+ CORNELIU

prin harul lui Dumnezeu,

Episcop al străvechii Episcopii
a Huşilor,

Iubitorului de Hristos cler,
vieţuitorilor sfintelor mănăstiri

şi la toţi dreptcredincioşii
creştini,

Har, milă, pace şi iertare
de la Hristos Iisus, Mântuitorul nostru,

Cel ce a înviat din morţi,
iar de la noi, pace şi binecuvântare!

Hristos a Înviat!

Aceste cuvinte rostite de îngerul Domnului
coborât din cer în mormântul rece şi întunecat de pe dealul
Golgotei, au fost cele mai pline de bucurie şi mângâiere,
rostite vreodată şi adresate celor pline de lacrimi, venite
dis-de-dimineaţă la mormânt, şi care de secole întregi,
trezesc în fiecare generaţie fiorul sfânt care ne trece
din moarte la viaţă, din întuneric la lumină, din păcat
spre iertare şi binecuvântare.

După zilele coşmarului trădării, părăsirii,
neadevărului, urii, asumării crimei, când de pe crucea înaltă
Cel fără păcat privea compătimind făptura stăpânită de diavol,
în noaptea spre dimineaţă, El înviază din morţi, fiind primul
Care a biruit puterea morţii şi adâncul întunericului.

Nimeni dintre cei care au trăit îngroziţi
în cetatea Ierusalimului drama crucii, sângelui şi morţii
Celui fără păcat, nu mai avea în amintire cuvintele pe care
El le rostise înainte de a ajunge la Ierusalim: „Iată, ne
urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat să fie batjocorit,
biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia” Matei 20,
18-19.

În zorii zilei, când lumina dimineţii alunga
întunericul nopţii, glasul îngerului răsună mărturisind:
„Ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi, nu este aici,
ci a înviat precum a zis” Matei 28, 5-6.

În această zi a Învierii Domnului, totul
se schimbă profund şi definitiv, întunericul şi teama morţii
devin somn şi aşteptare; căci Hristos a înviat. Aşa precum
prin omul Adam cel dintâi a venit moartea în lume, prin
Hristos Domnul a venit Învierea, viaţa şi iertarea. Astăzi,
iertare prin cruce şi înviere tuturor ne-a răsărit.

Cele vechi s-au înnoit, lumină mare a strălucit
şi bucurie celor întristaţi s-a dăruit.

După Învierea Sa din morţi, Domnul se arată
Apostolilor şi suflând asupra lor le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute” Ioan 20, 22-23.

În ziua Învierii, Domnul conferă apostolilor
Săi, harul preoţiei şi binecuvântarea iertării păcatelor.
Nu se foloseşte doar de cuvânt, ci şi suflă asupra lor spre
a împărtăşi această mare şi înfricoşătoare taină, căci trimiterea
lor în lume se face prin puterea şi lucrarea Sfântului Duh,
care în ziua Cincizecimii, în mod vizibil a întemeiat Biserica,
„coborând asupra apostolilor ca o suflare de vânt în chip
de foc” F. Ap. 2, 2-3.

Harul promis al iertării, s-a făcut pe calea
Cezarerii lui Filip: „şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor
şi ceea ce vei lega pe pământ, legat va fi şi în ceruri,
iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri”
Matei 16,19, dar acest har nu l-au primit apostolii decât
după ce Mântuitorul Hristos şi-a îndeplinit slujirea Sa
arhierească prin Cruce şi Înviere. În această zi a Învierii,
taina preoţiei este instituită şi investită cu darul iertării
păcatelor. Biserica şi preoţia slujitoare îşi au originea
în Crucea şi Învierea Domnului.

Puterea iertării din mormântul cel dătător
de viaţă al lui Hristos a răsărit. Nimeni să nu se tânguiască
pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni
să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit moartea Mântuitorului,
a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea” (Sf. Ioan Gură
de Aur, „Cuvânt de învăţătură la mântuitoarea Înviere a
lui Hristos”).

Învierea lui Hristos este sensul şi existenţa
Bisericii. Prin înviere gustăm bucuria iertării. „Toţi care
cred şi trăiesc cu ochii credinţei taina Învierii, primesc
iertarea păcatelor şi darul Sfântului Duh” (F.Ap. 2, 38).

Primul care s-a bucurat de iertarea izvorâtă
din înviere a fost cel ce căzuse prin trădare din apostolat,
Petru, cel ce cu lacrimi amare şi-a plâns căderea, iar la
Marea Tiberiadei privirea blândă, ochii plini de compasiune
ai Mântuitorului „de trei ori îl întreabă dacă îl iubeşte
şi tot de atâtea ori îi promite puterea iertării şi a reabilitării”
Ioan 21,15-21. Un alt stâlp al Bisericii care a primit iertarea
ce i-a schimbat definitiv viaţa a fost Saul din Tars, Pavel
apostolul, care nu numai că devine apostolul Învierii, dar
o şi mărturiseşte prin logica umană şi dumnezeiască.

Mai târziu va mărturisi că: „Hristos a murit
pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat a treia
zi după Scripturi” I Cor. 15, 2-4,şi că el, Cel ce prigonea
Biserica, a fost chemat să meargă la toate neamurile, „să
le deschidă ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la
lumină, de la stăpânirea diavolului la Dumnezeu, ca să primească
iertarea păcatelor prin credinţa în Învierea lui Hristos”
F.Ap. 26,18.

Iubiţii mei fii şi fiice
ale Bisericii lui Hristos,

Nimeni dintre noi muritorii nu este fără
păcat. Aşa purtăm în firea noastră urmele păcatului care
lucrează tot felul de răutăţi şi nedreptăţi. Cele mai grele
păcate care nu pot fi iertate sunt: necredinţa şi înstrăinarea
de Dumnezeu. Acum, când aceste triste şi grele încercări
ale omenirii poartă amprenta necredinţei, uitării de Dumnezeu,
părăsirii Lui şi a Bisericii celei una şi sfântă, când mulţi
semeni ai noştri nu mai ascultă nici de Dumnezeu, nici de
Biserică, nici de părinţi, nici de nimeni, când totul devine
un haos şi o dezordine fără echivalent în istorie, lumina
Învierii şi a iertării lui Hristos ne îndeamnă la cercetare
a propriei vieţi. Calea Sfintelor Paşti este calea vieţii
şi în Biserică primind lumina Învierii, aceasta ne conduce
spre o viaţă nouă. Viaţa de creştin este cea care ne îndeamnă
să credem şi să mărturisim prin faptă şi cuvânt, că deşi
suntem pe pământ, „patria noastră este cerul” Fil. 3, 20.

După o iarnă cu grele încercări, viscole,
morţi de foame şi frig, cu temperaturi extreme, ne întâmpină
marea sărbătoare a Învierii, Paştele cel nou, primăvara
ce trezeşte toate la viaţă.

Dumnezeu biruind moartea pentru noi, aşteaptă
de la noi schimbarea vieţii noastre, întoarcerea către El
ca să primim prin taina Sfintei Pocăinţe, iertarea păcatelor.
Perioada de pregătire a întâmpinării Sfintei Învieri este
perioada pocăinţei şi a iertării. Acum să ne iertăm pe noi
înşine, pe cei ce ne-au greşit nouă, pe toţi şi cu inimă
înfrântă să cerem de la Dumnezeu iertare. „Ziua învierii
să ne luminăm şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm, să iertăm
toate pentru Înviere” (Canonul Paştelui).

În calea păcii să umblăm prin înnoirea vieţii,
razele Învierii Domnului să lumineze tuturor celor care
caută şi doresc să trăiască în lumină. Din lumină să dăruim
lumină.

Pentru a cunoaşte bucuria iertării să descoperim
în fiecare semen al nostru chipul lui Dumnezeu, şi chiar
în ciuda desfigurării produsă de păcat să-l călăuzim pe
calea Bisericii care este calea învierii şi a iertării.

De ziua Învierii, cu lumina sfântă luată
din mormântul Domnului, să fim purtători de lumină, mesageri
ai păcii şi iertării şi tuturor să aducem bucurie acolo
unde este durere, mângâiere, acolo unde este suferinţă,
curaj, acolo unde este deznădejde, pace, acolo unde este
tulburare, să vizităm pe cel singur şi părăsit, să purtăm
unul altuia greutăţile şi încercările, şi toţi să mărturisim
puterea iertării prin marea şi unica veste adusă lumii întregi:

Hristos a Înviat!

Către Domnul Cel ce a biruit moartea mereu
rugător pentru voi,

+ CORNELIU

EPISCOPUL HUŞILOR