Preaiubitului cler,
cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini
din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace
de la Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi arhiereşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici
Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sărbătoarea de astăzi, trecută în calendar cu numele de
Duminica Ortodoxiei, a fost rânduită astfel cu 1169 de ani
în urmă când, în ziua de 11 martie 843, a fost reașezată
în temeiurile ei închinarea la sfintele icoane. Duminica
Ortodoxiei, prăznuită de atunci și până astăzi în prima
Duminică din Postul Mare, este încununarea luptelor și jertfelor
creștinilor pentru apărarea sfintelor icoane, în timpul
persecuțiilor împăratului Leon al III-lea Isaurul și urmașilor
săi (730-787 - prima perioadă iconoclastă și 813-843 - a
doua perioadă iconoclastă). În perioada respectivă mii de
icoane au fost smulse cu furie nu numai de pe pereții bisericilor,
ci și din casele dreptmăritorilor creștini, au fost sfărâmate,
batjocorite și arse în piețele publice. Iar apărătorii sfintelor
icoane au fost întemnițați, schingiuiți, uciși ori arși
de vii, pătimind astfel pentru dreapta credință, care este
temelia cinstirii sfintelor icoane.
Prigonitorii icoanelor nu acceptau adevărul că Mântuitorul
Iisus este în același timp Dumnezeu și Om, afirmând că firea
omenească a fost întru totul absorbită de firea dumnezeiască.
Ei pretindeau că Dumnezeu nu poate fi zugrăvit, deoarece
este duh care nu poate fi văzut.
Ortodoxia învață însă că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut văzut
prin chipul Său uman, adică Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul.
Iată de ce, în pofida tuturor prigonirilor și suferințelor
la care au fost supuși, apărătorii icoanelor nu au contenit
să arate tuturor adevărul cuprins în Sfânta Evanghelie după
Ioan în care se spune: „Filip I-a zis [lui Iisus]: Doamne,
arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis:
De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe?
Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14, 8-9).
Prin urmare, potrivit mărturiilor Sfintei Evanghelii, Dumnezeu
Cel Nevăzut S-a făcut văzut prin Fiul Său, Care S-a făcut
Om, având chip sau față de om. Iar dacă Fiul Cel ce S-a
făcut Om este chipul sau icoana văzută a Tatălui ceresc
(cf. Coloseni 1, 15), atunci chipul văzut al Fiului poate
fi pictat în icoană. Astfel, în icoana lui Hristos vedem
pe Dumnezeu - Omul, pe Fiul lui Dum-nezeu întrupat. În acest
sens, icoana are ca temei principal Întruparea Fiului lui
Dumnezeu, după al Cărui chip a fost făcut primul om (cf.
Facerea 1, 26). Acest adevăr este tălmăcit în cuvinte simple
de către Părintele Cleopa Ilie, care ne spune că Dumnezeu
poate fi pictat în icoane, pentru că S-a arătat oamenilor
în chip vizibil și le-a vorbit prin cuvinte înțelese de
ei: icoana devine chip al lui Dumnezeu, întrucât întreaga
Sfânta Treime S-a arătat oamenilor. Glasul Tatălui se face
auzit la Botezul Fiului ca și la Schimbarea la față, Cuvântul
lui Dumnezeu S-a întrupat și astfel L-au putut vedea ucenicii
Săi, adică Sfinții Apostoli, precum și primul mucenic ștefan,
iar Duhul Sfânt a fost văzut în chipul limbilor de foc la
Pogorârea Sa peste ucenici (Arhim. Ilie Cleopa, Predici
la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990,
p. 323-324).
De-a lungul veacurilor Părinții Bisericii ne-au învățat
că, prin cinstirea icoanei, noi nu ne închinăm materiei
din ea, adică lemnului sau vopselei, ci persoanei pe care
ea o înfățișează. Icoana devine sfântă atât prin sfințenia
chipului pictat pe ea, cât și prin sfințirea pe care preotul
o săvârșește cu harul Duhului Sfânt. Sfinții Părinți vorbesc
despre sfintele icoane cu multă evlavie, arătând că noi
cădem și ne închinăm nu materialului din care sunt făcute
icoanele, ci la aceea ce se închipuiește prin ele, adică
la puterea Duhului Sfânt (Sf. Ioan Damaschin, Trei tratate
contra iconoclaştilor, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998),
că [...] Cinstea adusă icoanei trece la cel zugrăvit pe
ea (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, 18, 45, PG
XXXII, 146C), că [...] pictura tăcută grăiește de pe ziduri,
mult bine făcând (Sf. Grigorie de Nyssa, cf. Leonid Uspensky,
Teologia icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 50),
iar [...] noi creștinii, sărutând cu buzele trupești chipul
lui Hristos, al apostolului sau mucenicului, cu sufletul
și cu gândul nostru sărutăm pe Hristos și pe Sfinții Lui
(Leonte de Neapole, cf. Arhim. Ilie Cleopa, Predici la Duminicile
de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, p. 319). În
acest sens, hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic din
anul 787, devenite obligatorii pentru viața noastră creștină,
mărturisesc coborârea Fiului lui Dumnezeu printre oameni,
ca pe oameni să-i ridice la viața dumnezeiască, iar rostul
icoanei este acela de a înduhovnici pe om și de a sfinți
materia. Prin urmare, pot fi pictate icoane materiale ale
Aceluia Care S-a făcut Om, purtând trup material. Prin aceasta,
Dumnezeu ne-a arătat că materia poate fi sfințită și transfigurată,
adică unită cu Dumnezeu prin har. Hristos a îndumnezeit
materia trupului Său, făcând-o purtătoare de Duh. Prin urmare,
dacă trupul poate deveni locaș al Duhului, tot astfel, și
lemnul sau culoarea icoanei poate fi purtătoare de har al
Sfântului Duh (Cf. Arhim. Ilie Cleopa, op.cit).
Când Patriarhul Metodie al Constantinopolului și Împărăteasa
Teodora au hotărât să aleagă cea dintâi Duminică din postul
Sfintelor Paști ca zi de sărbătoare a dreptmăritorilor creștini
biruitori asupra batjocoritorilor de icoane, au numit-o
Duminica Ortodoxiei, ca praznic al Bisericii și cunună a
biruinței credinței adevărate asupra ereziilor. Acest moment
este descris într-un mod inspirat și de părintele Dumitru
Stăniloae, când afirmă că: Duminica Ortodoxiei e ziua a
șaptea a Bisericii, odihna ei sărbătorească după victoria
asupra haosului spiritual, prin așezarea temeiurilor adevărate
ale existenței umane. Duminica Ortodoxiei este astfel, în
fiecare an, sărbătoarea dreptei credințe în întregul ei,
sărbătoarea biruinței adevărului revelat împotriva schimonoselilor
mincinoase ale omului. De aceea se citește în Duminica Ortodoxiei
lista tuturor ereticilor și se rostește anatema asupra lor
(Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Ed.
Anastasia, Bucureşti, 2005, p.51).
Iubiți credincioși și credincioase,
Icoana lui Iisus Hristos ne înfățișează prezența văzută
a lui Dumnezeu Cel nevăzut, arătarea trupului nestricăcios
al Dumnezeului nestricăcios, adică ceea ce este vizibil
din Persoana Sa divino-umană. Pe de altă parte, în icoana
lui Hristos recunoaștem chemarea oamenilor la sfințenie,
la asemănarea cu Dumnezeu - Făcătorul cerului și al pământului,
Care la facerea omului a zis: „Să facem om după chipul și
asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). Creatorul spune să
facem om după chipul și asemănarea Noastră. Or, acest verb,
folosit la plural, ne arată că, la crearea omului, Fiul
sau Cuvântul lui Dumnezeu era împreună cu Tatăl și cu Duhul
Sfânt. Prin urmare, omul a fost creat după chipul Preasfintei
Treimi, iar Fiul lui Dumnezeu Se face Om, pentru a-i dărui
omului harul înfierii și al îndumnezeirii, deodată cu vindecarea
acestuia de păcat și de moarte. În acest sens, Sfântul Maxim
Mărturisitorul zice că, „precum Hristos era după fire om
fără de păcat, având trup și suflet, așa și noi, cei ce
am crezut în El și ne-am îmbrăcat în El în duh, putem fi
prin voia liberă fără de păcat în El” (Sf. Maxim Mărturisitorul,
„A doua sută a capetelor gnostice”, cap. 84, în Filocalia
românească, vol. II, p. 239-240).
În icoana unui om sfânt este zugrăvit trupul său înduhovnicit
care devine nestricăcios, asemenea trupului slăvit al lui
Hristos, deoarece trupul sfântului participă în arvună la
starea trupului duhovnicesc pe care îl va primi omul la
învierea drepților. Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola
întâi către Corinteni: „Se seamănă (trupul) întru stricăciune,
înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste,
înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază
întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc.
[...] și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm
și chipul Celui ceresc. […] Căci trebuie ca acest trup stricăcios
să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor să
se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15, 42-44, 49, 53).
Așadar, icoana ne prezintă, în același timp, pomenirea vieții
sfântului din istorie și arvuna vieții sfântului din Împărăția
cerurilor.
Teologul ortodox Leonid Uspensky, vorbind despre sfinți
și icoane, arată că „forța care învie sfinții după moarte
este Duhul Sfânt, Care, în cursul vieții lor pământești,
le cuprinde nu numai sufletul, ci și trupul. De aceea spunem
că icoana transmite nu chipul de zi cu zi și banal al omului,
ci chipul slăvit și veșnic” (L. Uspensky, La théologie de
l’icône, Paris, 1982, p.147). De fapt, rațiunea însăși de
a fi a icoanei este aceea de a arăta lumii pe moștenitorii
nestrică-ciunii, adică pe moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu,
pe care ei o caută și o pregustă încă din timpul vieții
lor pământești. Icoana prezintă chipul omului în care locuiește
harul lui Dumnezeu, biruind patimile și sfințind omul întreg,
suflet și trup. La rândul său, Sfântul Irineu de Lyon atrage
atenția asupra faptului că „rodul lucrării Duhului Sfânt
în om este mântuirea trupului. Căci - se întreabă el - care
ar putea fi rodul vizibil al Duhului invizibil, dacă nu
acela de a face trupul matur și apt de a primi nestricăciunea?”
(Adv. Haer., V 12, 4). Așa-dar, dobândirea sfințeniei prin
conlucrarea omului cu harul Duhului Sfânt este scopul vieții
creștine. În acest sens, icoanele sfinților ne arată că
dobândirea sfințeniei este posibilă în orice timp și în
orice loc, dacă omul iubește pe Dumnezeu și caută sfințenia
Lui.
Dreptmăritori creștini,
Luând aminte la cele de până acum și meditând la înțelesul
duhovnicesc al sfintelor icoane, care ne cheamă la sfințenie,
îndeosebi în această Duminică a Ortodoxiei, ne bucurăm că
asupra ereziilor a biruit dreapta credință, adică iubirea
lui Dumnezeu pentru oameni arătată în Iisus Hristos. Sfinții
pictați în icoane sunt pentru noi dascăli și prieteni ajutători.
Dascăli, pentru că atunci când vedem chipul lor și auzim
ce se spune despre viața lor învățăm mult despre credința
lor vie și ne întărim în credința noastră. Prin câte necazuri,
încercări și ispite n-au trecut ei și, totuși, au rămas
credincioși lui Hristos! Văzând pilda și chipul luminos
al sfinților, ne încurajăm și noi când trecem prin încercări
și necazuri. Dar sfinții nu sunt numai modele pentru noi,
ci sunt și rugători pentru noi. Ei se roagă pentru noi și
împreună cu noi pentru mântuirea noastră. De aceea, trebuie
să-i cinstim permanent, nu doar când avem nevoie de ajutorul
lor.
După cum ne întâlnim cu Hristos când ne rugăm cu credință
și evlavie în fața icoanei Sale, tot așa ne putem tainic
întâlni cu Hristos când ajutăm pe semenii noștri care au
nevoie de ajutorul nostru (cf. Matei 25, 35-36). Prin urmare,
trebuie să fim cu multă luare aminte la necazurile semenilor
noștri, la trebuințele lor, să ne ajutăm unii pe alții astfel
încât să devenim unii pentru alții icoane vii ale iubirii
jertfelnice a lui Hristos, după cum cerem la fiecare Sfântă
Liturghie zicând: pe noi înșine și unii pe alții și toată
viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Întrucât Îl
iubim pe Dumnezeu în rugăciune, se cuvine să iubim prin
fapte bune și chipul Său tainic prezent în fiecare om. Dacă
recunoaștem că viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu,
atunci trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile
și binefacerile Sale, dăruind și noi, din prisosul ori puținul
nostru, semenilor noștri aflați în lipsuri sau în suferințe.
Credința în Dumnezeu și iubirea de aproapele reprezintă
cele două vâsle care ajută sufletul nostru să înainteze
pe luciul apelor vieții duhovnicești și spre suferințele
oamenilor care se zbat în nevoi. Nu poate exista cu adevărat
credință vie fără iubire milostivă și iubire milostivă fără
credință vie - spunea vrednicul de pomenire Patriarh Justinian
Marina, cel care a rânduit ca Duminica Ortodoxiei să fie
ziua în care se face colecta pentru completarea Fondului
Central Misionar, fond destinat lucrării misionare a Bisericii
și ajutorării celor aflați în lipsuri și suferințe. Criza
spirituală și criza economică de astăzi reprezintă pietre
de încercare și durere pentru foarte mulți semeni ai noștri.
Vedem din ce în ce mai mulți săraci, bătrâni, orfani, văduve,
copii abandonați, familii destrămate care caută sprijin
și își pun nădejdea în Biserică. Așa cum ne purtăm noi cu
aproapele, tot astfel se va purta și Dumnezeu cu noi - spunea
Sfântul Ioan Gură de Aur, tălmăcind Evanghelia Înfricoșătoarei
Judecăți. De aceea - zice el - caută mila lui Dumnezeu prin
milostenia față de săraci, căci fără milostenie nu poți
intra în Împărăția cerurilor. Prin milostenie ne dovedim
toți un trup, ne simțim în unitate, în comuniune, depășim
ceea ce în mod obișnuit acordăm numai fraților, rudelor,
vecinilor, urcând până la transformarea tuturor în rudenii
spirituale. Cu aceste gânduri ale Sfântului Ioan Gură de
Aur, ne adresăm frățiilor voastre astăzi, rugându-vă și
îndemnându-vă să contribuiți, fiecare după puterea și inima
sa, la colecta pentru Fondul Central Misionar, atât de folositoare
semenilor noștri care își pun nădejdea în dragostea și ajutorul
nostru, al celor ce ne bucurăm de darurile și binefacerile
lui Dumnezeu, pe care, însă, trebuie să le împărtășim și
altora. Când oferiți un ban din prisosul ori puținul dumneavoastră,
să aveți în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel care
zice: „Dumnezeu iubește pe cel care dă cu bunăvoie” (2 Corinteni
9, 7).
Vă mulțumim tuturor pentru dărnicia arătată în fiecare
an, vă dorim mult spor în urcușul duhovnicesc al Postului
Sfintelor Paști, și ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze:
Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu
Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!
Amin! (2 Corinteni 13, 13)
Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului
† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei
† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului
† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul
Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei,
Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul
Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei
Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român
al Europei Occidentale şi Meridionale
† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu
Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului
† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei
Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu
Episcopul Huşilor
† Lucian
Episcopul Caransebeşului
† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie
Episcopul Giurgiului
† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion
Episcopul Tulcii
† Petroniu
Episcopul Sălajului
† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al
Episcopiei Daciei Felix
† Siluan
Episcopul Ortodox Român din Ungaria
† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei
Episcopul Ortodox Român al
Spaniei şi Portugaliei
† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord
† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului
† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale
† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureşului şi Sătmarului
† Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Spaniei şi Portugaliei
