vizite canonice efectuate de Patriarhul României și de ceilalți ierarhi ai Sfântului Sinod, precum și pelerinaje cu sfinte moaște în diferite eparhii; 654participări și susțineri de comunicări la conferințe, simpozioane, seminarii (în țară – 580 și în străinătate – 74); 20.186 primiri oficiale și audiențe acordate, precum și 1.804 zile activitate de teren, desfășurată de episcopii-vicari și arhiereii-vicari.
- manifestările prilejuite de proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul(Catedrala Mitropolitană din Iași, 24-25 martie 2018);
- participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Ședința solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru Celebrarea Centenarului Unirii Basarabiei cu România (26 martie 2018), precum și la manifestările naționale organizate la Alba Iulia și dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 (1 decembrie 2018);
- participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Conferința internațională „România și evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârșirea Marii Uniri și Întregirea României”, organizată de Academia Română și Președinția României (Ateneul Român, 18 septembrie 2018);
- participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Sesiunea omagială a Academiei Române, dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu România (27 martie), și la Ședința Solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri (Palatul Parlamentului, 28 noiembrie 2018);
- participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, organizată la Sibiu, în perioada 6-9 septembrie 2018. Evenimentul a reunit peste 3000 de tineri, din țară și din străinătate, și a avut tema: „ Credință. Neam”;
- în data de 15 februarie 2018, Sfântul Sinod l-a ales pe Părintele Arhimandrit Atanasie (Tudor) Rusnac în demnitatea de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu titulatura: de Bogdania;
- în ziua de 15 februarie 2018, Sfântul Sinod l-a ales pe Părintele Arhimandrit Teofil (Petru) Roman în demnitatea de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu titulatura: de Iberia;
- în ziua de 24 mai 2018, Sfântul Sinod l-a ales pe Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei (Telembici), Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în demnitatea de Episcop de Bălți;
- în data de 24 mai 2018, Sfântul Sinod l-a ales pe Părintele Arhimandrit Veniamin (Veaceslav) Goreanu în demnitatea de Episcop al Basarabiei de Sud;
- declararea, de către Sfântul Sinod, a anului 2020 ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, în Patriarhia Română;
- aprobarea canonizării Episcopului Dionisie Erhan al Cetății Albe-Ismail (1868-1943) (zi de pomenire 17 septembrie);
- aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Matrona de la Moscova (zi de pomenire 2 mai);
- aprobarea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cinstirii Sfintei icoane a Maicii Domnului – Siriaca, de la Mănăstirea Ghighiu, Arhiepiscopia Bucureștilor, (pomenire în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii) și a cinstirii Sfintei icoane a Maicii Domnului – „Îndrumătoarea”, de la Mănăstirea Neamț, Arhiepiscopia Iașilor (zi de pomenire 9 iulie).
În plan administrativ au fost organizate: 3 ședințe de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; 1 ședință solemnă a Sfântului Sinod; 1 şedinţă de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc; 1 şedinţă de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti; 1 ședință de constituire a Adunării Naționale Bisericești (mandatul 2018-2022); 46 de ședințe de lucru ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc.
- ACTIVITATEA CULTURAL-MISIONARĂ:
Principalele activități ale Bisericii Ortodoxe Române pe plan extern, raportate prinSectorul relații bisericești şi interreligioase, au vizat, pe de o parte, legăturile sale tradiționale cu Bisericile Ortodoxe surori, iar, pe de altă parte, promovarea relațiilor de respect şi cooperare intercreştină şi interreligioasă, inclusiv prin intermediul comunităților ortodoxe române din străinătate, după cum urmează:
- participarea delegaţiei Patriarhiei Ecumenice, condusă de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, şi a delegaţiei Mitropoliei de Patra, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom, la sfinţirea Catedralei Naţionale, în data 25 noiembrie 2018;
- participarea delegaţiei Patriarhiei Ierusalimului, condusă dePreafericitul Părinte Patriarh Teofil III, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, hramul Catedralei Naţionale (30 noiembrie 2018) şi la Ziua Naţională a României (Alba Iulia, 1 decembrie 2018);
- participări ale unor ierarhi şi profesori de teologie la evenimente organizate de celelalte Biserici Ortodoxe surori: manifestările dedicate Sfântului Apostol Pavel (Veria, Grecia, 26-29 iunie 2018); a 30-a Consfătuire a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe și ai Sfintelor Mitropolii pe teme de erezii și parareligii cu tema Considerații eretice despre Sfintele Taine (Leptokarya-Pireia, 22-24 octombrie 2018);
Grija pentru românii ortodocși din țările vecine şi din diaspora a continuat şi s-a dezvoltat şi în anul 2018, în prezent fiind înregistrate 14 eparhii, cu 1.303 parohii şi filii, deservite de 1.098 de clerici, care desfășoară ample programe pastorale, culturale şi sociale. În cadrul acestor parohii şi comunități ortodoxe românești, au fost oficiate, în cursul anului 2018, un număr de 26.008 botezuri, 5.132 cununii şi 3.504 înmormântări.
Dintre activitățile Bisericii Ortodoxe Române în plan Teologic-educațional în anul 2018, menționăm:
- organizarea celui de-al 8-lea Congres Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română (Oradea, 8-10 octombrie 2018);
- implementarea Programului Naţional de Tabere pentru Tineret Tradiție şi noutate (iulie – august 2018), ediția a 3-a, în colaborare cu centrele mitropolitane, având ca beneficiari 172 tineri;
- organizarea a două pelerinaje în Ţara Sfântă, adresate tinerilor;
- implementarea unui proiect educațional-catehetic în Italia, în colaborare cu Fundația World Vision România şi Episcopia Ortodoxă Română a Italiei;
- Organizarea unor evenimente cu caracter naţional şi internaţional: Concursul Naţional Cultural-Artistic Unirea: libertate şi unitate, 21 noiembrie 2017 – 21 mai 2018; Concursul Naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței, ediția a 7-a, 1 februarie – 21 mai 2018; Congresul Național de Teologie Unitate eclesială şi unitate naţională. Aspecte istorice şi teologice, Palatul Patriarhiei, 20 – 24 mai 2018; Congresul Naţional Hristos împărtăşit copiilor, ediţia a 11-a, Centrul social-pastoral Sfânta Cruce– Caraiman, 17-19 septembrie 2018; Festivalul–Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, ediția a 11-a, 1 martie – 27 octombrie 2018;
- au fost semnate trei noi contracte de finanţare pentru desfăşurarea Proiectului Alege Şcoala!, desfăşurat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România, pentru o nouă perioadă de 3 ani, începând cu data de 20 aprilie 2018, cu o valoare totală de 928.126,84 lei.
În anul şcolar 2017-2018, au predat disciplina RELIGIE 6.384 profesori, dintre care 4.384 titulari, 148 titulari de altă specialitate, care au în completarea normei ore de Religie şi 1.852 suplinitori; 1.309 sunt clerici, 4.935 laici cu studii teologice şi 140 laici cu alte studii. Dintre profesorii de Religie, 840 sunt debutanți, 1.363 au obținut definitivatul în învățământ, 1.485 gradul didactic II, 2.512 gradul didactic I, iar 184 au doctoratul în Teologie. În Inspectoratele Școlare Județene, şi-au desfăşurat activitatea specifică 42 inspectori de Religie, dintre care 40 cu studii de specialitate şi 2 cu alte studii.
Pentru dezvoltarea cooperării în vederea susținerii şi îmbunătățirii orei de Religie, la nivelul întregii țări, în anul 2018, au fost încheiate 5.185 parteneriate între parohii şi școli, în cadrul cărora au fost desfăşurate activităţi şcolare şi extraşcolare diverse.
În cadrul Patriarhiei Române funcţionează 28 seminarii teologice, 7 licee teologice ortodoxe; un liceu pedagogic şi un liceu tehnologic, având clase de teologie. În anul şcolar 2017-2018, au fost şcolarizaţi 4.517 elevi la nivel liceal; dintre cei 1.135 elevi în clasa a XII-a, 889 au obţinut Diplomă de Bacalaureat. În şcolile teologice preuniversitare au fost şcolarizaţi 113 elevi din afara graniţelor ţării, 86 provenind din Republica Moldova, 22 din Ucraina, 4 din Serbia şi 1 din Italia. În anul şcolar 2018-2019, au fost înscrişi în clasa a IX-a 1.135 elevi, iar pentru anul şcolar 2019-2020 au fost solicitate 1.415 locuri.
În cadrul unităţilor de învăţământ teologic ortodox preuniversitar îşi desfăşoară activitatea didactică 1.028 profesori; dintre aceştia, 582 sunt titulari, 446 sunt suplinitori, iar 91 dintre profesori sunt doctori în teologie. Fondurile alocate acestor şcoli au fost în valoare totală de 369.500 lei, dintre care 219.500 lei au fost investiţi de Centrele Eparhiale.
În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teologie(Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Cluj, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Alba Iulia, Arad şi Oradea) şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi (Timişoara, Galaţi, Baia Mare şi Reşiţa).
În anul universitar 2017-2018, au fost şcolarizaţi 4.521 studenţi. În anul 2018, au absolvit 953 studenţi, iar în anul universitar 2018-2019 s-au înscris 1.324. În cadrul specializării Teologie Pastorală au fost şcolarizaţi 3.285 studenţi, iar 659 absolvenţi au obținut Diplomă de licenţă. În anul universitar 2017-2018, numărul masteranzilor a fost de 1.963, dintre care 801 absolvenți, iar în anul universitar 2018-2019 s-au înscris 1.087. Studiile de Doctorat se organizează în opt centre universitare, fiind înscrişi în prezent 373 doctoranzi, dintre care 176 în anul universitar 2018-2019 (în anul I). În anul universitar 2017-2018, 67 doctoranzi au obţinut titlul de Doctor în Teologie.
În anul universitar 2017-2018, 360 cadre didactice au activat în cadrul învăţământului teologic superior, dintre care 72 profesori, 93 conferenţiari, 147lectori, 48 asistenţi. În prezent, sunt înscrişi la facultăţile de teologie din cadrul Patriarhiei Române 55 cetăţeni străini (printre care şi etnici români, 28 din Republica Moldova), atât la studii universitare, cât şi post-universitare.
În Patriarhia Română, cu binecuvântarea Sfântului Sinod, există două asociaţii de tineri: Asociaţia Studenţilor Creștin Ortodocși Români (ASCOR) şi Liga Tinerilor Creștin Ortodocși Români (LTCOR), cu filiale în toate centrele universitare din ţară. De asemenea, există 86 asociaţii şi ONG-uri de tineret, care îşi desfăşoară activitatea în eparhii, cu binecuvântarea Chiriarhului, şi 131 grupuri de tineri. Centrele eparhiale, prin departamentul de tineret, au iniţiat 148 proiecte, cu scopul apropierii tinerilor de Biserică.
În contextul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios a participat la diferite manifestări culturale, congrese şi simpozioane, organizate de Academia Română, muzee, biblioteci și alte instituții culturale și bisericești, prezentând mesaje, comunicări, conferințe, precum: „Rolul preoțimii românești în Primul Război Mondial”, în cadrul vernisajului expoziției „Averescu și Prezan-mareșalii României Mari” – Muzeul Național de Istorie a României; „Devenirea statală a poporului român”, la sediul Inspectoratului Jandarmeriei București; „Unirea Basarabiei cu România”, organizată de Academia Oamenilor de Știință din România la Palatul Parlamentului; „Starea noastră de conștiință în Anul Centenar al Marii Uniri”, la filialele ASCOR București şi Cluj-Napoca.
De asemenea, în cadrul grilei de programe a postului de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române, Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios a realizat mai multe emisiuni, precum: „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, „Comori ale Ortodoxiei” ş.a.
Comisia de Pictură Bisericească, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, a organizat Conferința Națională Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească, cu tema Patrimoniul Național Bisericesc: Mărturie vie a unității de credință și de neam.
În anul 2018, Radio TRINITAS a lansat rubricile „Oamenii Unirii”, „Drumul spre Unire”, „Minutul Marii Uniri”, „Memoria liturgică” și „Români despre România”, prin care a edificat publicul cu privire la personalitățile implicate în procesul reîntregirii neamului românesc, dar și la contextul care a dus la înfăptuirea celui mai mare proiect de țară din istoria noastră.
Radio TRINITAS a organizat, în 2018, Concursul de Creație Literară „100 de ani în 1000 de cuvinte”, adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Elevii câștigători au fost premiați de Patriarhul României, în cadrul evenimentului organizat în Sala „Europa Christiana”, a Palatului Patriarhiei, în ziua de 4 decembrie 2018. În data de 7 iunie 2018, Radioul Patriarhiei Române a obținut, în cadrul concursului organizat de Consiliul Național al Audiovizualului, frecvența de 92 MHz, pentru localitatea Gura Humorului. În prezent, Radio TRINITAS emite pe 53 de frecvențe terestre.
Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române a diversificat categoriile de producții, cea mai importantă creștere fiind cea a filmelor documentare (19), atât cu tematică religioasă cât și laică, prezentate în țară și în străinătate. Dintre emisiunile dedicate Centenarului României amintim: „Unirea din 1918, Istoria unui ideal”, „100 de adevăruri istorice”, precum şi emisiuni dedicate personalităților Marii Uniri. În cadrul Jurnalului TRINITAS, au fost difuzate peste 3.500 știri, din care aproximativ 1.900 au fost dedicate Anului omagial și comemorativ 2018.
Conform Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor, în anul 2018, ratingul TRINITAS TV la nivel național a atins 0,118, o creștere de 31% față de 2017.
Cu mijloacele specifice presei tipărite şi cu prezenţa în universul digital prin site-urile web şi paginile din rețeaua Facebook, cele trei publicaţii periodice (cotidianul Ziarul Lumina, săptămânalul Lumina de Duminică şi revista de informaţie bisericească Vestitorul Ortodoxiei) şi-au continuat şi în 2018 activitatea de slujire mediatică a Bisericii în societate.
Au fost publicate documentare istorice şi materiale inedite despre contribuția Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire, au fost realizate portrete jurnalistice ale unor personalități marcante, oameni dedicați plenar făuririi, fructificării şi consolidării Marii Uniri de la 1918.
Cu un tiraj lunar mediu difuzat de 22.400 exemplare, Ziarul Lumina se menține pe locul trei în grupul celor 60 de cotidiene care se tipăresc, în prezent, în România.
Activitatea Agenţiei de ştiri Basilica s-a concretizat în numărul mare de ştiri, interviuri, documentare şi fotografii, publicate pe site-ul www.basilica.ro. Au fost postate aproximativ 4.500 articole în limba română, dintre care peste 700 articole au fost traduse în limba engleză.
Biroul de Presă şi Relații Publice al Patriarhiei Române a contribuit la marcarea Centenarului României prin articole dedicate evenimentului, prezența în emisiuni TV și diverse acțiuni culturale.
Anul 2018 a fost și anul în care s-a desfășurat Referendumul pentru redefinirea căsătoriei în Constituție. Alături de toate celelalte structuri al Bisericii Ortodoxe Române și în mod concertat cu celelalte componente ale Centrului de Presă BASILICA, Biroul de Presă, prin reprezentanții săi, a făcut toate eforturile pentru a explica într-un mod cât mai clar și mai convingător miza referendumului. Din nefericire, campania de dezinformare și demobilizare fără precedent, cu care s-au confruntat susţinătorii referendumului, a determinat absența de la urnele de vot a unui mare număr de români care erau de acord cu modificarea, dar au fost manipulați sau intimidaţi.
Pentru Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (Edituri și Tipografii), din punct de vedere statistic, anul 2018 se prezintă astfel: 323 titluri de carte, dintre care 113 titluri inedite publicate de Editurile Patriarhiei Române (dintre acestea 81 sunt titluri de Carte teologică, 24 titluriCarte de cult, 4 titluri Carte patristică şi 4 titluri Carte pentru copii şi tineret) şi 18 numere noi din revistele centrale bisericești.
În total, Tipografiile Patriarhiei Române au tipărit, împreună, 465.462 exemplare carte. De asemenea, au mai fost realizate: 62.809 Biblii (în diferite formate) şi 40.000 Noul Testament cu Psalmii; 529.273 broșuri, cataloage, ghiduri şi pliante; 485.052 cărți de rugăciuni; 88.300 pastorale; 17.691 felicitări; 807.060 calendare, 646.652 icoane, Ziarul Lumina, Lumina de Duminică, cu suplimentele Lumina Pelerinului, Lumina Educației, Lumina Literară şi Artisticăşi Lumina Cărților –, precum şi lucrări primite din exterior.
În anul 2018 la Atelierele Institutului Biblic au fost realizate obiectele și veșmintele liturgice necesare pentru Sfințirea Altarului Catedralei Naționale. De asemenea, au mai fost realizate 90 engolpioane – „Ordinul Sf. Ap. Andrei – pentru arhierei”, Chivotul mare din argint – macheta Catedralei Naționale, Evanghelia praznicală –din argint cu icoane email, Candela mare suspendată, cizelată manual după un model brâncovenesc, 100 seturi de veşminte preoţeşti, 28 seturi veşminte diaconeşti ş.a.
În cursul anului 2018, Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române a organizat pelerinaje în ţară şi în afara graniţelor ţării (Israel, Iordania, Egipt, Turcia – Capadocia şi Istanbul, Grecia, Muntele Athos, Italia, Bulgaria, Rusia, Tările Nordice, Tările Baltice, Austria, Belgia şi Republica Moldova), la care au participat un număr de 39.042 pelerini (489 pelerinaje interne şi 414 pelerinaje externe).
Sectorul Monumente şi Construcții Bisericeşti al Patriarhiei Române a desfășurat în anul 2018 importante lucrări pentru edificarea Catedralei Naţionale şi pregătirea evenimentului sfințirii din 25 noiembrie. Astfel, au fost realizate în proporție de 94% lucrările de execuție a suprastructurii Catedralei Naționale, între cotele + 45,00 m ÷ + 90,00 m, respectiv montarea structurii metalice a acoperișului la șapte turle (fără turla principală), absidele de nord și sud și pronaos. A fost executată structura metalică de susținere a celor 6 clopote, care au fost montate; a fost executată și montată pictura în tehnica mozaic a catapetesmei Catedralei Naționale şi s-au executat subsolurile adiacente pe latura de vest, respectiv spațiu liturgic exterior („peștera Sf. Andrei”);
În anul 2018, Palatul Patriarhiei (Centrul de Conferințe) a desfășurat 246evenimente și a fost vizitat de un număr de peste 42.500 persoane, din țară şi străinătate. În anul 2018, cu sprijinul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic – București, au fost reabilitate scările monumentale ale Palatului Patriarhiei.
Sectorul Stavropighii Patriarhale şi Centre Sociale, prin echipa de întreținere ARCADA, a continuat lucrările de renovare şi modernizare la Centrul Cultural – Misionar „Familia” – Pantelimon. În anul 2018 au fost finalizate lucrările de construire, finisare şi dotare a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului, „Sf. Cuv. Daniil Sihastrul” și „Sf. Cuv. Teoctist” a Mănăstirii „Sfânta Maria” Techirghiol, care a fost sfințită în data de 9 decembrie 2018. De asemenea, în data de 7 septembrie 2018, a avut loc sfințirea Centrului Social – Pastoral „Sf. Ilie” Călimăneşti, după finalizarea lucrărilor de renovare a imobilului.
- ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ:
În anul 2018, lucrarea social-filantropică și medicală la nivelul eparhiilor Patriarhiei Române a fost desfășurată cu implicarea a 11.568 persoane, după cum urmează: 29 consilieri eparhiali, 19 inspectori de specialitate și eparhiali, 461asistenți sociali, 1.486 persoane cu diverse specializări (cadre didactice, cadre medicale, juriști, psihologi, personal administrativ), dar şi a 9.573 voluntari. Atât în Bucureşti, cât şi în diferite localități din cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române, au fost desfășurate activităţi în 815 instituții și servicii sociale.
Diagrama așezămintelor social-filantropice cuprinde: 146 cantine sociale și brutării, 43 instituții care oferă servicii medicale și farmacii, 104 centre de zi pentru copii, 20 centre de zi pentru vârstnici, 47 centre rezidențiale pentru vârstnici, 31 birouri de asistență socială și centre comunitare, 48 centre de tip familial, 61 grădinițe sociale și afterschool, 14 locuințe protejate, 106 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 2 instituții de învățământ pentru adulți, 18 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice şi pentru victime ale traficului de persoane), 26 campusuri de tabără, 48 centre educaționale și alte 101 instituții/servicii cu specific diferit.
În Patriarhia Română, sunt în derulare 551 proiecte și programe sociale, dintre care: 30 cu finanţare externă, 56 cu finanţare publică, 414 finanțate din fonduri proprii şi 51 cu finanţare mixtă. În așezămintele sociale au primit asistență 104.957 beneficiari, după cum urmează: a) 36.216 copii din așezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări; b) 4.718 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA; c) 34.329 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; d) 24.329 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale; e) 5.365 din alte categorii.
Asistența religioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte de ocrotire socială este asigurată de 513 preoți, dintre care: 17 preoți în unități ale Ministerului Afacerilor Interne, 82 preoți în unități militare, 33 preoți în sistemul penitenciar şi 381 preoți în spitale, așezăminte de ocrotire socială, unități de învățământ etc. În toate unitățile menţionate mai sus, există în prezent un număr de 431 biserici şi capele sfințite, iar 78 sunt în diferite stadii de construcţie şi amenajare.
În cadrul Federației Filantropia, au fost obţinute fonduri din partea Organizației Internaționale pentru Caritate Creștin Ortodoxă (International Orthodox Christian Charities – IOCC) pentru 2 proiecte, în valoare de 10.000 dolari USD fiecare. Au fost încheiate diverse proiecte de colaborare cu Universitatea VIA College din Danemarca, Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei şi retailerul PROFI România.
Programul „Masa Bucuriei”, care se desfășoară la nivel național în parteneriat cu magazinele Selgros Cash&Carry şi Carrefour Romania SA, constă în donarea săptămânală de bunuri alimentare şi igienico-sanitare pentru centrele sociale; valoarea bunurilor donate, prin acest program, în anul 2018 este de 1.086.685 euro. Pentru acest program, în data de 19.03.2018, a fost semnat contractul cu Columbus Operațional S.R.L. (entitate juridică care reprezintă lanțul de magazine Billa, preluate de Carrefour Romania SA).
Programul de ajutor alimentar „Gustul binefacerii” este derulat în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Oradiei, în colaborare cu retailerul Auchan Romania SA.
Caravana medicală „Sănătate pentru sate”, desfăşurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a realizat 59 deplasări, înregistrând 7.890 beneficiari. Componenta „Educație şi prevenție și pentru sănătate”, care este o extensie a campaniei „Sănătate pentru Sate”, în cele 52 de ediții organizate de-a lungul anului 2018, a ajuns la 12.000 de beneficiari.
Totodată, începând cu data de 13.01.2018, a început colaborarea Patriarhiei Române cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Fundeni, București pentru Campania de prevenție și diagnosticare a cancerului de col uterin, fiind organizate până în prezent 9 acțiuni, cu un total de 340beneficiare.
Campania națională „Donează sânge! Salvează o viață!” a Patriarhiei Române, care are ca scop informarea şi conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele românești, a beneficiat în anul 2018 de sprijinul a 3.500 de voluntari donatori, ajungând astfel, la nivel național, să recolteze peste 16 tone de sânge. Totodată, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au sprijinit, în anul 2018, dotarea Centrelor de Transfuzii din Bucureşti, Ploiești şi Constanţa cu aparatura medicală în valoare totală de 72.000 euro.
În concluzie, în cadrul activităţii filantropice a Bisericii Ortodoxe Române din anul 2018 au fost acordate ajutoare financiare directe în valoare de 15.986.669,41 leişi ajutoare materiale în valoare estimată de 38.799.137,58 lei.
Pentru susţinerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2018, la nivelul Patriarhiei Române, a fost cheltuită suma de 114.142.717,61 lei.
În această sumă nu intră cheltuielile privind o mulțime de activităţi caritabile ale parohiilor şi mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar şi, ca atare, nici raportate sistematic centrelor eparhiale.
Aşadar, analizând datele existente în raportul de față, observăm că Biserica Ortodoxă Română a urmărit cu fidelitate responsabilitatea sa majoră privind viața spirituală, educația religioasă a tinerilor şi misiunea social-filantropică. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea. În multe și diferite forme putem arăta iubire milostivă față de semenii noștri, care au nevoie de ajutorul nostru. În mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic și duhovnicesc, mâna săracului care ne cere ajutor se întâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie.
Apreciem eforturile spirituale şi materiale ale tuturor celor care sprijină multiplele activități ale Bisericii Ortodoxe Române. Exprimăm recunoștință şi prețuire faţă de toţi cei care ajută Biserica noastră: clerici şi credincioși mireni, autorități centrale şi locale, sponsori şi voluntari.
Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, ajutor şi bucurie în viață!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(sursa: basilica.ro)