În Eparhia Râmnicului, sâmbătă, a fost triplă sărbătoare. În primul rând a fost hirotonit un nou arhiereu-vicar în persoana arhim. Emilian Nică, care a primit titulatura de Lovişteanul. În al doilea rând, la sfârşitul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu 21 de ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR, Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârşit ceremonia de ridicare în rang a IPS Gherasim şi a PS Emilian Lovişteanul. Iar cel de-al treilea eveniment a constat în binecuvântarea şi inaugurarea de către Patriarhul României a Aşezământului religios-cultural „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul“, de la Centrul eparhial al Râmnicului. La acestea se adaugă şi împlinirea vârstei de 95 de ani a IPS Arhiepiscop Gherasim, dintre care 34 i-a petrecut ca arhiereu-vicar şi apoi episcop titular la Râmnic, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.

Sâmbătă, 14 noiembrie, într-o dimineaţă friguroasă de toamnă caracteristică munţilor vâlceni, câteva mii de credincioşi şi-au întâmpinat ierarhii. Noul arhiereu-vicar ales, arhim. Emilian Nică, a fost prezentat mulţimii, dar şi ierarhilor Sfântului Sinod de către arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi de către arhim. Paisie Teodorescu, slujitor al Catedralei patriarhale din Bucureşti. Încadrat de cei doi călugări, arhim. Emilian Nică a rostit mărturisirea de credinţă ortodoxă, în faţa Preafericitului Părinte Daniel şi a celorlalţi membri ai Sfântului Sinod, în cadrul unui ceremonial, marcat de întrebări şi răspunsuri, prin care acesta şi-a dovedit ortodoxia credinţei. Această declaraţie a fost parafată prin semnarea unui act de către candidat.

A urmat Sfânta Liturghie. A fost săvârşită de Părintele Patriarh Daniel, alături de 21 de ierarhi, printre care şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, dar şi IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Până la momentul când s-a cântat „Sfinte Dumnezeule“, atunci când se săvârşeşte hirotonia întru episcop, arhim. Emilian Nică a fost protos peste toţi preoţii, pentru ca după hirotonie, să fie protos peste toţi episcopii, deoarece în ziua hirotoniei este singura dată când un episcop de rang inferior poate să fie mai mare peste superiorii săi, spune rânduiala din Arhieraticon. Sfânta Taină a Hirotoniei întru episcop se săvârşeşte de minimum trei ierarhi. În această situaţie, săvârşitorii au fost Patriarhul României, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Râmnicului, cărora li s-au alăturat şi ceilalţi episcopi prezenţi. „Arhiereul are o legătură directă cu Hristos, pe care îl reprezintă, ca arhiereu veşnic - a spus PF Părinte Patriarh - în cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii. De aceea există acestă precizare că, în timpul hirotoniei unei persoane care devine arhiereu, pe capul său stă Sfânta Evanghelie deschisă“.

„Înfricoşătoare răspunderea, mare demnitatea, îmbucurătoare lucrarea sfântă“

Însemnele, care se oferă după hirotonie, au diferite semnificaţii. „Sacosul, care este o haină distinctă de felonul preotului şi care simbolizează pe Hristos Arhiereul, face legătura între preînchipuirea lui Hristos din Vechiul Testament, prin arhiereul legii vechi, şi Hristos Arhiereul cel Veşnic, care acum însă trimite în lume arhierei, aşa cum a trimis pe apostoli, ca să-L reprezinte şi să săvârşească prin harul Lui, cu mâinile lor lucrarea sfinţitoare din Biserică. Arhiereul singur poate săvârşi toate sfintele taine, inclusiv hirotonia diaconilor, preoţilor, dar când hirotoneşte un arhiereu, nu poate singur, ci împreună cu cel puţin alţi doi“, a explicat PF Daniel.

Crucea şi engolpionul simbolizează jertfelnicia, crucea păstoririi pe calea mântuirii, a credincioşilor, „dăruirea completă a episcopului faţă de Dumnezeu şi faţă de credincioşi. Iubirea jertfelnică arătată faţă de Dumnezeu în rugăciune şi faţă de păstoriţi în fapta cea bună a propovăduirii Evangheliei, a săvârşirii sfintelor taine şi a îndrumării pastorale a credincioşilor pe calea mântuirii“.

„Lucrarea de luminare, învăţătorească, sfinţitoare, pastorală sunt simbolizate prin însuşi faptul că arhiereul poartă pe cap mitra, care, în tradiţia românească şi grecească, are chipurile celor patru evanghelişti. Deci, gândirea sa trebuie să fie conformă cu Evanghelia lui Hristos“, a mai spus Preafericirea Sa, care a vorbit şi despre omofor. „Este semn al purtării pe umerii săi a oii celei rătăcite pe care a adus-o la comuniunea cu Dumnezeu şi a ridicat-o atunci când era căzută. Omoforul reprezintă lucrarea de ridicare a celor căzuţi, de vindecare a celor bolnavi de păcate şi de ridicarea în demnitatea de fiu a lui Dumnezeu după har, prin sfintele taine ale Bisericii“.

„Este înfricoşătoare răspunderea, este mare demnitatea, dar este îmbucurătoare lucrarea sfântă, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin slujitorii sfinţiţi, chemaţi să aducă poporul la mântuire, în împărăţia cerurilor, prin Biserică, care este locul de pregătire, arvuna împărăţiei cerurilor“, a subliniat Patriarhul.

Râmnicul dăinuie de 507 ani

Ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de arhiepiscopie a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a citit Tomosul patriarhal care subliniază motivele ce stau la baza ridicării în rang: „Cunoscând rolul pe care l-a avut în istoria Bisericii noastre Episcopia Râmnicului, cu o existenţă neîntreruptă de 507 ani, înfiinţată în vremea Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, organizator al vieţii bisericeşti din Ţara Românească şi continuatoare a scaunului desfiinţat al străvechii Mitropolii a Severinului, prin titulatura sa de odinioară «Episcopia Râmnicului Noului Severin», ţinând seama că Episcopia Râmnicului a fost păstorită de vrednici ierarhi, precum: Varlaam, ctitorul mănăstirilor Trivale şi Turnu, apoi mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cărturar, tipograf, predicator, mitropolit al Ţării Româneşti, Damaschin Dascălul, Chesarie şi Filaret, cărturari, tipografi de excepţie şi dăltuitori de limbă românească, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ctitorul Catedralei şi Reşedinţei episcopale din Râmnic, înnoitorul tipografiei eparhiale, al Seminarului din Râmnic şi înflăcărat susţinător al Unirii Principatelor Române, Ghenadie Enăceanu, om de cultură, autor de manuale, editor de carte şi profesor de teologie, Athanasie Mironescu, viitor mitropolit primat, şi Vartolomeu Stănescu, ierarhi cărturari; din aceeaşi istorică Episcopie a Râmnicului provenind şi Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul. În lumina rânduielilor canonice şi pe temeiul statornicirilor bisericeşti (...), în consultare cu Sinodul Permanent, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, am propus Sfântului Sinod ridicarea la rangul de arhiepiscopie a şase episcopii cu continuitate istorică seculară, între care şi Episcopia Râmnicului“. Menţionăm că hotărârea de ridicare în rang a Episcopiei Râmnicului s-a luat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod din 18-19 iunie 2009.

După citirea Tomosului patriarhal, au primit însemnele de arhiepiscop IPS Gherasim, şi însemnele de episcop-vicar PS Emilian Lovişteanul. La finalul ceremoniei, Preafericitul Părinte Patriarh le-a oferit daruri celor doi ierarhi de Râmnic. Pentru că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost episcop aici, Preafericirea Sa a oferit o icoană a Sfântului, iar „în dreptul engolpionului, care nu este pictat, ci lucrat în aur, am pus ca dar din partea sfintei Patriarhii o părticică din moaştele Sfântului Calinic de la Cernica, moaşte care se află în Biserica «Sfântul Gheorghe», a Mănăstirii Cernica, zidită de el“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

„Vă mulţumesc pentru pilda, dragostea şi povăţuirea Preafericirii Voastre“

IPS Gherasim a adresat un cuvânt de mulţumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, deoarece a venit să recunoască vrednicia Eparhiei Râmnicului: „Preafericirea Voastră, prin acest moment solemn aduceţi cinstire marilor ierarhi care au păstorit aici şi a sfinţilor de aici. Vă mulţumesc că mi-aţi dat şi un toiag al bătrâneţilor, pe Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, în care am mare încredere“.

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a mulţumit pentru darul arhieriei. „În aceste momente sfinte din viaţa mea, aduc în primul rând mulţumire lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi harul arhieriei, pe care l-am primit astăzi prin punerea mâinilor şi rugăciunile citite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, de către IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, dar şi de ceilalţi ierarhi, de faţă aici, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Vă mulţumesc pentru pilda, dragostea şi povăţuirea Preafericirii Voastre pe care mi-aţi arătat-o, de când m-aţi chemat de la Mănăstirea Neamţ, la Centrul eparhial din Iaşi, unde în preajma Preafericirii Voastre am învăţat ce înseamnă a fi ierarh în toată frumuseţea, complexitatea şi greutatea acestei înalte slujiri“.

De aici, cei 22 de ierarhi, alături de preoţi şi diaconi, au ieşit din Catedrala arhiepiscopală. Afară, soarele dezmorţise de mult credincioşii prezenţi în număr foarte mare, care aşteptau binecuvântarea arhierească. Evenimentele de la Râmnic s-au încheiat cu binecuvântarea şi inaugurarea de către Patriarhul României şi ceilalţi ierarhi prezenţi a Aşezământului religios-cultural „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul“, de la Centrul eparhial al Râmnicului.

„Ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură“

Câteva sute de râmniceni l-au întâmpinat pe Întâistătătorul Bisericii noastre, vineri seara, în curtea Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea. Primirea a făcut-o IPS Irineu al Craiovei şi IPS Gherasim al Râmnicului. După ce tot alaiul a intrat în Catedrală, IPS Irineu i-a mulţumit, în numele tuturor, Preafericitului Părinte pentru această vizită. Apoi, Părintele Patriarh a arătat că „suntem binecuvântaţi de Dumnezeu ca să ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură, şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru multele daruri pe care ni le dăruieşte ca răspuns la credincioşia noastră faţă de El, dar în primul rând ca expresie a milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi“.

Patriarhul României a vorbit apoi despre Sfântul Apostol Filip, care a fost cinstit sâmbătă. „Aşa cum arată profesorul vâlcean, acad. Emilian Popescu, foarte documentat, Sfântul Apostol Filip este alături de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitor al României şi apostol al poporului nostru român“, deoarece cunoscutul profesor de bizantinologie a dovedit că şi Sfântul Apostol Filip a predicat pe teritoriul ţării noastre Evanghelia lui Hristos.

Vorbind despre ridicarea în rang a eparhiei Râmnicului, a amintit că aceste locuri sunt pline de „istorie, de rugăciune, de sfinţi. Aici se vede chipul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, care este, în această eparhie, ctitor de biserici şi de cultură, împreună cu un alt mare ierarh şi martir, Sfântul Antim Ivireanul, care a pregătit aici limba română a cărţilor de cult. O mulţime de rugăciuni din Molitfelnicul nostru sunt datorate lui“.