BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Marţi, 14 februarie 2012, de la orele 10.00, în Sala Sinodală
din Reşedinţa patriarhală, va avea loc şedinţă anuală de
lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe
Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Consiliul Naţional Bisericesc este organismul central executiv
al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti,
format din 12 membri ai Adunării Naţionale Bisericeşti,
câte un cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie
din ţară, desemnaţi pe o perioadă de 4 ani şi pentru cel
mult două mandate.
Membrii Consiliului Naţional Bisericesc vor analiza activitatea
Bisericii Ortodoxe Române din anul 2011 în ceea ce priveşte
lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică, viaţa
monahală, învăţământul teologic şi predarea religiei în
şcolile publice, activitatea editorial-tipografică şi mass-media,
patrimoniul cultural bisericesc, construcţii de noi lăcaşuri
de cult, relaţiile cu alte culte, grija pentru comunităţile
ortodoxe româneşti din străinătate, relaţiile interbisericeşti
şi interreligioase etc.
Miercuri, 15 februarie 2012, de la orele 10.00, în Aula
Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia
Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa
anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii
Ortodoxe Române.
Această Adunare este organismul central deliberativ al
Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative,
sociale, culturale, economice şi patrimoniale, format din
membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi (un
cleric şi doi mireni) ai fiecărei eparhii. Adunarea Naţională
Bisericească va examina Raportul general anual al Consiliului
Naţional Bisericesc în legătură cu activitatea Bisericii
Ortodoxe Române din anul 2011 şi va lua hotărâri privind
buna desfăşurare a vieţii bisericeşti în anul 2012.
***
În zilele de 16-17 februarie 2012, la Reşedinţa patriarhală,
va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel.